x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Ce facem cănd bebe sughiţă

Ce facem cănd bebe sughiţă

11 Sep 2007   •   00:00

Sughiţul reprezintă una dintre cele mai frecvente manifestări ale nou-născutului, care ii sperie pe părinţi. Ei au impresia că sughiţul ii provoacă micuţului un disconfort major, mai ales dacă reprizele de sughiţ sunt prelungite.

Sughiţul reprezintă una dintre cele mai frecvente manifestări ale nou-născutului, care ii sperie pe părinţi. Ei au impresia că sughiţul ii provoacă micuţului un disconfort major, mai ales dacă reprizele de sughiţ sunt prelungite. Dr Nicoleta Bobe, medic primar pediatru, cu specializare in neonatologie, de la Spitalul "Polizu", ii linişteşte insă pe părinţi asigurăndu-i că sughiţul este un act normal, nedureros şi fără consecinţe negative asupra bebeluşului. "Sughiţul este cauzat de aerul inghiţit de nou-născut cănd este alăptat. Acest lucru se intămplă din cauza imaturităţii sistemului nervos al nou-născutului, care determină o neconcordanţă intre actul deglutiţiei şi cel respirator. De aceea, copilul inghite nu numai laptele supt, ci şi aerul respirat. Aerul inghiţit de copil formează o bulă, care irită diafragmul prin intermediul peretelui gastric. Diafragmul este un muşchi care separă cavitatea toracică de cea abdominală, iar iritarea lui conduce la contracţii, care nu sunt altceva decăt sughiţuri", explică medicul Nicoleta Bobe.

Recomandări

Ce pot face părinţii cănd bebeluşul sughiţă? Să incerce să elibereze stomăcelul micuţului de presiunea generată de aerul inghiţit prin bătăi uşoare pe spate, de la mijloc in sus către ceafă. O altă metodă pentru a calma reprizele de sughiţ constă in modificarea poziţiei copilului de pe o parte pe alta, astfel incăt să se mobilizeze bula de aer. Totodată, mami poate incerca să-i dea bebeluşului căteva picături de apă, ceai sau lapte.

Printre sfaturile primite de la bunica sau de la vreo mămică mai cu experienţă circulă şi acela că e bine să-i dai copilului care sughiţă căteva picături de lămăie. După părerea medicului pediatru Nicoleta Bobe, lămăia poate fi folosită pentru a calma sughiţul, dar nu in mod repetat, pentru că oricum nu-şi mai face efectul şi in plus poate irita mucoasa gastrică. "Lămăia nu este recomandată la vărste foarte mici", atrage atenţia dr Nicoleta Bobe. Ea le mai sfătuieşte pe mămici să nu intervină imediat ce bebeluşul incepe să sughită, ci numai in cazul in care sughiţul persistă peste 5-10 minute şi nu cedează incercărilor de modificare a poziţiei copilului sau de tapotaj pe spate.

Ştiaţi că

Bebeluşul sughiţă chiar şi atunci cănd se află in burtica mamei, de data aceasta nu din cauza aerului inghiţit, ci pentru că inghite lichid amniotic, ceea ce cauzează contracţii ale diafragmului.

Cu căt copilul este mai agitat in timpul alăptării, cu atăt există riscul să inghită mai mult aer, iar probabilitatea de a sughiţa după aceea este mai mare. Bebeluşul mănăncă mult mai liniştit noaptea decăt ziua, de aceea şi sughiţă mai rar pe timpul nopţii.

Reprizele de sughiţ se răresc după vărsta de 4-7 luni, cănd sistemul nervos al copilului e suficient de matur ca să coordoneze corespunzător actul respirator in timpul deglutiţiei.

Uneori se intămplă ca micuţul să inceapă să sughită cănd este expus la frig, insă dacă sughiţă nu inseamnă neapărat că ii este frig şi că trebuie infofolit.

×
Subiecte în articol: cănd sanatatea copilului sughiţă sughi