x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Antidepresivele pot provoca malformații la naștere

Antidepresivele pot provoca malformații la naștere

de Magda Bucur    |    14 Iul 2015   •   21:12
Antidepresivele pot provoca malformații la naștere

Cercetătorii de la National Center on Birth Defects and Developmental Disabilities, din Statele Unite, au realizat un studiu potrivit căruia femeile care iau un anumit tip de antidepresive în timpul sarcinii au șanse mai mari să dea naștere unui copil cu probleme.

Studiul, publicat în revista The BMJ, arată că femeile care au luat antidepresive de tip SSRI în timpul sarcinii, sunt mai predispuse să aibă copii cu probleme cardiovas-culare și malformaţii ale craniului.

Antidepresivele SSRI sunt cele mai utilizate. Ele inhibă recaptarea de serotonină de către celulele nervoase. Astfel, medicamentele de tip SSRI determină o creștere a cantităţii de serotonină în spaţiul sinaptic dintre neuroni.

Printre cele mai cunoscute se numără Fluoxetine (Prozac), Paroxetine (Paxil) sau Sertraline (Zoloft). În cadrul studiului, medicii au legat primele două subtanţe de apariţia unor probleme cardiovasculare sau de formare a craniului.

În schimb, nu au obţinut dovezi referitoare la eventualele efecte ale celui de-al treilea medicament asupra fătului. Acesta din urmă este și cel mai utilizat în Statele Unite - peste 40% dintre gravidele care iau antidepresive îl folosesc.
 

×
Subiecte în articol: antidepresive nastere malformaţii