Mami, cine este Doamne-Doamne?.

Mami, cine este Doamne-Doamne? Cum sta Doamne-Doamne in cer? De ce ne rugam la Doamne-Doamne? Sunt intrebari pe care prichindeii de 2-3 anisori incep sa vi le adreseze. Raspunsurile sunt uneori greu de formulat pe intelesul celor mici, pentru ca ei gandesc la modul concret, au reprezentari concrete, fiecare cuvant pe care si-l insusesc reprezinta un lucru real. Or, credinta in Dumnezeu este o traire sufleteasca, un simbol, un sentiment. Si atunci cum ii explicam copilului cine este Dumnezeu? Ganditi-va care este modalitatea principala prin care ii explicam pruncului ce este iubirea. Simplu: prin iubirea pe care i-o daruim. Copilul nu are nevoie de cuvinte pentru a intelege ca este iubit. El simte ca este iubit si astfel invata la randul lui sa iubeasca. La fel este transmisa si credinta in Dumnezeu.

Transmiterea credintei
"Modul in care parintele crede in Dumnezeu va fi transmis copilului. Trairea sufleteasca pe care parintele o resimte fata de Dumnezeu va fi impartasita copilului. Relatia copilului cu Doamne-Doamne se formeaza prin intermediul parintilor si bunicilor. Daca adultul din preajma copilului se raporteaza la Dumnezeu ca fiind Cel care ne protejeaza, ne ajuta si ne insoteste pe tot parcursul vietii, atunci credinta in Dumnezeu va fi interiorizata de copil ca un cumul de valori precum bunatatea, iubirea, intelegerea, toleranta, iertarea, intelepciunea. In schimb, daca parintele se raporteaza la Dumnezeu ca la un Tata care domina, supune, pedepseste, atunci aceasta stare de autoritate va fi transmisa si copilului. El va resimti credinta in Dumnezeu ca pe un sentiment de frica, supunere, pedeapsa", considera psihologul Stefania D. Nita, presedintele Asociatiei Romane de Psihanaliza de Cuplu si Familie.

Dumnezeu nu e bau-bau
Copiii nu trebuie sa si-l imagineze pe Dumnezeu ca pe un bau-bau. Avertismente de genul "Stai cuminte ca te vede Doamne-Doamne si te pedepseste!" nu fac decat sa creeze in mintea copiilor o perceptie gresita despre Dumnezeu. Micii nazdravani vor intelege ca sunt urmariti si pedepsiti de Doamne-Doamne. Asa se explica de ce unora ajunge sa le fie frica de Dumnezeu, crezand ca principala Lui ocupatie este de a-i pedepsi pe copiii neascultatori.
O alta greseala este ambiguitatea legata de credinta in Dumnezeu. In opinia, psihologului Stefania D. Nita, adultii care nu au o imagine clara in raport cu Dumnezeu si sentimentul credintei vor transmite aceasta stare duplicitara si copilului. Sunt acele persoane care se roaga si se inchina ca sa castige la Loto sau care merg la biserica numai cand sunt in impas, dar nu in fiecare duminica. Aceste aspecte percepute de copil sunt derutante.

Educatia si descoperirea lumii
Transmiterea sentimentului de credinta face parte din procesul de educatie a copilului in primii ani de viata. Asa cum pruncul incepe sa descopere lumea din jur, el va invata sa-l descopere pe Dumnezeu, sa faca diferenta dintre bine si rau. Si, totusi, cum ii raspundem unui prichindel curios, care vrea sa stie cum arata Doamne-Doamne. Psihologul Stefania D. Nita ne sugereaza ca Il putem descrie ca pe o fiinta, un om bland, intelept, pe care nu il putem vedea, dar care exista si are grija de oameni. Cu timpul, va ajunge sa inteleaga ca Dumnezeu exista in fiecare dintre noi si El se manifesta prin sentimentul de credinta. Important este sa nu-l amenintam cu pedeapsa de la Doamne-Doamne, sa nu-i impunem sa se roage, sa nu punem semnul egal intre Dumnezeu si "trebuie", sa nu Il consideram o obligatie din categoria "trebuie sa mananci tot", "trebuie sa fii cuminte", "trebuie sa taci cand vorbesc eu".

Dupa parerea psihologului Stefania D. Nita, "a-l obliga pe copil sa creada in Dumnezeu este ca si cum l-am forta sa iubeasca pe cineva sau ceva. Credinta in Dumnezeu nu va fi o optiune, o alegere, ci o conformare. Atunci nu este de mirare ca sunt adulti care merg la biserica si se inchina doar pentru ca trebuie sau se roaga fara a sti ce simt, ci pentru ca asa este bine".

Sfatul psihologului
Puterea exemplului este decisiva in ceea ce priveste transmiterea credintei in Dumnezeu, iar parintii sunt cei mai buni profesori de religie pentru copiii lor, considera psihologul Stefania D. Nita (foto). Asa cum invata de la parinti de ce este bine sau de ce este rau sa faca anumite lucruri, tot astfel va primi si sentimentul credintei.