x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Educaţie fără violenţă

Educaţie fără violenţă

de Steluta Indrei    |    17 Oct 2011   •   21:00
Educaţie fără violenţă

'Bataia este rupta din Rai' sau 'Unde da mama creste', spun parintii care-si altoiesc din cand in cand odraslele. Este corectia fizica o buna metoda de disciplinare a copilului? Este justificata palma la fundulet administrata atunci cand parintele nu mai gaseste nici o solutie pentru a calma crizele de furie ale nazdravanului? Lamurim aspectele legate de pedeapsa fizica impreuna cu psihologul clinician Ioana Panculescu de la Clinica Control Med.

Reguli, dupa 3 ani
Intre 2 si 5 ani, copiii insusesc notiunea de respect. Constrangerile si regulile se aplica insa dupa varsta de 3 ani. Acestea sunt necesare, pentru ca o educatie fara reguli duce la o inadaptare a copilului la scoala, in societate, arata specialistul nostru. Dar educatia, re­gulile, interdictiile nu se stabilesc prin amenintari si/sau bataie. Acestea nu fac decat sa traumatizeze copilul. Pedeapsa fizica este cea mai proasta metoda disciplinara aleasa de parinte, spune psihologul Ioana Panculescu.

Recomandari
Cum se realizeaza corect educatia? In opinia psihologului Ioana Panculescu, ca in orice relatie, trebuie sa existe o negociere intre copil si parinte. Specia­listul nostru mai atrage atentia parintilor ca trebuie evitata impunerea de reguli prea stricte, care nu sunt adecvate varstei copilului. Copiii trebuie stimulati pozitiv. Umorul ajuta foarte mult in educatia copilului. Psihologul le recomanda parintilor sa glumeasca cu copilul chiar si atunci cand ii fac observatie. De exemplu, daca nazdravanul sare pe canapea, ii puteti spune 'tu esti iepuras? Stii ca nu ai voie sa sari pe canapea'. A doua parte a observatiei trebuie sa fie insa pe un ton ferm.

Numaratul este o alta metoda eficienta de stabilire a regulilor. Exemplu: 'numar pana la 5, iar cand ajung la 5 trebuie sa inchizi televizorul'. Copilul este avertizat, stie ce trebuie sa faca si in plus el va lua acest avertisment ca pe un joc, o provocare.
Un alt truc pe care ni-l dezvaluie psihologul Ioana Panculescu este vorbirea in soapta. Copiilor le place la nebunie sa li se sopteasca la ureche. Asa pot fi soptite si regulile, ca si cum le-ai spune un secret. Copilul care are o criza de furie se va calma daca parintele ii va vorbi incet, la ureche, nicidecum daca va tipa mai tare decat copilul.

Acordati-i copilului timp de gandire si de reactie atunci cand doriti sa respecte o regula. Spre exemplu cand ii spuneti 'Stai pe loc, nu intra in lac', asteptati sa se opreasca sa observe ce se afla in fata lui si sa realizeze ca nu trebuie sa inainteze. Nu il smuciti de mana in timp ce ii spuneti sa stea pe loc.
Felicitati si incurajati copilul ori de cate ori face o fapta buna sau respecta o regula. Astfel vor disparea comportamentele nedorite, ii asigura pe parinti psihologul Ioana Panculescu. Felicitare si incurajare nu inseamna recompense materiale sau jucarii. Imbratisarile sau simplele cuvinte 'sunt mandru(a) de tine' fac minuni in educatia copiilor.

Parinti care-si pierd controlul
Bataia la fund sau palmuirea copilului reprezinta o pierdere a controlului parintelui. Exista studii care arata ca, in majoritatea cazurilor, corectiile fizice se produc atunci cand parintii se enerveaza atat de tare incat nu mai reusesc sa se controleze. Agresivitatea parintelui isi gaseste astfel o cale de refulare. Adultul isi altoieste astfel copilul pe un fond de furie, care nu intelege de ce este pedepsit si mai mult se simte umilit, traumatizat, nedreptatit. De aceea, in loc sa il coboram imediat pe Mos Nicolae din pod, mai bine am respira adanc si i-am vorbi copilului: 'Uite, aici ai gresit pentru ca... Hai sa incercam sa facem asa'.

