x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Podologia, o meserie la limita domeniului medical cu cel estetic

Podologia, o meserie la limita domeniului medical cu cel estetic

de Diana Scarlat    |    24 Sep 2019   •   11:55
Podologia, o meserie la limita domeniului medical cu cel estetic

Podologia este o ramură a ortopediei, care combină partea medicală a îngrijirii picioarelor cu cea estetică. În unele ţări din vestul Europei, este o meserie extrem de căutată, mai ales pentru persoanele vârstnice, iar cei care se specializează în acest domeniu îşi găsesc foarte uşor locuri de muncă bine plătite sau chiar îşi pot deschide propriile afaceri. Noua specializare începe să prindă rădăcini şi în România.

 

Podologia este o specializare la limita domeniului medical cu cel estetic. Cei care o practică trebuie să urmeze cursuri de specializare, pentru a învăţa cum să se ocupe de îngrijirea picioarelor şi a unghiilor bolnave. Este o meserie extrem de căutată în alte ţări, mai ales de către persoanele de vârsta a treia, pentru care este, în egală măsură, terapie medicală şi de relaxare, având şi efecte importante pentru psihicul celor îngrijiţi astfel. Gabriela Matei este o româncă stabilită de peste 10 ani în Germania, care practică această meserie şi a reuşit să o aducă în România, deocamdată pentru zeci de bătrâni din cămine pentru vârstnici. Gabriela a făcut trei ani de şcoală, pentru a învăţa cum să aplice o serie de tehnici de tăiere a unghiilor cu probleme şi cum să îngrijească picioarele bolnave sau afectate de oboseală. De un an şi-a deschis propriul cabinet, în oraşul Ritberg, dar lucrează şi ca voluntar, în timpul liber, pentru o asociaţie caritabilă. În Germania a încheiat contracte cu mai multe cămine de bătrâni, unde aceşti specialişti sunt foarte solicitaţi. Pe bătrânii internaţi în căminele de acasă îi îngrijeşte gratuit. „Poate părea ceva neimportant acest domeniu al pedichiurii medicale, dar am descoperit şi am înlăturat probleme grave. Cele mai frecvente sunt unghiile îngroşate, clavusurile (bătăturile), unghiile cu onicoliză (desprinderea unghiei de patul unghial). Vreau să le ofer şi bătrânilor de aici, de la mine de acasă, tratamentul de care beneficiază vârstnicii din Germania”, ne-a mai mărturisit Gabriela, care se va întoarce să ajute şi alţi bătrâni de la azil, în luna noiembrie. Acum a fost la Căminul de Bătrâni din Pătroaia şi la Căminul de Bătrâni din Ulieşti, iar pentru data viitoare speră să poată aduce şi mai multă alinare.

 

 

Nevoia de introducere a noii specializări

Gabriela este foarte mândră că a reuşit să-i determine şi pe alţii să-i urmeze exemplul. Săptămâna trecută a strâns o mică echipă şi împreună au îngrijit picioarele a peste 60 de bătrâni din judeţul Dâmboviţa. „Am fost împreună cu Lavinia Dinescu, de la un salon de pedichiură profesională din Târgovişte, şi cu o doamnă de la un salon de coafură din Moroieni, Carmen Casandrescu, iar ea le-a aranjat părul, i-a tuns şi i-a coafat”, povesteşte Gabriela. În România, podologia a apărut în anul 2015. Există şi o asociaţie de podiatrie, la Cluj, care, împreună cu Societatea Română de Neuropatie Diabetică (Neurodiab) susţine introducerea podologiei în sistemul românesc de sănătate. Specialiştii care deja sunt în ţara noastră încearcă să creeze cadrul legal de formare a personalului în acest domeniu de activitate, care se ocupă inclusiv cu îngrijirea eficientă a persoanelor cu diabet şi cu alte probleme ale picioarelor. Podologia este o specializare medicală recunoscută la nivel mondial, în 19 ţări, dintre care 13 din Europa, restul fiind Australia, Noua Zeelandă, Peru, Mexic, Africa de Sud şi SUA. În întreaga lume sunt deja peste 100.000 de specialişti podologi care se pot înscrie şi în asociaţia profesională creată recent - Federaţia Internaţională a Podiatrilor. Munca se face în echipă pluridisciplinară, care include diabetolog, chirurg, chirurg vascular, podolog, ortoped şi medic de familie. Acestea sunt recomandările comune ale Federaţiei Internaţionale de Diabet şi ale Grupului Internaţional de lucru pentru piciorul diabetic şi nu numai.

 

Nevoia de podologie este asociată mersului. Experţii internaţionali spun că amputările membrelor inferioare pot fi reduse cu până la 85%, atunci când echipa de îngrijire a persoanei diagnosticate cu picior diabetic include şi un specialist în podologie.

×
Subiecte în articol: podologia