x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Convulsiile febrile

Convulsiile febrile

de Oana Antonescu    |    19 Mai 2009   •   00:00
Convulsiile febrile
Sursa foto: /iSTOCKPHOTO

Nimic nu poate fi mai traumatizant pentru un părinte decât să-şi vadă copilul cum îşi scutură necontrolat mâinile şi picioarele, îşi dă ochii peste cap şi îşi pierde chiar conştienţa, respiră greu şi are pielea palidă.

Aceste simptome sunt caracteristice convulsiilor febrile, destul de frecvente la sugari şi la copiii până în 5 ani. Convulsiile, care seamănă cu frisoanele, doar că spasmele sunt mult mai accentuate, au o durată de maximum 15 minute. După ce criza ia sfârşit, sugarul sau copilul îşi recapătă starea de conştienţă şi culoarea feţei revine la normal.

TEMPERATURĂ
"Febra este factorul declanşator al convulsiilor febrile şi mai cu seamă creşterea bruscă a temperaturii. Dar ele pot apărea şi în urma unor traumatisme, a unor tulburări în metabolismul mineralelor, după anumite vaccinări sau ca urmare a unor infecţii digestive, precum shigella sau salmonela", potrivit doctorului Dana Mihaela Dinu, medic specialist medicină de familie.

"Pragul de la care se declanşează aceste convulsii diferă de la un copil la altul. În mod normal, un copil sănătos, fără antecedente de convulsii febrile în familie poate suferi această reacţie la o temperatură de peste 39,5 grade Celsius. Copiii care au antecedente în familie sau care au mai făcut astfel de crize pot face o convulsie febrilă la o temperatură mai mică", explică doctorul Dana Mihaela Dinu.

Fireşte că mulţi părinţi se panichează când îşi văd copilul în plină criză, însă trebuie să acţioneze cu calm şi să evite gesturi precum pălmuirea sau scuturarea micuţului, fiindcă nu au nici un rezultat. Ei trebuie să se asigure că micuţul nu se autovătămează şi că respiră. În timpul convulsiei febrile se pot administra diazepam intravenos şi soluţie intrarectală de diazepam (pentru copii).

Convulsiile febrile pot fi prevenite prin combaterea febrei ridicate. Se pot administra în acest sens antitermice (adaptate vârstei copilului) imediat ce observăm că micuţul are o temperatură mai mare de 38 de grade Celsius măsurată intrarectal. În cazul copiilor care au mai făcut convulsii febrile se poate administra preventiv soluţia intrarectală de diazepam sau fenobarbital, dar numai după un consult medical.

SECHELE
Deşi sunt traumatizante pentru părinţi, mai mult decât pentru copil, convulsiile febrile nu trebuie asociate cu epilepsia sau cu infecţii ale sistemului nervos central.

În ciuda temerilor părinţilor, aceste convulsii nu lasă sechele neurologice. Totuşi, dacă ele se repetă, este recomandat un consult neurologic. Specialistul poate decide administrarea preventivă de fenobarbital zilnic, o anumită perioadă.

×
Subiecte în articol: sanatatea copilului febrile