Bunica, creşa şi grădiniţa

de Steluta Indrei | 27 Mai 2008 • 00:00

Cînd copilul se află în grija bunicilor, toată lumea este relaxată. Copilul se simte în largul lui, părinţii sînt liniştiţi, iar bunicii, cei mai fericiţi. Dar copilul nu poate creşte în cercul strîmt al familiei. El are nevoie de colectivitate. Deoarece numai aşa va învăţa să se adapteze exigenţelor colectivităţii. Dacă va sta permanent în umbra bunicii este posibil să creştem un domnul Goe în variantă modernă.

În jurul vîrstei de 1-2 ani, copilul simte nevoia să exploreze şi să cunoască mediul în care trăieşte. Pe măsură ce se poate mişca singur, devine tot mai curios. Dacă în primele luni de viaţă copilul explorează mediul ducînd la gură orice îi pică în mînă, de la 1-2 ani începe să umble peste tot şi să manipuleze obiectele din jur. Acum este momentul cînd foloseşte mîinile şi ochii pentru “cercetarea” lumii. El pipăie, observă, verifică dacă obiectul este rece, cald, moale, dacă e bun la gust sau nu... Tot ceea ce îl înconjoară îi trezeşte interesul. Astfel se conturează curiozitatea – principala modalitate a boţului de om de a descoperi lumea şi de a învăţa. Totodată, el este în permanentă mişcare. Se joacă, aleargă dintr-o cameră în alta, pe aleile parcului, cade, se ridică... Nevoia de mişcare apare tot ca o modalitate de satisfacere a curiozităţii.

Descoperă lumea

Psihologul Mirela Zivari de la Clinica Psihoconsulting conturează universul copilului de 1-3 ani. Aceasta este perioada în care copilul poate fi dat la creşă. Tot acum, puiul de om acumulează o mulţime de cunoştinţe şi deprinderi. Tocmai de aceea adulţii din jurul lui trebuie să dea dovadă de multă răbdare şi înţelegere. Copilului trebuie să-i fie explicate toate: “Aceasta e o bicicletă, acesta e un cîine etc.”. Chiar dacă el dă senzaţia că e prea mic pentru a asimila cunoştinţele, copilul “înregistrează” tot şi va reproduce la un moment dat ce aude în jur. În acest context, dădaca sau bunica este posibil să nu îndeplinească nevoia de cunoaştere a copilului.

Pe cînd în colectivitate copilul învaţă prin imitaţie şi prin adaptare. El copiază ceea ce fac atît copiii de vîrsta lui, cît şi educatoarea. De asemenea, încearcă să se adapteze la grupul de copii, dar şi la cerinţele educatoarei. “Una dintre modalităţile prin care prichindelul învaţă să se adapteze la cei din jur este formarea conduitei de amînare a propriilor plăceri. De exemplu, el învaţă că trebuie să mai aştepte pentru a se juca cu trenuleţul preferat atît timp cît este la alt copil”, arată psihologul Mirela Zivari. La creşă, copilul învaţă să împartă jucăriile, să mănînce şi să doarmă laolaltă cu alţi copii. Intrarea în colectivitate previne astfel formarea egoismului exagerat. Studiile au arătat că acei copii şcolarizaţi de la vîrste mici au mai multe deprinderi altruiste decît cei crescuţi de bunici.

Regula – un joc serios

Cît despre adaptarea la cerinţele educatoarei, psihologul Mirela Zivari spune că la creşă copiii nu înţeleg sensul regulilor. Înţelegerea propriu-zisă a regulilor se formează de-abia la grădiniţă (la 4-5 ani). La creşă, regula este transformată în joc pentru a nu fi resimţită ca o pedeapsă. Abilităţile educatoarei sînt extrem de importante în acest scop. Unele dintre principalele reguli adresate copiilor la creşă vizează trei momente mai dificile pentru pitici: ora de masă, dormitul şi mersul la toaletă. Toate acestea pot fi transformate în jocuri de educatoarele cu imaginaţie şi preocupare faţă de copii. Momentul mesei poate deveni jocul “cine mănîncă mai multă energie” sau “concursul farfuriilor goale”. Mersul la culcare se transformă în “povestea lui moş Ene pe la gene”. Chiar şi controlul sfincterian ia forma jocului “hai să rîdem de «nenea pipi»“. Aceste jocuri au însă un scop foarte serios: copilul se obişnuieşte cu un program şi va fi pregătit pentru etapa următoare: grădiniţa.