Pentru ca prima nevoie a copilului este de a intelege. De la 3 ani pana la 14-15 ani, totul se invarte in jurul intrebarii 'De ce?': 'De ce ma certi, de ce ma bati, de ce nu-mi dai voie?'. Or, daca parintele il pocneste, dupa care pleaca din camera sau il pedepseste, iar copilul intreaba 'de ce' si drept raspuns mai primeste o palma peste fata, evident, ramane intr-o confuzie totala si suferinta. De aceea trebuie sa stam de vorba cu copilul atunci cand greseste, recomanda psihologul.
Daca parintele are o relatie bazata pe comunicare cu copilul, corectiile fi­zice nu exista, nu-si au rostul. Cand mama sau tata are rabdare de a sta de vorba, copilul nu le mai da ocazia sa il pedepseasca. Ca urmare, este important ca de la varste mici sa deschidem calea de comunicare cu copilul.

Copii timizi, speriati sau violenti...
Copiii, mai ales cei de varsta mica, sunt incapabili sa respecte toate re­gulile. De aceea, este incorect si ineficient sa ii pedepsim de fiecare data cand fac o greseala. A educa un copil nu inseamna sa il dresezi.
Sa nu uitam ca bataia are consecinte asupra copiilor. Vor fi copii traumatizati, timizi, introvertiti, le va fi frica intotdeauna sa nu faca vreo prostie. Corectiile fizice afecteaza autonomia si dezvoltarea copilului. Orice palma, orice tras de par, orice invinuire pe nedrept contribuie la transformarea copilului intr-un adult timorat, care va avea in permanenta probleme cu autoritatea, cu sefii. Va dezvolta o stare de emotivitate crescuta si va sta cu teama, dobandita in copilarie, ca a gresit.

Copiii agresati fizic sau verbal pot deveni la randul lor violenti. Ei vor incerca sa se impuna in fata celorlalti copii prin forta, compensand astfel neputinta si frica provocate de bataile luate de la parinti.
Amenintarile de genul 'iau batul din cui' sau 'vine taica-tu cu cureaua' au aproape acelasi efect ca bataia. Folosite in exces, acestea pot fi mai traumatizante decat o palma. Prin amenintari, copilul este tinut intr-o permanenta stare de tensiune si confuzie.

AUTORITATE. Un parinte agresiv nu inseamna un parinte autoritar. Pentru a-ti impune autoritatea ca parinte, este necesar in primul rand sa comunici, sa-i fixezi copilului niste repere. Acestea ii vor permite sa afle ce este bine si ce este rau, cum sa se comporte in societate. Autoritatea parinteasca inseamna, de asemenea, sa-i dovedesti copilului ca esti capabil sa-l protejezi, sa-i arati ca ai incredere in el. Numai asa isi va construi independenta ca adult.

Sfatul ­psihologului
Pedeapsa este necesara in edu­catia copilului. Dar ea este eficienta numai in anumite conditii. Iata care sunt cele enumerate de psihologul Ioana Panculescu. Pedeapsa trebuie sa fie aplicabila imediat, sa fie de scurta durata si mai ales realista. Spre exemplu: 'astazi nu te uiti la desenele de la ora X, pentru ca… ' sau 'in seara asta mergi mai devreme la culcare cu 20 de minute, pentru ca…' Nu amenintati copilul ca ii luati jucaria preferata (de care el este foarte atasat), nu-l luati de la calculator brusc fara sa stie de ce. Trebuie sa ii spuneti '20 de minute nu te joci pentru ca...'.

Pedeapsa nu trebuie sa fie pe termen lung. Ii spuneti ca a facut o greseala si ca orice greseala trebuie corectata. Nu dati copiilor explicatii excesive. Nu repetati copilului regulile de nenumarate ori, pentru ca pe viitor va reactiona numai daca i s-a cerut acest lucru, nu fiindca isi da seama singur ca asa e bine sa faca. Psihologul nostru le spune parintilor care-si pierd usor cumpatul ca pierd si in fata copilului lor. Unii repeta probabil modelul parintilor, in cazul altora poate fi o razbunare inconstienta. Acestor parinti le sunt recomandate cursurile de parenting sau psihote­rapia personala.

×
Subiecte în articol: sanatatea copilului