De ce mai întâi cărţi de poveşti şi apoi desene animate

A fost odată un copil căruia mama i-a citit atât de multe poveşti încât el a învăţat să iubească lumea minunată a cărţilor, de care nu s-a despărţit niciodată.

Din păcate, astăzi, aceasta rămâne doar o poveste. Pentru că mulţi părinţi nu mai au timp să citească poveşti. Copiii sunt crescuţi în ritmul alert cu care sunt obişnuiţi adulţii. Nou-născuţii sunt lăsaţi în cameră cu radioul sau televizorul pornit, părinţii lor crezând că astfel îi obişnuiesc cu sunetele. Total greşit. Sunt sunete reci, necunoscute, obositoare pentru micuţi. Nimic nu se compară cu vocea caldă a mamei. Apoi, pe măsură ce cresc, copiii sunt uitaţi în faţa televizorului sau calculatorului. Rezultatele nu vor întârzia să apară: copiii îşi formează o imagine falsă asupra lumii, învaţă mai greu să vorbească, să relaţioneze cu cei din jur, au dificultăţi de adaptare, dezvoltă tulburări de atenţie şi uneori chiar de comportament.

Fereşte-ţi copilul de aceste probleme! Află cum de la psihologul Oana-Maria Udrea de la Ambulatoriul Spitalului pentru Copii "Grigore Alexandrescu”. Ajută-ţi copilul să descopere şi să cunoască lumea prin cuvintele tale, prin culorile jucăriilor şi cărţilor, prin gusturi şi mirosuri naturale, prin iubirea ta. Aşadar, vorbeşte-i, permite-i să-ţi audă vocea cât mai des posibil, să o recunoască, jucaţi-vă împreună, dăruieşte-i momente de bucurie şi de iubire.

Când bebeluşul împlineşte 3-4 luni, poţi încerca să-i faci cunoştinţă cu lumea cărţilor. Aşază-l comod pe o pernă şi răsfoiţi împreună o cărticică viu colorată, cu animale, copii, jucării. Lasă-l şi pe bebe să atingă paginile, chiar dacă le mototoleşte sau le rupe. În felul acesta învaţă, se familiarizează cu cartea, îşi va putea exterioriza supărarea, veselia, plăcerea. Deocamdată, te vei limita la explicaţii scurte şi descrieri simple ale imaginilor, rostind clar cuvintele şi cu răbdare.

După vârsta de un an puteţi încerca dialogul pe baza imaginilor. "Cum face pisica? Unde e căţelul? Cum face oaia?” Între un an şi doi ani, astfel de momente, când pruncul tău se va aşeza la tine în braţe cu cărticica în mână, vor fi o mare bucurie pentru amândoi. Cu voie bună şi răbdare pentru micile întreruperi, când atenţia micuţului e îndreptată spre altceva, îi dezvolţi limbajul şi plăcerea de a comunica.

După vârsta de 2-3 ani este vremea poveştilor. Acum, copilul este capabil să asculte şi să fie atent când îi citeşti o poveste în întregime. Primii paşi în lumea fantastică trebuie făcuţi cu ajutorul cărticelelor simple, cu explicaţii şi repetiţii, scurte poezioare sau cântecele. Poveştile precum "Capra cu trei iezi”, "Scufiţa Roşie”, "Cenuşăreasa”, "Albă-Ca-Zăpada şi cei şapte pitici” sunt ideale pentru această perioadă. Nu uita însă că povestea nu înseamnă doar o înşiruire de evenimente, întâmplări, personaje, ci presupune şi o participare emoţională a copilului. Pentru aceasta este bine ca el să fie implicat în povestire, să vorbiţi despre personajele preferate şi despre învăţăturile desprinse din poveste.

Nimic din toate acestea nu se poate realiza în faţa micului ecran sau a calculatorului, în rapida succesiune de imagini din desenele animate. Asta nu înseamnă că desenele atât de îndrăgite de copii sunt interzise. Doar că ei nu trebuie uitaţi ore în şir în faţa ecranului. Desenele pot fi şi ele mijloace de aflare a unor informaţii, cu o condiţie: să alegi filmuleţe adaptate vârstei, iar din când în când să le vizionaţi împreună şi să i le povesteşti.

Oricum, familiarizând copilul mai întâi cu lumea poveştilor vei reuşi să-i insufli plăcerea de a deschide cartea în favoarea micului ecran sau cel puţin să existe un echilibru.