Şcoala, un subiect ratat

În topul priorităţilor adolescenţilor sînt gaşca, iubitul/iubita, look-ul, muzica preferată... Iar, dacă mai rămîne ceva timp, pe un loc de la finalul topului se situează şcoala.

În topul priorităţilor adolescenţilor sînt gaşca, iubitul/iubita, look-ul, muzica preferată... Iar, dacă mai rămîne ceva timp, pe un loc de la finalul topului se situează şcoala. Cei mai mulţi dintre adolescenţi sînt din ce în ce mai ­dezinteresaţi şi mai puţin implicaţi în activităţile şcolare. Au impresia că pot ajunge unde îşi doresc şi fără prea multe eforturi, fără să fie nevoiţi a fi prezenţi la toate orele, fără să înveţe zi de zi.

În cazurile cele mai fericite, dar şi cele mai rare, adolescenţii sînt stimulaţi fie de părinţi sau profesori, fie de interesul lor pentru anumite materii şi învaţă, chiar cu rezultate foarte bune. Însă de cele mai multe ori, adolescentul este indiferent la tot ceea ce este legat de şcoală, este dezinteresat. “Dacă un ­adolescent, despre care avem impresia că nu se preocupă de şcoală, merge totuşi la cursuri şi face un minimum de efort, nu este un motiv să ne îngrijorăm”, ne su­gerează psihologul Oana-Maria Udrea de la Ambulatoriul de ­Specialitate al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore ­Alexandrescu”. Un astfel de copil are nevoie de puţină stimulare, de ­încurajarea părinţilor pentru a face din mersul la şcoală un reflex.

Cazuri extreme

Există însă şi cazuri mai dificile, în care indiferenţa faţă de şcoală este atît de mare, încît adolescentul nu se mai simte obligat să meargă la cursuri. Chiu­leşte, nu mai învaţă, îşi minte părinţii. “Cînd adolescentul renunţă să se mai prezinte măcar la unele ore este un mare semnal de alarmă pentru părinţi. Este o problemă în care e esenţial să evaluăm corect ce anume l-a condus pe adolescent spre un astfel de comportament”, ne atrage atenţia specialistul nostru.

Conform psihologului Oana-Maria Udrea, atitudinea de renunţare la şcoală poate semnala o tulburare de comportament a adolescentului. Este posibil ca tînărul să aibă stări de tip depresiv sau să sufere chiar de o depresie ascunsă.

 Se poate, de asemenea, ca adolescentul să facă parte dintr-un grup în care ceilalţi tineri blamează şcoala şi tot ceea ce este legat de ea. Iar din dorinţa de ­apartenenţă la gaşca respectivă, se supune regulilor grupului. O altă cauză a aşa-zisei demisii şcolare poate fi ­consumul excesiv de alcool sau consumul de droguri.

“La o analiză mai amănunţită a motivelor pentru care copilul a renunţat să se mai preocupe de şcoală, părinţii pot să descopere că această atitudine reprezintă de fapt o reacţie a tînărului la o situaţie conflictuală sau tensionată din familie, de genul unui divorţ”, arată ­specialistul.

Strategii de comunicare

În momentul în care s-a ajuns la absenţe de aproape un semestru, iar părinţii află de acest lucru abia la finele anului şcolar, evident este o problemă foarte gravă. Psihologul Oana-Maria Udrea spune că este timpul ca părinţii să se gîndească la diferite metode de ­abordare a tînărului, fără reproşuri şi cu multă înţelegere. În aceste situaţii se impun strategii de comunicare menite să îmbunătăţească relaţia dintre părinţi şi copil. De asemenea, părinţii ar trebui să se gîndească serios şi la consolidarea relaţiei lor cu profesorii adolescentului. Este posibil ca, dacă părinţii simt că nu pot face faţă unor astfel de confruntări cu tînărul, să apeleze la un specialist, eventual la un consilier şcolar.

“Desigur, este de preferat să nu se ajungă la astfel de situaţii, iar relaţia să fie întreţinută în aşa fel încît părinţii să poată preveni o asemenea atitudine”, precizează specia­listul nostru. Însă, dacă totuşi se ajunge la abandon şcolar, contează foarte mult modul în care părinţii tratează această problemă. Primul pas spre rezolvarea ei este să aflăm ce se ascunde în spatele ­atitudinii tînărului, ce anume l-a ­deter­minat să renunţe la şcoală. Apoi putem pune la punct singuri sau cu ajutorul unui ­specialist o strategie pentru a ­deter­mina adolescentul să reia cursurile.

 

Sfatul psihologului

“În situaţiile în care adolescenţii re­nun­ţă la şcoală, atitudinea părinţilor este esenţială. Ei trebuie să îşi încurajeze copilul să discute despre problemele care îl frămîntă, demonstrîndu-i că sînt oricînd dispuşi să îl asculte. Iar dis­cu­ţiile trebuie să aibă loc fără ca mama să se grăbească să tragă concluzii, să judece, să ofere soluţii şi fără ca tata să îl ameninţe. Dacă îl determinăm pe adolescent să ne explice de ce şcoala nu are nici o importanţă pentru el, fără să îl certăm şi să îl ameninţăm, vom evi­ta astfel situaţiile în care mama îi adre­sează copilului o sumedenie de întrebări, iar răspunsurile adolescentului sînt monosila­bice. Încurajarea şi sus­ţinerea venite din partea părinţilor vor rezolva pro­blema, iar tînărul se va simţi în stare să meargă mai departe la şcoală”, explică psihologul Oana-Maria Udrea.