x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Epidemie de otite la preşcolari

Epidemie de otite la preşcolari

de Magda Colgiu    |    30 Noi 2010   •   18:41
Epidemie de otite la preşcolari
Sursa foto: /Thinkstock

140322-thinkstock101759225.jpgNumărul cazurilor de otită înregistrate la copiii de vârstă preşcolară a crescut îngrijorător, atrage atenţia medicul Mioriţa Toader, şeful Secţiei ORL din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”.

Motivul? Copiii se îmbolnăvesc mai des de otite, pentru că anatomia urechii (trompa lui Eustachio este mai scurtă şi mai largă) facilitează pătrunderea microbilor în ureche. Mai expuşi sunt copiii cu vârste între 1 şi 6 ani. De asemenea, faptul că micuţii sunt mult timp în colectivitate (creşă, grădiniţă) este un alt factor care favorizează apariţia otitelor. Acestea sunt principalele explicaţii ale avalanşei de părinţi care-şi duc copiii la camera de gardă a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” cu simptome de otită.

“Cei mai mulţi copii prezentaţi la camera de gardă sunt la prima otită, afecţiune care în general recidivează. Aceasta se tratează injectabil, dar, din păcate, în scurt timp boala revine. Recent, am avut o fetiţă în vârstă de aproape 2 ani care a făcut de două ori otită. Copilul nu are fraţi sau surori şi nu a mers în colectivităţi. Pur şi simplu, s-a îmbolnăvit acasă. Situaţia s-a agravat, deşi copilul a fost tratat cu antibiotice orale. În ciuda acestui tratament, urechea s-a umflat, iar infecţia a migrat de la timpan la mastoidă (proeminenţă a osului temporal, după ureche) şi apoi către osul mastoidian”, explică medicul Mioriţa Toader. Un copil care suferă de otită strănută, are febră, tuşeşte, duce frecvent mâna la ureche, plânge şi are nasul înfundat sau rinoree. Aceste simptome sunt foarte importante mai ales la copiii mici, care nu pot vorbi, dar prin diverse gesturi ei “semnalează” faptul că au o suferinţă. 

Cu cât otitele sunt mai frecvente, cu atât consecinţele sunt mai severe. Deoarece frecvent apar în perioada în care micuţii învaţă să vorbească, otitele pot crea dificultăţi în privinţa limbajului. Psihologul Marcela Căuşneanu, logoped la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Marie Curie” din Bucureşti, atrage atenţia că aproximativ 25% din copiii care suferă de episoade dese de otită ar putea pronunţa greşit unele cuvinte tocmai pentru că nu aud foarte bine ce rostesc cei din jur.

În cazul în care copilul se îmbolnăveşte des de otită, înseamnă că boala s-a cronicizat, ceea ce generează complicaţii grave, cum ar fi pierderea auzului şi meningita. Medicul recomandă păstrarea unei igiene perfecte, curăţarea nasului şi a urechilor, spălarea pe mâini cu apă şi săpun. Părinţii trebuie să ştie că bronşitele pot cauza otite şi invers. Aşadar, dacă un copil a fost bolnav de bronşită, el ar trebui consultat şi de un medic ORL.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, în România sunt raportate anual în spitale 5.480 de cazuri de otită medie. Alte aproape 40.000 de cazuri sunt înregistrate la medicii specialişti şi peste 94.000 la medicii de familie.

×
Subiecte în articol: sanatatea copilului