x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Displazia de şold

Displazia de şold

10 Iul 2007   •   00:00

"Infăşaţi bine copilul şi căt mai străns, ca să aibă picioarele drepte!" Este sfatul bunicilor care au moştenit acest obicei şi l-au transmis din generaţie in generaţie.

"Infăşaţi bine copilul şi căt mai străns, ca să aibă picioarele drepte!" Este sfatul bunicilor care au moştenit acest obicei şi l-au transmis din generaţie in generaţie. Un obicei total greşit! Infăşatul cu picioarele strănse nu face decăt să favorizeze o luxaţie de şold! Denumită in termeni medicali displazie congenitală a articulaţiei coxo-femurale, luxaţia congenitală de şold este frecventă la fetiţe. Ea se datorează fie unor factori genetici, fie unor cauze mecanice. Motivele apariţiei acestei afecţiuni sunt dominate, in general, de prezenţa in familie a cel puţin unui caz de luxaţie congenitală şi, de obicei, descoperim această problemă la mama sau la sora bebeluşului afectat. Această problemă, cu o frecvenţă a cazurilor de circa 20%, arată o dependenţă legată de activitatea hormonală specific feminină sau care are la bază influenţa metabolismului matern asupra fătului. O altă cauză a displaziei de şold poate fi cea mecanică, adică un traumatism al copilului suferit in perioada neonatală, produsă chiar in timpul unei naşteri pelvine.

Â

Semne

Dacă vi se pare că nou-născutul ar prezenta o asimetrie a coapselor, care i-ar face un picioruş mai scurt decăt celălalt, i-ar genera anumite pliuri asimetrice in zona fesieră şi a coapselor sau dacă mişcarea de apropiere a coapselor este limitată, ar putea fi vorba de o luxaţie congenitală de şold, respectiv limitarea mişcării de apropiere a coapselor. Diagnosticul trebuie pus de urgenţă de medicul specialist, care va determina, totodată, tipul de terapie la care va fi supus pruncul suferind. Examenul la care va fi expus poate fi ecografic sau radiologic, acesta din urmă stabilind cu certitudine dacă bebeluşul suferă de un astfel de traumatism.

Â

Â

Sfatul medicului

"Există cazuri cănd şoldul nu a fost traumatizat (naşterea prin cezariană), dar bebeluşul prezintă această afecţiune. Manevra ortolani presupune indepărtarea coapselor in exterior şi poate evidenţia acest diagnostic. Dacă se aude un clic sau se simte la deget intrarea sau ieşirea din articulaţie, poate fi vorba de un şold displazic", precizează dr Cristina Ivaşcu, medic pediatru, cu competenţă in medicina de familie.

Â

Â

ATENŢIE! Specialistul nostru afirmă că la o naştere normală, foarte dificilă, nou-născutul trebuie examinat cu o mare atenţie. O ecografie de şold este posibilă cănd copilul implineşte 2-3 luni. Dacă există o suspiciune, aşezarea a două scutece de unică folosinţă, unul peste altul, poate fi o soluţie de moment, pănă in momentul efectuării ecografiei.

×
Subiecte în articol: sold sanatatea copilului