x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Ce faci dacă cel mic a luat păduchi

Ce faci dacă cel mic a luat păduchi

de Magda Bucur    |    16 Sep 2015   •   21:20
Ce faci dacă cel mic a luat păduchi

Odată cu reîntoarcerea la școală și interacțiunea cu alți copii, apare, adesea, o problemă destul de neplăcută și care, de multe ori, e un subiect tabu pentru părinți și profesori: păduchii. Chiar dacă nu sunt indicatorul unei igiene proaste, păduchii sunt pri viți de multe ori ca un lucru jenant, pe care mulți vor să îl ascundă. Totuși, ei nu trebuie văzuți astfel.

Păduchii sunt organisme parazite, de mici dimensiuni (un păduche adult e cât o sămânță de susan) care se dezvoltă la rădăcina părului și se hrănesc cu cantități mici de sânge. Chiar dacă provoacă neplăceri, nu transmit niciun fel de boală sau infecție. Cum se depistează Mâncărimea e principalul simptom. Totuși, dacă este prima dată când persoana are păduchi, mâncărimea poate apărea mai greu, la o lună sau chiar la trei luni de la apariția păduchilor. De aceea, este bine să verificăm periodic părul celor mici. Cei mai afectați de păduchi sunt copiii cu vârste între 3 și 12 ani. Pentru că păduchii adulți sunt foarte rapizi și greu de observat, cel mai sigur semn este prezența lindenilor. Puteți încerca să udați părul copi-lului și apoi să pieptănați șuviță cu șuviță, cu ajutorul unui pieptene cu dinții foarte deși. Dacă cel mic are păduchi, aveți toate șansele să vedeți unul, astfel. Tratamentul. Atenţie la alergii! Pentru tratarea păduchilor, medicul vă va recomanda o cremă sau un șampon special. Acesta trebuie însă folosit cu grijă, conform indicațiilor, pentru că are o formulă puternică, ce poate provoca alergii. O măsură de precauție o reprezintă și spălarea cu apă fierbinte, sau chiar cu șamponul împotriva păduchilor, a obiectelor care intră în contact cu scalpul copilului: lenjeria, căciulile, obiectele de toaletă.Un remediu natural folosit cu succes în tratarea păduchilor este un amestec de uleiuri esențiale, pe bază de arbore de ceai, anason și ylang-ylang.
 

×
Subiecte în articol: paduchi