Bolile picioarelor

Mulţi copii vin pe lume cu picioruşele strâmbe. Însă doar o mică parte dintre aceştia au probleme serioase. Există două tipuri de deformaţii ale piciorului la naştere: malpoziţiile sau malformaţiile adevărate, care sunt explicate în continuare de profesorul doctor Mihai Jianu

Mulţi copii vin pe lume cu picioruşele strâmbe. Însă doar o mică parte dintre aceştia au probleme serioase. Există două tipuri de deformaţii ale piciorului la naştere: malpoziţiile sau malformaţiile adevărate, care sunt explicate în continuare de profesorul doctor Mihai Jianu, şeful Secţiei de Ortopedie şi Traumatologie Pediatrică de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Gr. Alexandrescu”. Este important ca neonatologul să facă diferenţierea între o malpoziţie a piciorului, care nu este boală şi se corectează pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, şi o malformaţie, ce va necesita tratament ortopedico-chirurgical şi kinetoterapie.

Malpoziţii şi malformaţii

Malpoziţiile sunt deformaţii simple, apărute din cauza menţinerii poziţiei picioarelor din viaţa intrauterină. Cea mai frecventă malpoziţie este talus valgus, când laba piciorului este îndreptată în exterior spre gambă. Însă mişcările piciorului sunt posibile şi se pot corecta prin mobilizări. O altă deformaţie benignă este metatarsus varus, când laba piciorului pare ruptă de la jumătate, copilul având tendinţa de a călca în exterior. În cazul acestor malpoziţii este contraindicată imobilizarea piciorului în aparat gipsat, care nu face decât să dăuneze. Imobilizarea slăbeşte musculatura, ceea ce întârzie dobândirea poziţiei verticale şi a mersului. Nici talonetele sau ghetele ortopedice nu sunt recomandate copiilor care abia învaţă primii paşi. Deformaţiile simple ale piciorului se corectează spontan, între timp fiind indicate doar masajul şi kinetoterapia.

Spre deosebire de malpoziţii, malformaţiile congenitale ale piciorului constituie o urgenţă majoră în ortopedia pediatrică. Cea mai frecventă malformaţie este varus equin, când laba piciorului este îndreptată spre interior, formând un unghi drept cu gamba. Piciorul este rigid, copilul calcă pe partea anterioară sau chiar pe vârfuri, deoarece tendonul lui Achile este scurtat şi nu permite piciorului să calce pe toată talpa. Tratamentul ortopedic trebuie început la patru-cinci zile de la naştere. Poziţia anormală a piciorului se va corecta puţin câte puţin, iar imobilizarea cu aparat gipsat nu trebuie să dureze mai mult de trei-patru zile. Ritmul de creştere a piciorului este rapid la această vârstă, iar gipsul menţinut mai mult timp produce răni. În pauze, când piciorul se lasă liber, se fac masaje şi mobilizări. Formele uşoare se vindecă la vârsta de 7-8 luni, iar formele severe se operează după vârsta de 4 luni.

Platfusul – mit şi realitate

Cele mai multe consultaţii în cabinetele de ortopedie pediatrică se acordă pentru picior plat sau platfus. “Problema piciorului plat la copilul mic atinge cotele unei psihoze naţionale, de multe ori indusă şi întreţinută de medici. Părinţii trebuie să ştie că toţi copiii până la vârsta de 4 ani au piciorul plat, pentru că au ţesut adipos (grăsime) în talpă. Această grăsime se retrage spontan pe măsură ce copilul înaintează în vârstă şi apare scobitura plantară”, remarcă conf. dr Mihai Jianu. Aproape 15% din populaţia globului are platfus, care nu este considerat o boală. Platfusul este moştenit genetic şi nu se vindecă. Aşa cum nu putem schimba culoarea ochilor, cu care ne naştem, nu există un tratament pentru a modifica forma piciorului. Consultaţia şi tratamentul se impun doar în 2% dintre cazuri, când piciorul este dureros. Grav este că părinţii îşi supun copiii de la vârste foarte mici unor proceduri chinuitoare şi inutile: masaj, urcarea pe scăriţe, rularea unui făcăleţ sub piciorul gol, purtarea talonetelor sau a ghetelor ortopedice. Conform studiilor efectuate în Franţa şi SUA pe loturi de zeci de mii de copii, aceste proceduri nu au efect asupra platfusului. Prof. dr Mihai Jianu explică efectele nocive ale talonetelor astfel: “În primii ani de viaţă, talonetele pot determina presiuni mari asupra capului femural, care este împins în sus prin înălţarea piciorului. Această problemă apare în special la copiii supraponderali şi obezi”. Un efect nociv similar apare în cazul copiilor lăsaţi ore în şir în premergător.

GENUNCHI.  Alte deformaţii benigne întâlnite frecvent la copii sunt genunchii în “O” (genu varum) şi genunchii în “X” (genu valgum). În majoritatea cazurilor, aceste deviaţii de ax ale genunchilor se corectează spontan. În mod normal, fiziologic, toţi copiii au genunchii în “O” de la naştere până la vârsta de 1 an şi jumătate. Pentru o perioadă scurtă, între 18 şi 24 de luni, membrele inferioare sunt aproape drepte, urmând ca după 2 ani să apară genunchii în “X”. Apoi, treptat, până la vârsta de 4 ani, membrele inferioare se corectează de la sine. După prima copilărie poate persista devierea în “O” sau devierea în “X”, dar medicii le consideră normale dacă sunt constituţionale, adică moştenite de la părinţi. În schimb, când devierea este la un singur genunchi, se impune tratament ortopedic.

TULBURĂRI DE MERS. Cele mai frecvente tulburări de mers întâlnite la copiii de 1-3 ani sunt: mersul cu picioarele spre interior şi mersul pe vârfuri. Acestea apar după ce copilul învaţă să meargă, iar după o perioadă deprinde obiceiul de a merge cu picioarele în interior sau pe vârfuri, fără să existe o cauză organică. Părinţii nu trebuie să intre în panică. În câteva luni, aceste tulburări de mers dispar spontan. Nu se recomandă purtarea ghetuţelor ortopedice. Cu sau fără ele, copilul va merge tot aşa, întrucât mersul vicios este determinat de comanda primită de la creier, şi nu din cauză că picioarele sunt strâmbe.