Cu sforăitul nu este de glumit!

Un copil care sforăie câteva zile când este răcit nu are de ce să le dea părinţilor motive de îngrijorare. În schimb, un copil care sforăie în fiecare noapte trebuie luat în serios. Dr Adrian Tudor, medic primar ORL pediatru la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, prezintă cele mai frecvente cauze ale sforăitului la copii.

Un copil care sforăie câteva zile când este răcit nu are de ce să le dea părinţilor motive de îngrijorare. În schimb, un copil care sforăie în fiecare noapte trebuie luat în serios. Pentru că sforăitul îi tulbură somnul celui mic. Or, copilul are nevoie de un somn odihnitor, neîntrerupt pentru a se dezvolta armonios atât din punct de vedere fizic, cât şi intelectual.

Copiii care nu dorm bine din cauza sforăitului sunt palizi, obosiţi, morocănoşi, agitaţi. Mai mult decât atât, sforăitul determină scăderea cantităţii de oxigen de la nivelul creierului, ceea ce conduce la dezvoltarea intelectuală deficitară. Aşa se explică de ce copiii care sforăie nu dau randament la şcoală, sunt neatenţi, au o capacitate redusă de învăţare şi memorare. Iată de ce un simptom aparent banal – sforăitul – nu trebuie neglijat. Copilul trebuie dus la medic pentru depistarea şi tratarea cauzelor sforăitului.

Polipi şi amigdale

Dr Adrian Tudor, medic primar ORL pediatru la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, prezintă cele mai frecvente cauze ale sforăitului la copii. Principalele motive ale sforăitului sunt vegetaţiile adenoidiene (polipii) şi amigdalele hipertrofice. Polipii, formaţiuni limfatice care cresc în spatele nasului, se pot inflama din cauza unor viroze sau infecţii bacteriene, obstrucţionând respiraţia nazală. La rândul lor, amigdalele crescute în volum provoacă mari tulburări de respiraţie. Însă vegetaţiile din nas şi amigdalele nu trebuie scoase pompieristic. Aceste formaţiuni fac parte dintr-un inel limfatic cu rol de apărare a căilor respiratorii de agresiuni externe: frig, umezeală, virusuri, bacterii, praf, fum, substanţe to­xice. În plus, aceste mici organe secretă o serie de anticorpi implicaţi în apărarea imunitară.

Având în vedere aceste aspecte, medicul Adrian Tudor recomandă scoaterea amigdalelor numai dacă puseele infecţioase se repetă de patru-cinci ori pe an. În astfel de cazuri, amigdalele devin focare de infecţie cu streptococul betahemolitic, care poate da complicaţii: infecţii cardiace, reumatism sau infecţii renale. În prezent, medicii dispun de aparatură modernă pentru înlăturarea polipilor sau amigdalelor hipertrofice. Majoritatea intervenţiilor sunt miniinvazive şi se fac cu ajutorul laserului.

Infecţii, malformaţii, astm

Banalele infecţii virale, manifestate prin curgerea şi înfundarea nasului (rinoree), reprezintă o altă cauză frecventă a sforăitului. În cazul copiilor mai mari, infecţiile sinusale (sinuzitele) împiedică de asemenea respiraţia nazală şi duc la apariţia sforăitului. O dată cu tratarea acestor afecţiuni, respiraţia copilului revine la normal şi sforăitul dispare.

În schimb, copiii cu malformaţii la nivelul căilor respiratorii superioare pot avea toată viaţa probleme cu sforăitul. Unele dintre aceste malformaţii sunt imperforaţiile coanale, care se manifestă prin blocarea respiraţiei nazale din cauza unei membrane aflate în spatele nasului. Totodată, respiraţia dificilă şi sforăitul tulbură somnul celor cu malformaţii ale cavităţii bucale (buză de iepure, gură de lup) sau cu sindrom Down. Copiii cu afecţiuni cronice precum astmul bronşic sau alergiile au şi ei o respiraţie deficitară. În cazul acestora, medicii vorbesc despre aşa-numitul sindrom de apnee în somn, care se manifestă prin scurte întreruperi ale respiraţiei în timpul somnului, urmate de şuierături şi sforăit. Uneori, copiii cu aceste suferinţe se trezesc brusc, cu senzaţia că se sufocă. Copiii obezi, cu o circumferinţă mare a gâtului, intră şi ei în categoria celor care sforăie şi respiră greu în timpul somnului.

Sfatul medicului

Medicul Adrian Tudor precizează că orice copil care sforăie necesită un examen ORL amănunţit. Este obligatorie o rinoscopie, cu ajutorul căreia medicul vizualizează partea din spatele nasului. În cazul în care suspicionează o patologie retrofaringiană, cum ar fi un fibrom nazofaringian benign, el recomandă efectuarea unei nazofibroscopii. În timpul acestei investigaţii, copilul este adormit, iar medicul îi introduce pe nas o fibră optică flexibilă cu ajutorul căreia analizează căile respiratorii ale pacientului. Uneori, nazofibroscopia este asociată cu o bronhoscopie. Spitalul “Grigore Alexandrescu” dispune de aparatură modernă pentru efectuarea acestor investigaţii.