x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Lentilele de contact

Lentilele de contact

11 Apr 2005   •   00:00

SANATATEA ADOLESCENTULUI
Purtatorul ideal de lentile de contact este tanarul activ, sportiv, care intelege si constientizeaza ca ele se utilizeaza numai in conditii de igiena riguroasa, spune asistent universitar doctor Florentina Grigoriu, medic primar oftalmolog la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti.

  • de STELUTA INDREI

  • Avantaje

    Cu lentilele de contact, tinerii se pot bucura de libertatea de a face tot ce vor, fie ca ies cu prietenii, fie ca fac sport sau vor sa arate stralucitor la o petrecere. Lentilele de contact dau o luminozitate mai mare, nu restrictioneaza campul vizual, asa cum se intampla in cazul ochelarilor clasici. "Un avantaj pe care il resimt miopii este acela ca lentila nu micsoreaza imaginea asa cum fac ochelarii. In plus, valoarea lentilei de contact este alta decat a lentilei aeriene. De exemplu, daca pacientul are minus 20 la lentilele aeriene, la cele de contact va avea minus 16", evidentiaza medicul oftalmolog Florentina Grigoriu.

    Dupa natura materialului din care sunt facute, lentilele de contact sunt dure (primele care au aparut in 1940) si moi sau suple, care sunt cele mai utilizate si care au invadat piata de profil. Calitatea principala a lentilelor de contact suple este permeabilitatea mare la oxigen (corneea primeste oxigenul necesar pentru a functiona normal). O alta calitate este hidrofilia. Cu cat lentilele sunt mai hidrofile, cu atat corneea nu sufera din cauza absentei de umidificare. In prezent s-a ajuns la o performanta atat de mare a acestor doi parametri, incat exista lentile de contact ce pot fi pastrate pe cornee fara a mai fi necesara scoaterea lor pe timpul noptii. Lentilele de contact pot fi folosite in locul ochelarilor pentru corectarea viciilor de refractie si a altor defecte de vedere, precum miopia, hipermetropia, presbitia, astigmatismul. Exista lentile de contact colorate pentru cei care s-au nascut cu o anomalie congenitala numita aniridie (lipsa irisului) si lentile de contact terapeutice. Lentilele de contact estetice sau cosmetice sunt purtate de tinerii care isi doresc o anumita culoare a ochilor.

    Dezavantaje

    Ritualul ce trebuie respectat zilnic de tinerii purtatori de lentile reprezinta un dezavantaj. In plus, orice infectie care apare la nivelul ochiului sau orice iritatie de la nivelul pleoapelor contraindica purtatul lentilei de contact.

    Purtatorii de lentile de contact trebuie sa stie ca se angajeaza la niste costuri mai mari decat daca ar purta ochelari. Si, chiar daca poarta lentile, nu inseamna ca renunta definitiv la ochelari, care trebuie tinuti ca rezerva pentru momente cand ochiul oboseste si are dese episoade de iritatie din cauza lentilelor de contact.

    CONTRAINDICATII. Oftalmologii nu trebuie sa prescrie lentile de contact pacientilor care nu au conditii de respectare a igienei si nici accesibilitate la consult oftalmologic. Orice inflamatie sau infectie oculara reprezinta o contraindicatie pentru purtarea lentilelor. Exista riscul unei uscaciuni a ochiului in urma purtarii lentilelor de contact. Solutia o reprezinta lacrimile artificiale, aplicate pe timpul zilei, mai ales in orasele foarte poluate. Pe de alta parte, utilizarea excesiva a calculatorului provoaca uscarea ochiului chiar si fara lentile de contact. Si in acest caz se utilizeaza lacrimile artificiale. Daca vederea devine neclara si aveti ochii rosii, scoateti lentilele si luati legatura cu oftalmologul.

    CONTROALE. Este necesara colaborarea permanenta intre purtatorul de lentile de contact si oftalmolog. Primele controale se fac la testarea lentilei in cabinet, la un minut dupa ce s-a pus lentila, la 5 minute, 10 minute, dupa care se face testarea la 24 de ore. Tot obligatorii sunt controalele dupa doua saptamani, dupa o luna, apoi vizitele la oftalmolog se fac de doua ori pe an. Prescrierea lentilelor de contact este contraindicata daca persoana care doreste sa le poarte nu are acces la oftalmolog, desi indeplineste toate conditiile locale si de igiena. Oftalmologii va recomanda sa folositi recipiente speciale de pastrare a lentilelor. Tot timpul trebuie utilizata solutie proaspata pentru pastrare.

    SFATUL MEDICULUI
    Pentru a beneficia la maximum de lentilele de contact este esential sa urmati un ritual de intretinere. Medicul Florentina Grigoriu va recomanda sa respectati o igiena riguroasa. Intotdeauna spalati-va pe maini cu apa si sapun si stergeti-va cu un prosop curat inainte de a manevra lentilele de contact. Lentilele trebuie puse inainte de fardare sau de aplicare a unei creme. Nu purtati lentilele de contact mai mult decat este indicat. Daca sunt lentile de o zi (de unica folosinta), ele trebuie folosite o data si apoi aruncate. Daca sunt lentile de o saptamana sau de o luna, cu scoatere seara, trebuie sa se respecte acest lucru.

    STIATI CA
  • Lentilele de contact estetice pot fi folosite de la batrani pana la copii, pentru ca se pot adapta la toate varstele.
  • Sportivii, cascadorii, microchirurgii, laborantii (care lucreaza mult la microscop), bijutierii, ceasornicarii, politistii, cadrele medicale din serviciile de psihiatrie (pentru care ochelarii se pot transforma intr-o arma) sunt cei mai indicati pentru lentile de contact.
  • Cele mai performante lentile de contact sunt cele din silicon, aparute recent, cu hidrofilie de 85%. Datorita acestei proprietati, ele pot fi purtate si peste noapte. Dar este esential sa se respecte intervalul de valabilitate.
  • O etapa in tratamentul strabismului este acoperirea completa a unui ochi, lucru care se poate realiza printr-o lentila de contact.
  • ×