Mamele care folosesc ţigările electronice sau plasturii cu nicotină în timpul sarcinii cresc riscul copilului de a muri subit, potrivit unui nou studiu, scrie Daily Mail.
Moartea subită sau sindromul morţii infantile subite este o moarte neaşteptată la un copil aparent sănătos, cu vârstă de sub 12 luni, în mod obişnuit în timpul somnului.
Serviciul Naţional de Sănătate din SUA (NHS) avertizează femeile însărcinate să nu fumeze ţigări, pentru că pot afecta sănătatea bebeluşului. Cele care nu pot renunţa complet la fumat, sunt sfătuite de NHS să folosească plasturii cu nicotină. Însă, ultima cercetare, publicată în Journal of Physiology, a descoperit că nicotina în orice formă poate creşte riscul de moarte infantilă subită.
Într-un studiu efectuat pe şoareci, cercetătorii au descoperit că expunerea atât la ţigările tradiţionale, cât şi la cele electronice afectează sănătatea bebeluşului.
Fumatul în timpul sarcinii este încă o problemă majoră, iar, în ciuda deceniilor de avertizări, 10% dintre femeile însărcinate continuă să aibă acest obicei. Fumatul a fost legat de pierderile de sarcină, naşterile premature, greutatea mică la naştere şi naşterea unui copil deja decedat.
Cercetătorii au afirmat că expunerea unei mame la nicotină poate afecta sistemul central nervos al bebeluşului şi poate duce la sindromul morţii subite.
Indiferent dacă te ghemuiești când te uiți în jos de la mare înălțime sau tremuri când vezi un păianjen, fie că te temi de mușcăturile unui șarpe veninos sau nu suporți spațiile strâmte, nu ești, cu...
În Uniunea Europeană, 3,6% dintre persoanele de 16 ani şi peste au raportat în 2018 nevoi nesatisfăcute în domeniul examinării sau tratamentului medical, arată datele Oficiului European de Statistică...
Pentru că au proprietatea de a favoriza arderea grăsimilor. Nu, eliminarea grăsimilor din alimentație nu este soluția pentru a nu te îngrășa sau pentru a slăbi. O dietă fără grăsimi vă va afecta organismul...
Medicii dezavuează la unison automedicaţia. Unii află de la un vecin, de la un neam că le-a făcut bine un oarece tip de medicament şi atunci cel care a ascultat lauda se apucă, după propria iniţiativă, să ia...
Cinci grame de plastic ajung, săptămânal, în organismul fiecărui locuitor al planetei, în timp ce cantitatea de plastic aflată în oceane este estimată, în prezent, la circa 150 de milioane de tone. Din...
Cea mai scăzută rată de vaccinare împotriva gripei în rândul persoanelor de 65 de ani şi peste din Uniunea Europeană s-a înregistrat în 2017 în Estonia, Letonia, Slovenia, Slovacia, Lituania şi România,...
Și, mult mai important decât atât, te ajută să fii mai puțin sedentar(ă). Sedentarismul duce nu doar la îngrășare, e posibil să previi asta dacă nu mănânci mult sau ai un metabolism bun, dar stă la baza un...
Unele pastile de supt împotriva răcelii şi gripei conţin peste 10 aditivi alimentari de tip E, potrivit rezultatelor unui studiu publicat de asociaţia de protecţie a consumatorilor InfoCons. Organizația...
Cercetătorii testează o pilulă contraceptivă orală care se ia o dată pe lună și despre care spun că le-ar oferi femeilor mai multe opțiuni și control asupra fertilității. Odată înghițită,...
Zahărul se găseşte, în zilele noastre, în alimente despre care nici nu bănuiam că ar putea conţine acest produs. Este considerat de mulţi un fel de „drog”, pentru că dă dependenţă şi cu greu scăpăm...
Mai mult de jumătate din produsele tip pate vegetal/pastă vegetală au 7 aditivi sau chiar mai mulţi, potrivit unui studiu realizat de Infocons. Organizația precizează că a realizat un studiu comparativ cu...
Conform statisticilor medicale oficiale, la nivel global, 48,5 milioane de cupluri care au contact sexual neprotejat suferă de infertilitate, iar aceasta reprezintă un procent de aproximativ 15% din totalul...
Când se opreşte irigarea cu sânge a inimii şi a creierului, în infarct şi în accident vascular cerebral, se desfăşoară un sprint pentru a fi eficace acţiunea medicilor. Există însă o diferenţă de grad al...
Reţelele-cheie din creier care interacţionează şi conduc la creşterea riscului unei persoane de a se gândi la sinucidere sau de a avea o tentativă de suicid au fost identificate de o echipă internaţională...
Pentru a avea o siluetă frumoasă și o digestie fără probleme, deci și un metabolism care să vă ajute, este foarte important ce mâncați seara. Dacă aplicați principiul indicat de mine, cu 5 mese, 3 principale...