x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Bebeluşul, rivalul meu numărul unu

Bebeluşul, rivalul meu numărul unu

29 Mai 2007   •   00:00

Copilul se joacă frumos cu toate jucăriile pe care şi le doreşte, are parte de toată atenţia şi afecţiunea părinţilor. Dacă cere o prăjitură, părinţii fac tot posibilul să-i indeplinească pofta. Toată casa e locul lui de joacă. Dar, la un moment dat, lovitură de teatru: mami şi tati ii explică micuţului că in curănd va trebui să impartă tot ce are, mai ales dragostea părinţilor, cu un bebe. Iar peste căteva luni apare "competiţia", un bebe mic şi neajutorat, pe care de cele mai multe ori copilul mai mare il percepe ca pe un rival la atenţia mamei.

Copilul se joacă frumos cu toate jucăriile pe care şi le doreşte, are parte de toată atenţia şi afecţiunea părinţilor. Dacă cere o prăjitură, părinţii fac tot posibilul să-i indeplinească pofta. Toată casa e locul lui de joacă. Aceasta este lumea lui de basm, in care totul e perfect. Dar, la un moment dat, lovitură de teatru: mami şi tati ii explică micuţului că in curănd va trebui să impartă tot ce are, mai ales dragostea părinţilor, cu un bebe. Iar peste căteva luni apare "competiţia", un bebe mic şi neajutorat, pe care de cele mai multe ori copilul mai mare il percepe ca pe un rival la atenţia mamei. In copilărie, şi chiar in adolescenţă, copiii se ceartă, işi distrug jucăriile unul altuia, iar in situaţiile cele mai grave se bat, cei mari ajungănd chiar, fără să işi dea seama, să işi urască propriul frate. Toate acestea din invidie.

Competiţie, complicitate

"Cănd vorbim despre relaţiile de fraternitate, este firesc să apară termenul de competiţie, mai ales pentru atenţia parentală. Uneori apare rivalitatea, dar de cele mai multe ori, cu toate că există această competiţie, fraţii işi pot oferi unul altuia dragoste, prietenie, suport şi inţelegere. Intre fraţi este o relaţie specială, in care, spre deosebire de cea cu părinţii sau cu alţi copii de aceeaşi vărstă, există reciprocitate, complementaritate şi, uneori, complicitate", subliniază specialistul nostru, psihologul Oana-Maria Udrea, de la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu".

Cănd vine bebe pe lume...

Reacţiile copilului mai mare sunt foarte variate. Uneori, copilul poate să răspundă pozitiv prezenţei unei alte fiinţe in relaţia sa cu mami şi cu tati. Unii copii chiar işi manifestă dorinţa de a avea un frăţior sau o surioară cu care să se joace şi sunt fericiţi cănd in sfărşit li se indeplineşte dorinţa şi vine barza. Insă de cele mai multe ori "este normal ca primul născut să simtă o anumită gelozie. Pentru a atrage atenţia asupra lui, fratele mai mare devine mai năzdrăvan, mai neascultător. Sunt frecvente chiar comportamente de tip regresiv la primul născut: deşi este deja mare, fratele cel mare incepe să se poarte ca un bebeluş, crezănd că aşa va avea parte de aceeaşi afecţiune de care beneficiază mezinul. Se poate intămpla chiar ca un copil de 5-6 ani, care a dobăndit deja controlul sfincterian, să inceapă să facă pe el. Motivele sunt rivalitatea fraternă, dar şi sentimentul că nu se poate face inţeles, că nu-i sunt auzite nevoile altfel decăt prin acest tip de manifestare", explică psihologul nostru.

"Să vină barza, să-l ia inapoi!"

