x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Mai multe modele de monitoare video pentru bebeluși vor fi retrase de pe piață

Mai multe modele de monitoare video pentru bebeluși vor fi retrase de pe piață

08 Ian 2020   •   15:13
Mai multe modele de monitoare video pentru bebeluși vor fi retrase de pe piață

Philips România SRL a notificat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor despre începerea unei campanii de retragere voluntară a şapte modele de monitoare video pentru bebeluşi din gama Philips Avent, care se pot supraîncălzi când sunt conectate la o sursă de energie electrică, potrivit unui comunicat al ANPC.

Aşa cum este specificat în formularul de notificare transmis ANPC, Philips retrage de pe piaţă şi înlocuieşte voluntar toate cele şapte modele de monitoare video digitale pentru copii din seria SCD620, produse în China în perioada ianuarie 2016 - martie 2018. Produsele vizate sunt: SCD620/79, SCD620/78, SCD620/93, SCD620/52, SCD620/26, SCD620/05, SCD620/01.

În România au fost vândute 717 astfel de produse.

Reprezentanţii Philips menţionează că au descoperit faptul că, în cazuri foarte rare, bateria se poate supraîncălzi când este conectată la o sursă de curent electric. Acest fapt ar putea conduce la un potenţial pericol de incendiu.

Retragerea voluntară a monitoarelor va începe pe data de 8 ianuarie 2020.

ANPC îi sfătuieşte pe cei care doresc să utilizeze produse de puericultură să aleagă doar magazinele autorizate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vor avea neapărat nevoie caz de o eventuală reclamaţie, să examineze cu atenţie produsele înainte de a lua decizia de cumpărare, să verifice existenţa instrucţiunilor de utilizare (asamblare, siguranţă în funcţionare, întreţinere), a avertismentelor generale de siguranţă şi a avertismentelor specifice tipului de articol de puericultura respectiv.

Totodată, instrucţiunile de utilizare şi avertismentele trebuie să fie traduse în limba română.

AGERPRES

×