x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Ma doare capul

22 Mar 2006   •   00:00

Nu pot sa-mi fac lectiile acum pentru ca ma doare capul." "Imi este rau, nu pot sa merg la scoala." Atentie, parinti! Copilul, intr-adevar, se poate simti rau. Uneori nu sunt doar scuze pentru a scapa de scoala. "Orice copil care acuza dureri de cap trebuie sa fie luat in serios, simptomele sa nu fie tratate cu superficialitate, pentru ca pot exista surprize neplacute. Durerile de cap sunt semnul unor suferinte foarte grave", confirma dr. Florin Brezan, medic specialist pediatru la Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului "Alfred Rusescu".

Desi multi parinti au impresia ca durerile de cap nu apar la copii, ci sunt doar mofturi, totusi acestea sunt deseori intalnite in special dupa inceperea scolii si in perioada adolescentei. La unii dintre micii pacienti, durerile de cap se repeta intrand in categoria migrenelor. Dar putini se gandesc la migrena atunci cand un copil acuza dureri de cap, mai ales pentru ca migrena este insotita si de alte semne care trec in general pe primul plan: varsaturile, fotofobia (nu suporta lumina), tulburarile de vedere.

Cauze

In majoritatea cazurilor insa, durerile de cap apar la copii in urma infectiilor virale. "Acestea sunt cele mai frecvente patologii intalnite in copilarie", precizeaza dr. Florin Brezan. Aceste dureri de cap pot fi usor de recunoscut, fiind insotite de febra, dureri in gat, ganglioni umflati.

Medicul spune ca cefaleea (durerea de cap) mai apare si din alte cauze: oboseala, stres, suprasolicitari la scoala, tulburari de vedere, traumatisme, intoxicatii. Mai exista durerile de cap cronice, care nu sunt de intensitate mare si se repeta din cand in cand. Parintii trebuie sa le acorde acestora o foarte mare atentie pentru ca pot fi semnele unei tumori cerebrale. Acestea se numara insa printre cele mai rare cauze ale durerilor de cap la copii.

Si copiii au migrene

Dar exista si dureri de cap pentru care nu se poate descoperi nici o cauza (cefalee primara sau esentiala). In aceasta categorie intra si migrenele. In familiile in care parintii sufera de migrena, copiii sunt si ei predispusi acestui fenomen. Migrenele afecteaza in special fetele, mai ales cand se apropie de varsta pubertatii.

Migrenele sunt dureri pulsatile, produse printr-un mecanism vascular: unele zone din creier sunt afectate de fenomenul de constrictie si dilatatie a vaselor de sange. Arterele se contracta (se micsoreaza in diametru), provocand simptome de genul vederii in ceata sau cu pete, si apoi se dilata (se largesc), provocand durerea. Cand au crize de migrena, copiii au tendinta de a evita lumina si zgomotele puternice si se simt mai bine daca se intind in pat intr-o camera intunecata si incearca sa doarma. De obicei, la trezire, durerea de cap dispare.

Odihna este foarte importanta in cazul copiilor suferind de migrena, intrucat crizele sunt favorizate de oboseala, exercitiu fizic exagerat, dar si de expunerea prelungita la soare. Chiar si unele alimente (nucile, alunele, ciocolata, cofeina din bauturile pe baza de cola, mezelurile) contribuie la declansarea durerilor de cap.

Copiii care sufera de migrene trebuie consultati de un medic pediatru si un medic neurolog. Acestia vor stabili diagnosticul si tratamentul. Este foarte important ca medicamentul sa fie administrat copilului cat mai rapid. Unii parinti asteapta ca durerea de cap sa treaca de la sine, dar in cazul migrenei cu cat durerea va dura mai mult, cu atat va fi mai greu de calmat. Parintii sunt sfatuiti sa informeze si cadrele didactice cu privire la situatia copilului, astfel incat sa actioneze la timp.

Stresul si oboseala

Stresul si oboseala reprezinta alte surse importante ale durerilor de cap. Desi sunt mai frecvente in adolescenta, durerile de cap cauzate de stres apar si la copiii din clasele primare, mai ales daca sunt suprasolicitati din punct de vedere intelectual. Copiii nu realizeaza insa ca stresul este cel care-i afecteaza. Parintii sunt datori sa observe ceea ce se intampla si sa fie rezonabili cu cerintele scolare.