Uneori, schimbările din comportamentul fratelui mai mare intărzie, deoarece ii ia un timp să observe că bebeluşul nu a venit doar in vizită, ci ii va fi alături şi va "concura" cu el toată viaţa pentru afecţiunea părinţilor. De multe ori apare intrebarea: "De ce mai stă bebe cu noi? Nu putem să chemăm barza să-l ia inapoi? Cănd mai stăm şi noi, ca o familie, fără bebe?". In această situaţie, părinţii trebuie să ii explice copilului că şi bebe face parte din familie şi că cei doi micuţi au drepturi egale, că nu e cu nimic mai presus unul faţă de celălalt. Din acelaşi motiv, pentru a stabili egalitatea dintre cei doi copii, este important ca părinţii să nu il responsabilizeze pe fratele mai mare, incărcăndu-l cu sarcina de a avea grijă de cel mic. "Părinţii sunt cei care se ocupă de ingrijirea copiilor. Fraţii trebuie doar stimulaţi să se ajute unul pe altul, iar cel mai mare să ii impărtăşească micuţului ceea ce a invăţat de-a lungul timpului", recomandă psihologul Oana-Maria Udrea. In plus, trebuie evitate replicile de genul: "Lasă de la tine, că tu eşti mai mare" sau "Dă-i şi lui jucăriile tale, că el e mai mic". Aceste argumente nu il conving pe copilul mai mare să il trateze cu mai multă afecţiune pe micuţ. Dimpotrivă, ele alimentează invidia.

Beneficii

Situaţiile neplăcute, sentimentele de invidie şi frustrare, mai mult sau mai puţin exprimate la fraţii mai mari, nu sunt o regulă. Cănd vine pe lume bebeluşul apar şi răspunsuri pozitive, iar fratele mai mare manifestă afecţiune şi preocupare pentru noul membru al familiei. "Intre fraţi există o relaţie deosebită, caracterizată prin intensitate şi dezinhibiţie emoţională. In plus, printre beneficiile pe care le oferă o astfel de relaţie se numără posibilitatea de a exersa abilităţile de cooperare, de argumentare a nevoilor, de impărtăşire a succeselor, dar şi a eşecurilor. Mai mult, fraţii invaţă să ofere suport emoţional, să inţeleagă nevoile şi intenţiile celuilalt", arată specialistul nostru. Studii in domeniu au demonstrat că şi pentru copiii mai mici faptul că au un frate este benefic din punctul de vedere al dezvoltării abilităţilor sociale.

PREGĂTIRE. Psihologul Oana-Maria Udrea le recomandă părinţilor să işi pregătească din timp copilul pentru venirea lui bebe. Dacă acesta se va simţi implicat in familie, in deciziile pe care le iau mami şi tati, dacă atunci cănd vine pe lume micuţul, părinţii şi copilul se vor bucura impreună, astfel se pun bazele unei relaţii apropiate intre cei doi fraţi.

RESPECT. Pentru a evita instalarea invidiei şi a frustrărilor la copilul mai mare, părinţii ar trebui să respecte spaţiul intim al fiecăruia dintre cei mici. E bine ca fiecare copil să aibă spaţiul lui, jucăriile lui. Il ajutăm astfel pe cel mare să işi protejeze lucrurile de cel mic şi, in acelaşi timp, să stabilim o serie de limite şi de reguli.

TOLERANŢĂ. De multe ori, copiii se ceartă, se bat, iar părinţii nu tolerează un astfel de comportament, apelănd adesea la "inţelepciunea" fratelui mai mare, care ar trebui să lase de la el şi să il iubească necondiţionat pe cel mic. Insă o astfel de atitudine nu este deloc benefică.

Specialistul nostru sugerează părinţilor să tolereze uneori certurile micuţilor, deoarece acestea pot fi constructive, dezvoltăndu-le capacitatea de a negocia, de a explica şi de a descoperi ce anume ii deosebeşte. In acest mod, fraţii invaţă să relaţioneze cu egalii lor mai repede şi mai eficient.

Sfatul psihologului

"Cadrul familial este punctul de referinţă in ceea ce priveşte atitudinea copilului mai mare la venirea pe lume a bebeluşului. De multe ori, părinţii işi ameninţă copilul mai mare cu căteva luni inainte să se nască bebe că: «Bucură-te acum de jucăriile astea, că o să vezi tu cănd vine bebe, că nu vor mai fi doar ale tale» sau «După ce vine bebe nu o să mai ai tu motive să fii atăt de răsfăţat». In aceste condiţii este un lucru cert că, atunci cănd va veni acasă noul membru al familiei, acesta va fi perceput ca un rival, chiar ca un mic duşman", este de părere psihologul Oana-Maria Udrea.

×