Unele mame se tem că odorul lor drag nu mănîncă sau nu doarme suficient la creşa cu program prelungit. Specialistul nostru le aminteşte că primele obiceiuri alimentare ale copilului sînt deprinse acasă. Copilul vine la creşă cu lecţia învăţată. Dacă e obişnuit cu un program de masă şi cu o alimentaţie diversificată de la vîrsta de 6-7 luni, el va mînca corect şi la creşă.

Dificultăţi au copiii mofturoşi, cei care nu au fost lăsaţi să mănînce singuri cu linguriţa, cei cărora li s-au oferit dulciuri în exces sau, dimpotrivă, li s-au interzis cu desăvîrşire dulciurile. Însă copiii sclifosiţi au toate şansele să se dea pe brazdă la creşă. Iată cum se procedează: “În prima fază, educatoarea anunţă copiii că se apropie ora mesei. Anunţul este făcut sub formă de joc. Apoi ea repetă anunţul, pentru ca în final să spună pe un ton ferm «toată lumea merge acum la masă. Cine nu vrea să mănînce rămîne singur în sala de clasă». E posibil să rămînă unul-doi prichindei, dar asta nu se va mai întîmpla a doua oară. La 2-3 ani funcţionează foarte mult presiunea grupului. Copilul imită ceea ce face grupul, de aceea va prefera să meargă la masă decît să rămînă singur. Iar dacă merge la masă doar de dragul de a nu sta singur, copilul este luat din locul respectiv şi i se spune că nu va primi nimic de mîncare pînă la următoarea gustare. Aceste reguli pot fi aplicate şi acasă. Dar reuşita depinde foarte mult de puterea adultului de a se ţine de cuvînt. Atît părintele, cît şi educatoarea trebuie să dea dovadă de consecvenţă în aplicarea regulilor”, atrage atenţia psihologul Mirela Zivari. Cazurile de genul “am încercat orice, dar tot face nazuri la mîncare” trădează lipsa de consecvenţă a adultului. Pentru că la început copiii învaţă prin imitaţie, este foarte important ca adultul să se poarte aşa cum pretinde de la cei mici şi să nu fie primul care încalcă regulile.

Dezavantaje

Creşa ar fi un dezavantaj pentru copiii care nu beneficiază de toată atenţia şi iubirea părinţilor. Pentru aceşti copii, grija, drăgălăşenia şi iubirea bunicilor sînt de un real folos. Psihologul Mirela Zivari spune că acest dezavantaj poate fi diminuat dacă personalul de la creşă are disponibilitatea sufletească de a-i trata pe micuţii de care se ocupă ca pe propriii lor copii.

Un alt dezavantaj este pragul psihologic pe care trebuie să-l treacă mama o dată cu lăsarea copilului la creşă. Separarea pentru cîteva ore de copil, care nu cu mult timp în urmă era cea mai neajutorată fiinţă, reprezintă un moment dificil mai ales pentru mama hiperprotectoare. În măsura în care mama nu reuşeşte să depăşească rapid acest obstacol, copilul va simţi neliniştea acesteia şi va începe la rîndul lui să aibă reacţii negative.

De obicei, mamele copiilor cu probleme de sănătate, cele care au avut o sarcină sau o naştere dificilă îşi fac cele mai mari griji cînd îşi lasă micuţii la creşă. Ba chiar unele mame se simt vinovate cînd “îşi părăsesc”, cum spun ele, copilul la creşă. Psihologul Mirela Zivari consideră însă că sentimentele lor de vinovăţie rezultă din influenţa anturajului: comparaţia cu prietene care stau acasă pentru a avea grijă de copil. De asemenea, culpabilitatea este alimentată de bunicii care ar fi fost dornici să-şi crească nepotul sau de soţul care nu acceptă dorinţa mamei de a-şi relua activitatea profesională.

