x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Pericol mare de la obiecte mici

Pericol mare de la obiecte mici

de Magda Colgiu    |    13 Iul 2010   •   00:00
Pericol mare de la obiecte mici
Sursa foto: /THINKSTOCK

Medicul primar Mioriţa Toader, şeful Secţiei ORL din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentrui copii "Grigore Alexandrescu", explică cititorilor Jurnalului de sănătate care sunt riscurile la care se supun copiii care îşi introduc în nas sau în urechi unele obiecte.



"În primul rând, aş vrea să precizez că obiceiul de a-şi introduce obiecte străine în nas sau în urechi se întâlneşte frecvent la copiii cu vârste între 1 şi 3 ani. Cu toate acestea, am extras corpi străini din nasul sau din urechile sugarilor. În aceste cazuri, vinovaţi nu sunt sugarii, ci frăţiorii sau verii mai mari în grija cărora sunt lăsaţi de multe ori", afirmă medicul Toader.

BATERIILE DE CEAS
În ceea ce priveşte gradul de pericol, ar trebui să plasăm pe primul loc aparent nevinovatele baterii de ceas. Acestea sunt periculoase pentru că sunt un corp străin pentru organism, dar şi din cauza substanţelor pe care le conţin. "Substanţele chimice pot cauza răni foarte grave, pot arde conductul, producând chiar leziuni ce pot afecta timpanul. Astfel, chiar dacă nu este o hipoacuzie neurosenzorială ci una de transmisie, copilul tot are probleme. Odată produsă această arsură, tratamentul este foarte delicat. Micul pacient trebuie tratat zilnic sau, în anumite cazuri, de mai multe ori pe zi, pentru că procesul de ardere nu se opreşte. În acest caz, copilul rămâne cu o stenoză de conduct auditiv extern. În fapt, conductul se micşorează sau se închide şi copilul rămâne cu o deficienţă auditivă ireversibilă", mai precizează specialistul ORL.
Alte obiecte introduse în nas sau în ureche sunt biluţele de la diverse jucării, seminţe (de tei, de pepene, de mazăre, de fasole), resturi de la globuri, mărgele, agrafe de birou etc., dar şi gândaci sau viermişori.

Ajuns în nasul sau în urechea unui copil, bobul de fasole poate provoca probleme severe.
"În momentul în care un bob de fasole ajunge în plămâni, se umflă şi poate, în decurs de doar câteva ore, să provoace decesul copilului. Situaţia e gravă mai ales dacă mama sau tatăl nu ştiu că micuţul s-a jucat cu un bob de fasole şi se trezesc uluiţi că le moare copilul fără să ştie de ce."

PĂRINŢII NU TREBUIE SĂ INTERVINĂ
Medicul Mioriţa Toader le recomandă părinţilor să nu umble sub nici o formă în nasul copiilor, chiar dacă au văzut sau au aflat că micuţii şi-au băgat ceva în orificiul nazal. "Nu este motiv de disperare. Corpul străin se opreşte undeva în nas şi nu poate face rău pe termen foarte scurt. Este recomandat să se ducă micuţul la un medic specialist, care va decide măsurile care se impun. Dacă obiectul este la intrarea într-o nară, de regulă el se poate scoate cu uşurinţă. Mama sau bona, chiar dacă ştiu de existenţa unui obiect străin în nasul pruncului, nu trebuie să umble singure, deoarece pot provoca mai mult rău. Astfel, prin manevre greşite pot fi provocate ulceraţii (răni) în nas, afectând şi mai mult sănătatea copilului. De asemenea, un traumatism la nas, provocat de o persoană neavizată, se poate solda cu sângerări sau cu edeme, ce pot îngreuna munca medicului.

SIMPTOME
Dacă o mamă nu ştie că micuţul ei şi-a băgat în nas un corp străin, există câteva semne care pot să-i dea de veste despre acest episod cu multiple implicaţii.
"Dacă obiectul respectiv este plasat în ureche, poate apărea o uşoară roşeaţă în zonă. De asemenea, în timp, acel corp poate fi acoperit de cerumen şi micuţul se plânge că nu mai aude bine. Şi acesta poate fi un semn", mai spune medicul consultat de Jurnalul de sănătate. "Dacă nu sunteţi sigur că micuţul are ceva în nas sau în ureche, dar insistă să se laude cu isprava lui, mai bine îl duceţi la medic. Este de preferat o vizită de verificare la medic decât să lăsaţi în organismul copilului un corp străin. Dacă se întâmplă acest lucru, acest obiect este înconjurat de secreţiile normale ale organismului, formându-se un rinolit. Prezenţa lui în nasul copilului este semnalată abia când pruncul se plânge că nu mai poate respira pe o nară. Atunci, părinţii îşi duc micuţul la medic şi acesta descoperă rinolitul", explica specialistul.

În cazul în care corpul se află în nas, se produce o obstrucţie nazală unilaterală. Apare o rinoree purulentă, care poate mirosi deosebit de urât. O situaţie gravă se înregistrează în cazul în care obiectul este de natură organică (seminţe de orice fel, resturi alimentare etc.). Atunci degradarea corpului este foarte puternică, iar secreţiile nazale ale copilului miros îngrozitor. Un alt simptom este halena (respiraţia foarte neplăcută).
De asemenea, dacă micuţul şi-a introdus în nas bucăţi mici de burete sau de hârtie, în scurt timp va degaja un miros fetid.

SFATURI PENTRU MAME
"Foarte important. Nu scăpaţi copilul din ochi. Pruncul trebuie supravegheat permanent. De asemenea, copiii mici trebuie urmăriţi cu ce se joacă, iar cei mai mari trebuie educaţi." "Nici beţişoarele igienice nu sunt tocmai recomandate, pentru că există riscul ca bucăţica de vată de la capătul ce se introduce în ureche să se desprindă şi să rămână în conductul auditiv." Un alt sfat: familiile care au mai mulţi copii trebuie să îi supravegheze pe toţi în aceeaşi măsură. "Nu vă gândiţi că unii dintre copii sunt mai mari şi nu îşi mai fac rău. Ei pot, de drag sau din curiozitate, să introducă în nasul fraţilor mai mici sau în ureche numeroase obiecte", mai afirmă medicul Mioriţa Toader.

×
Subiecte în articol: sanatatea copilului