A fi ascultat, o performanţă

Copilul este cea mai de preţ comoară pentru părinţi. Foarte bine, nu este nimic rău în asta. Însă unii părinţi sunt incapabili să spună “nu” în faţa odorului mult iubit care devine din ce în ce mai neascultător.

Copilul este cea mai de preţ comoară pentru părinţi. Foarte bine, nu este nimic rău în asta. Însă unii părinţi sunt incapabili să spună “nu” în faţa odorului mult iubit care devine din ce în ce mai neascultător. Crizele de furie sunt la ordinea zilei: urlă prin magazin când mama nu îi cumpără ce vrea el, acasă nici nu vrea să audă de teme, vorbeşte urât cu bunicii, îşi loveşte prietenii de joacă. Ce pot face părinţii pentru a fi ascultaţi de copil? “Au mult de lucru. Şi trebuie să înceapă încă din momentul în care copilul apare în viaţa lor. Dacă vor să fie ascultaţi mai târziu, este necesar să-şi clădească o relaţie sănătoasă cu copilul încă din primii ani de viaţă. Principala sursă de dezvoltare a personalităţii copilului o reprezintă relaţia cu părinţii săi”, spune psihologul Oana-Maria Udrea, de la Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Urgenţă pentru Copii “Gr. Alexandrescu”.

Iubire, protecţie, disciplină

Fiecare familie îşi formează propriile obiceiuri şi reguli, care construiesc un cadru în care se dezvoltă copilul. În cazul copiilor neascultători, părinţii sunt repetenţi la acest capitol fie din neglijenţă, fie pentru că nu petrec destul timp cu copilul, fie pentru că au impresia că a impune reguli este ceva rău. Unii dintre aceşti părinţi care nu ştiu să se facă ascultaţi cred că dacă îi spun copilului “nu ai voie” înseamnă că îl fac să sufere. Alţi părinţi îşi imaginează că nu vor mai fi iubiţi de copil dacă îi cer să respecte anumite reguli. Psihologul Oana-Maria Udrea consideră că părinţii greşesc gândind astfel. “Copilul are nevoie de iubirea şi protecţia părinţilor, dar în acelaşi timp are nevoie şi de disciplină. Atât timp cât prin reguli nu se încearcă doar controlul comportamentului copilului, disciplina are sensul de a contribui la formarea personalităţii copilului. Învăţându-l să asculte, să respecte limitele, părinţii nu fac altceva decât să-şi educe copilul, să îl formeze pentru a fi capabil să se adapteze la viaţă. Or, asta înseamnă să îţi iubeşti copilul. Regulile sunt şi repere de siguranţă pentru copil. El ştie că părinţii sunt preocupaţi de ceea ce face, că îi acordă atenţie, că nu îl lasă de capul lui. Copilul se simte astfel într-un mediu sigur.”

Explicaţi, explicaţi, explicaţi...

Cum ne facem ascultaţi? Răspunsul poate părea banal: prin comunicare. Dar trebuie să ştim un lucru esenţial: copiii au nevoie de un dialog permanent cu adulţii din familie. “Este bine să îi vorbim copilului în mod firesc, spontan, lăsându-ne conduşi de inspiraţie şi experienţa noastră de viaţă. Să îi explicăm tot ce gândim şi felul în care vedem noi lucrurile. Dar în acelaşi timp să îi dăm şi lui posibilitatea să îşi exprime ideile. Când îi spunem să facă un lucru sau îi refuzăm ceva, este necesar să îi explicăm de ce. Explicaţia este fundamentală”, consideră psihologul Oana-Maria Udrea.  Să luăm ca exemplu o situaţie frecvent întâlnită în cadrul familiei: refuzul copilului de a se spăla pe dinţi. Părintele îi va explica atunci ce este caria, care sunt consecinţele acesteia şi de ce toată lumea trebuie să se spele pe dinţi în fiecare seară. Copilul poate înţelege acest lucru în seara respectivă, dar asta nu înseamnă că de-acum încolo se va duce singur, fără probleme, să se spele pe dinţi. Este de datoria părintelui să îl îndemne în continuare să se spele pe dinţi, să îl laude când face asta din proprie iniţiativă până îi formează acest obicei.

RECOMPENSA ŞI PEDEAPSA. În momentul în care copilul respectă regulile, este ascultător, părintele trebuie să îi sublinieze meritele. Îi poate oferi o recompensă, dar nu materială, ci mai degrabă o îmbrăţişare, un zâmbet, cuvinte de încurajare. Uneori, copilul poate fi mai bucuros dacă ştie că părintele este mulţumit decât dacă primeşte ceva. În schimb, în cazul în care copilul a înţeles ce i se cere, dar nu vrea să îşi asculte părintele, trebuie pusă în aplicare sancţiunea anunţată de la început. Important este ca părintele să fie consecvent atât în acordarea recompensei, cât şi în aplicarea pedepsei.

Sfatul medicului

Psihologul Oana-Maria Udrea le sugerează părinţilor să explice clar ceea ce doresc de la copil şi să se asigure că acesta a înţeles şi poate îndeplini sarcina respectivă. Apoi este important ca părintele să puncteze de la început care sunt consecinţele neascultării. Copilului trebuie să i se ofere timp şi spaţiu pentru a face lucrul respectiv, să i se ofere posibilitatea de a arăta că poate să facă. Adulţii vor ţine cont şi de dezvoltarea copilului, nu trebuie să aibă aşteptări nerealiste în raport cu capacităţile acestuia.