x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Coloana e în pericol pe derdeluș

Coloana e în pericol pe derdeluș

de Magda Bucur    |    20 Ian 2016   •   11:31
Coloana e în pericol pe derdeluș
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Dacă îți place distracția pe zăpadă și abia aștepți weekend-ul ca să poți petrece câteva ore pe derdeluș, alături de copii sau de prieteni, ferește-ți coloana vertebrală de probleme. Dr. Ilie Roșca, șef de secție la Bio Ortoclinic, susține că nu e bine să ne dăm pe pungi din plastic, ci pe sănii, așezați la orizontală, ca să nu ne alegem cu dureri de spate.

Rănirile la nivelul coloanei vertebrale pot duce chiar și la fisuri ale stratului exterior al discului, deci la hernie de disc, însă un efect similar îl pot avea tensionarea puternică sau presiunea crescută la nivel lombar - cauzate de ridicarea unor greutăți prea mari și, respectiv, de timpul prea lung petrecut la birou - ori activitățile zilnice care supun spatele unor șocuri. Printre aceste șocuri se numără căzăturile din timpul practicării unui sport, săriturile repetate, vibrațiile prelungite și, în perioada iernii, contactul cu sania pe teren denivelat sau, mai rău, obiceiul copiilor și chiar al adulților de a aluneca pe derdeluș direct pe un sac sau o pungă din plastic.

„Zăpada de care se bucură copiii și adulții, la săniuș, poate avea urmări neplăcute, imediat sau în timp, asupra coloanei vertebrale. Sigur, oamenii se dau cu sania de când lumea și pământul, dar nu se poate compara fizicul de acum al copiilor, de exemplu, cu cel din vremea când micuții făceau zilnic mișcare. Musculatura omului modern, care petrece cea mai mare parte din zi cu telefonul sau cu tableta în mână, inclusiv musculatura spatelui, este insuficient dezvoltată pentru a menține o postură corporală corectă și pentru a proteja coloana de eventualele șocuri”, a explicat dr. Ilie Roșca, șef de secție la Bio Ortoclinic.

Pentru a evita problemele, medicul le recomandă celor care merg la săniuș să poarte haine groase, să renunțe la pungile din plastic și să se așeze pe sanie la orizontală, și nu în șezut, pentru ca șocurile asupra coloanei să fie cât mai reduse.

Nici discurile intervertebrale, tasate de prea mult sedentarism, nu mai pot amortiza loviturile așa cum ar trebui.
 

×
Subiecte în articol: derdelus coloana