x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Hrană solidă pentru bebe

Hrană solidă pentru bebe

14 Aug 2007   •   00:00

Alimentul de bază al oricărui bebeluş este laptele matern: un izvor de sănătate care ii conferă imunitate faţă de multe boli. Numai că, pe măsură ce creşte, bebeluşul are nevoie şi de hrană solidă.

Alimentul de bază al oricărui bebeluş este laptele matern: un izvor de sănătate care ii conferă imunitate faţă de multe boli. Numai că, pe măsură ce creşte, bebeluşul are nevoie şi de hrană solidă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca alimentaţia bebeluşului, in primele şase luni de viaţă, să conţină doar lapte. Alimentaţia la săn este esenţială, dar, in cazul in care nu este posibilă, se recomandă o formulă de lapte praf, prescrisă de medicul pediatru.

Alergii

Este bine de ştiut că, pănă la vărsta de un an, bebeluşul nu are nevoie de sare. După 12 luni, puteţi folosi sare la prepararea hranei, dar in cantităţi mici. Pe de altă parte, pentru a preveni botulismul, o boală foarte gravă produsă de toxina botulinică, este bine să nu introduceţi mierea in alimentaţia sugarului. Pănă la vărsta de un an, este recomandat, de asemenea, să evitaţi anumite alimente care pot provoca reacţii alergice. Diversitatea trebuie realizată etapizat, după vărsta de patru luni sau cinci-şase luni pentru copiii care se dezvoltă normal doar cu lapte. Un copil cu tendinţă la constipaţie trebuie să primească mai intăi suc de fructe, urmat de piureul de fructe (piersică şi măr). Sucul de fructe poate fi combinat cu cereale fără gluten. După cinci luni, pulpa de fructe poate fi combinată şi cu brănză, pregătită de mămici, in casă, din lapte clocotit in care se adaugă o pastilă de calciu lactic. După şase luni se poate introduce piureul de legume. In următoarea lună, acest piure poate fi imbogăţit cu gălbenuş de ou şi ficăţel de pasăre. Acum pot fi introduse şi alimentele care conţin gluten.

Alimente lichide

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă introducerea alimentelor solide după şase luni. Dar in continuare, laptele rămăne un aliment de bază. Dacă este hrănit la săn, copilul va primi suplimentar supă, ceai sau suc de fructe. Atenţie insă la suc! Nu daţi copiilor sub trei ani sucuri de fructe provenite din comerţ, deoarece pot conţine aditivi alimentari, indulcitori şi coloranţi, care le fac rău. Asta inseamnă că este bine să pregătiţi acasă sucuri din fructe şi legume proaspete sau, in cazul in care apelaţi la sucuri din comerţ, să citiţi cu atenţie eticheta. Dacă pe etichetă sunt menţionaţi aditivi, mai bine renunţaţi pentru bine copilului.

Carii

Ca să protejăm dinţii copilului este bine să-l incurajăm să bea din cană in momentul in care are suficientă forţă să o ţină singur. De regulă, de la vărsta de un an, copilul ar putea trece, treptat, la folosirea unei căni pe măsura lui. Specialiştii susţin că folosirea indelungată a biberonului favorizează apariţia cariilor dentare. Justificarea este legată de faptul că majoritatea lichidelor, in afară de apă, conţin diferite forme de zahăr, iar tetina favorizează contactul prelungit cu produsele dulci, afectănd dinţişorii.

Sfatul medicului

Cănd şi cum trebuie să introducem diferite alimente in dieta bebeluşului, in afară de lapte? Aflăm de la dr Cristina Ivaşcu, medic pediatru, competentă in medicina de familie: "Cercetările recente au demonstrat faptul că enzimele digestive capabile să digere alimentele apar mai tărziu decăt se credea. De aceea, tendinţa actuală este ca introducerea altor alimente, in afară de lapte să nu se facă mai devreme de vărsta de 4 luni. Totodată, la diversificare, trebuie să se ţină cont de particularităţile copilului. Dacă sugarul ia in greutate potrivit graficelor cănd e alimentat pe cale naturală, introducerea altor alimente trebuie amănată pănă la vărsta de cinci-şase luni. Acest lucru este valabil şi dacă sugarul primeşte lapte praf".

×
Subiecte în articol: luni lapte fructe sanatatea copilului