x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului De unde vin infecţiile urinare

De unde vin infecţiile urinare

de Steluta Indrei    |    22 Ian 2008   •   00:00

Infecţiile urinare pot afecta copiii la orice vârstă: de la nou-născuţi şi sugari până la adolescenţi. Sunt boli frecvent întâlnite în rândul celor mici, ele repre­zen­tând a treia cauză de îmbolnăvire, după infecţiile respiratorii şi bolile diareice.

 

Diagnostic dificil

Explică infecţiile tractului urinar doctorul Iustina Stan, medic primar pediatru la Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului. Infecţia poate fi localizată la una dintre componentele tractului urinar: căi urinare (uretră/uretere), vezică urinară, rinichi sau la nivelul întregului aparat urinar. Infecţiile pot fi joase (locali­zate la nivelul tractului urinar jos) sau î­nal­te (localizate la nivelul tractului urinar superior). Însă la copiii de vârstă mică este greu de stabilit cu exactitate locul infecţiei. De altfel, infecţiile urinare prezintă mai multe probleme de diagnostic în cazul nou-născuţilor şi sugarilor, pentru că nu au simptome urinare specifice, atrage atenţia dr Iustina Stan. Ei prezintă semne gene­ra­le: febră, vărsături, diaree, lipsa poftei de mâncare, stare generală proastă. Este im­portant ca în acest stadiu copilul să fie dus la medic, iar acesta să stabilească diagnosticul şi tratamentul corect, pentru că boala poate evolua rapid spre complicaţii neurologice (convulsii) sau septicemie.

Cu cât copilul este de vârstă mai mare, cu atât încep să predomine semnele specifice infecţiei urinare: dureri la micţiune (disurie), urinări frecvente, pierderea controlului sfincterian (copilul face pipi pe el) şi nu de puţine ori copilul poate urina cu sânge (hematurie), urina poate fi modificată la culoare, cu miros fetid. Febra însoţeşte de cele mai multe ori infecţiile urinare şi la copiii de vârstă mare, dar nu este obligatorie.

 

Cauze

Infecţiile urinare sunt cauzate de bacterii care provin din colon. Cele mai incriminate sunt Escherichia Colli, Proteus şi Clepsiela, care pot fi izolate în scaun. De aceea, igiena precară şi neschimbarea scutecelor imediat ce copilul a avut scaun reprezintă principalii factori care favorizează apariţia infecţiilor urinare. Alţi factori de risc sunt tul­burările de tranzit intestinal (constipaţie, diaree), malformaţiile de la nivelul tractului urinar, malformaţiile genitale externe sau tumorile care blochează eliminarea urinei. Mai sunt predispuşi infecţiilor urinare copiii care suferă de diabet zaharat, pentru că urina acestora este un mediu propice dezvoltării microbilor. Şi băieţii cu fimoză congenitală strânsă fac frecvent infecţii urinare. Săpunurile agresive, loţiunile din şerveţelele pentru igiena intimă pot irita sfincterul urinar favorizând apariţia infecţiilor.

 

Diagnosticul de infecţie urinară se stabileşte în trei etape. În primul rând se face urocultura. Aceasta este o analiză foarte sensibilă. Pentru a se evita obţinerea unor rezultate false, urina trebuie recoltată în condiţii de asepsie perfectă: se va asigura igiena intimă minuţioasă, cu apă şi săpun şi chiar se dezinfectează cu apă oxigenată. Proba se recoltează din mijlocul jetului urinar de dimineaţă. Foarte important este ca urina să ajungă la laborator în cel mult 30-60 de minute. În a doua etapă se efectuează sumarul de urină şi sedimentul de urină. Acestea nu impun condiţii de asepsie deosebită. Mai sunt indicate ana­li­ze de sânge: hemoleucograma, viteza de sedimentare a sângelui (VSH), proteina C reactivă. Acestea confirmă infecţia bacte­riană, deşi nu indică sediul infecţiei. În a treia etapă se efectuează investigaţii ima­gistice (ecografie, urografie, cistografie micţională), care pot depista eventuale malformaţii ale tractului urinar.

Potrivit medicului Iustina Stan, infecţiile urinare se tratează cu antibiotice ţintite pe germenii care au provocat boala. Pentru a prescrie antibioticul potrivit este necesară întotdeauna efectuarea antibiogramei. De obicei, tratamentul durează 10-14 zile. Numai în cazul sugarilor şi nou-născuţilor cu stare septică tratamentul se poate prelungi până la 21-22 de zile. La 48-72 de ore de la iniţierea tratamentului se face o urocultură pentru a verifica dacă germenii sunt în continuare prezenţi. O altă urocultură este necesară la sfârşitul tratamentului.

 

Ştiaţi că

Băieţii circumscrişi au un risc mai mic de a dezvolta infecţii urinare decât cei cărora nu li s-a făcut această operaţie.

Malformaţiile congenitale ale tractului u­ri­nar cauzează infecţii repetate. În cazul a­cestor copii, urocultura se face pe­rio­dic, iar tratamentul este de lungă du­ra­tă, toa­tă viaţa sau cel puţin până la re­zol­varea chi­rurgicală a malformaţiei, dacă este posibilă.

Infecţiile urinare nu sunt contagioase.

Consumul crescut de lichide contribuie la prevenirea infecţiilor urinare.

×