Deseori, copiii refuza sa discute aceste probleme cu parintii lor, deoarece chiar situatia de acasa provoaca stresul. Solutia este ca problema sa fie discutata cu medicul de familie sau pediatrul. Acesta va face o trimitere catre un psiholog sau neuropsihiatru. Cu ajutorul consilierii psihologice, insotita cateodata si de tratament medicamentos prescris de neuropsihiatru, problemele pot fi rezolvate. Psihologii ii invata pe copii diverse metode de relaxare care sa-i ajute sa scape de durerile de cap.

TULBURARI DE VEDERE. La varsta scolara, multe dureri de cap sunt provocate de probleme de vedere. Dr. Florin Brezan spune ca acestea sunt destul de tarziu sesizate de parinti. "Tulburarile de vedere sunt descoperite intamplator, in urma unui consult pentru cefalee. In acest caz, medicul pediatru recomanda un consult oftalmologic in urma caruia sunt depistate eventualele vicii de refractie (miopie, hipermetropie, astigmatism)." Purtarea ochelarilor recomandati de oftalmolog conduce si la disparitia durerilor de cap.

IMITATIE. Daca in familie, mama, bunica au obiceiul sa se planga frecvent "Ma doare capul", copilul inregistreaza acest aspect si incepe sa acuze prin imitatie dureri de cap. Din aceasta categorie face parte cefaleea psihogena (durere de cap cu componenta psihologica). In opinia dr. Florin Brezan, nu trebuie insa considerata din prima durere psihogena. Diagnosticul de cefalee psihogena se stabileste numai dupa efectuarea tuturor investigatiilor pentru excluderea altor cauze. Uneori este nevoie si de consult medical interdisciplinar: neurolog, psihiatru, psiholog.

SFATUL MEDICULUI
Medicul pediatru Florin Brezan recomanda parintilor sa nu neglijeze durerile de cap. Este bine sa consulte medicul chiar daca simptomele apar sporadic. Important este sa se descopere cauza, pentru ca atunci durerea este foarte usor de tratat. De exemplu, daca micutul are otita, bineinteles ca il doare si capul, iar o data cu administrarea tratamentului pentru aceasta infectie a urechii dispare si durerea de cap. In general, in cazul durerilor de cap provocate de infectii se prescriu antiinflamatoare nesteroidiene pe baza de ibuprofen sau paracetamol. Daca dupa administrarea tratamentului nu se remite cefaleea, trebuie aprofundate investigatiile medicale pentru a se stabili cu certitudine diagnosticul.

STIRI
VACCINURI. Rotarix si RotaTeq sunt cele doua vaccinuri contra rotavirusurilor, responsabile de diaree severa la copii, care vor fi comercializate in Franta incepand de la 29 mai. Avand un pret de aproximativ 100 de euro fiecare, cele doua vaccinuri sunt deja comercializate in 33 de tari. Ele se administreaza pe cale orala, in doua doze, prima de la a sasea saptamana de viata, iar a doua la un interval de minimum 4 saptamani. Practic, toti copiii sunt infectati cu rotavirusuri pana la varsta de 2-3 ani. Dintre cei 23,6 milioane de copii din Uniunea Europeana, 3,6 milioane sufera de diaree severa in fiecare an.

RISCURI. Lupta contra obezitatii poate reduce numarul copiilor astmatici. Cel putin asa preconizeaza un studiu aparut recent in revista americana Archives of Disease in Childhood. Analizand rezultatele a 12 studii asupra astmului si obezitatii, cercetatorii au aratat ca micutii obezi prezinta un risc mai mare cu 50% de a suferi de astm in comparatie cu copiii avand o greutate normala. De asemenea, cei care vin pe lume cu o greutate mai mare decat media prezinta un risc de 20% de a deveni astmatici. Explicatia? Kilogramele suplimentare exercita o presiune considerabila asupra toracelui, ceea ce favorizeaza problemele respiratorii.

INEDIT. Un psiholog canadian a lansat o idee inovatoare in materie de educatie. El spune ca parintii care nu sunt oficial casatoriti se preocupa mai putin de copiii lor decat parintii cu certificat de casatorie. Potrivit cercetatorului de la Universitatea Alberta, dezinteresul pentru casatorie echivaleaza cu lipsa implicarii emotionale a parintilor in cadrul familiei. Sfatul psihologului: casatoriti-va pentru a asigura fericirea copiilor!
×