Efort de adaptare

Intrarea în colectivitate, indiferent că este la creşă sau la grădiniţă, solicită un efort de adaptare din partea copilului. Cele mai tensionate sînt primele zile de creşă sau de grădiniţă, cînd prichindelul plînge, se agaţă de gîtul mamei, cu greu fiind desprins de educatoare. Degeaba îi spuneţi că “la grădi este frumos, sînt multe jucării, mulţi copii...”. Tocmai aceste lucruri noi îl sperie, faptul că sînt prea mulţi copii, prea multe jucării. Potrivit psihologului Mirela Zivari, mama are la îndemînă o formulă magică pentru a-şi linişti copilul: “Acum plec. Dar mama se întoarce”. Iar atunci cînd vă întoarceţi este bine să-i spuneţi: “Ai văzut că m-am întors? M-am ţinut de promisiune şi aşa voi face”. Tot în această perioadă de adaptare, copilul poate fi însoţit la grădiniţă de jucăria preferată. Cu timpul, copilul capătă încrederea că nu va fi părăsit.

ÎN VIZITĂ. Pregătirea introducerii copilului în colectivitate trebuie să înceapă din timp. Dacă la toamnă vreţi să duceţi copilul la grădiniţă, chiar de acum trebuie să-l obişnuiţi cu separarea de familie. Cu avizul directorului şi al viitoarei educatoare, mergeţi cu bobocelul în vizită la “grădi” pentru a cunoaşte spaţiul, adulţii, copiii. Chiar puteţi crea un fel de complicitate cu educatoarea. Încurajaţi-l să îi facă un desen: “Hai, arată-i doamnei ce frumos ai desenat!”. În felul acesta se înfiripă relaţia cu educatoarea. În altă zi puteţi încerca să-l lăsaţi singur în grupa de pitici. Doar 10 minute, nu mai mult! Sînt suficiente pentru a-şi da seama că este în siguranţă acolo şi, treptat, veţi constata că începe să-i placă.

TALENTE. Grădiniţa este locul unde talentele şi aptitudinile copilului ies la suprafaţă. Important este ca educatoarea să le descopere, să le cultive şi să le semnaleze părinţilor. Înclinaţia către pictură, muzică, dans, abilităţile tehnice pot fi observate de la 3-4 ani.

LA BUNICI. În absenţa părinţilor, copilului îi este mai uşor să stea cu o persoană cunoscută, într-un spaţiu familiar. Iar la rîndul lor, părinţii recunosc că sînt mult mai liniştiţi cînd îşi lasă copilul în grija bunicilor. “Aceasta nu este însă o soluţie pe termen lung, ci doar atunci cînd părinţii sînt la cumpărături, în vizită sau în concediu”, spune psihologul Mirela Zivari.

FĂRĂ SPERIETURI. Atitudinea părinţilor faţă de creşă sau grădiniţă poate influenţa reacţia copilului. Există părinţi care îşi ameninţă copilul cu grădiniţa: “Vezi tu ce-ai să păţeşti cînd ajungi la grădi. Acolo va trebui să mănînci tot din farfurie, că altfel vei fi pedepsit!”. Părinţii au impresia că glumesc, dar copilul ţine minte şi va asocia grădiniţa cu o situaţie înfricoşătoare.

BENEFICII. “Şcolarizarea timpurie a copilului nu înseamnă că acesta se maturizează mai devreme decît copiii ţinuţi acasă pînă la 6-7 ani. Diferenţele se observă în comportament şi comunicare. Cei care merg la grădiniţă sînt dornici să coopereze atît cu copiii, cît şi cu adulţii din jur, sînt curajoşi, autonomi. Tendinţele spre timiditate, introvertire sînt totodată atenuate în cazul celor obişnuiţi de mici în colectivitate. Iar în clasa I nu mai trăiesc atît de tensionat adaptarea la programul de învăţare”, precizează psihologul Mirela Zivari.

Sfatul medicului

Psihologul Mirela Zivari le recomandă părinţilor să se asigure de calitatea mediului de la creşă sau grădiniţă. Educatoarei îi revine sarcina de a crea un mediu armonios, în care copilul să se simtă iubit, apreciat, pus în valoare. Dacă la grădiniţă întîmpină un mediu ostil, rece, tensionat, copilul va refuza cu siguranţă să stea acolo. Educatoarea nu trebuie să-i sperie pe copii şi nici să-i ameninţe “cu doctorul, cu injecţia sau cu baba-cloanţa”. Specialistul nostru insistă asupra necesităţii ca educatoarea să le ofere copiilor căldură, atenţie şi mîngîieri. Părinţii nu trebuie să uite a-i atrage atenţia educatoarei cu privire la obiceiurile alimentare ale copilului, cum şi cît doarme, dacă are unele particularităţi (alergie la un aliment) sau urmează un tratament medicamentos.