Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Anișoara Sandovici este conferențiar universitar doctor, decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității ,,Petre Andrei” Iași. Din 2012 este membră a Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România, comisia de Psihologie Educațională.
R.: De ce ezită părinții să-și lase copiii la psiholog?
A. S.: De multe ori părinții minimalizează sau chiar ignoră simptomele copiilor. Ideea de a merge cu copilul la psiholog poate fi percepută de către părinte ca atrăgând după sine un stigmat social. Sunt şi cauze care țin de mediul educațional românesc. Nu toate unitățile de învățământ au cabinete psihologice. Ca urmare, chiar dacă părintele ar considera necesar să meargă cu copilul la psihologul şcolar, nu ar avea unde, ci, în cel mai bun caz, dacă ar dispune de resurse materiale, s-ar putea duce a un cabinet particular.
R.: Care sunt semnele exterioare ale unei tulburări psihologice care ar trebui să le dea de gândit părinților în cazul unui copil de vârstă școlară?
A.S.: Stări de anxietate, angoasă, atacuri de panică, depresie. Copilul este excesiv de reticent, inhibat, sau dimpotrivă, exploziv şi agresiv. De asemenea, lipsa atenției, nelinişte, impulsivitate.
Situațiile în care copiii sau adolescenții reclamă stări de rău fizic, deşi investigațiile clinice nu demonstrează existența unor cauze somatice.
Tulburările alimentare (de tip anorexie şi bulimie) sau tulburările de conduită (abandonul şcolar, furtul, vagabondajul, consumul de substanțe).
R.: Ce ar trebui să se facă pentru minorii din sistemul de protecție al copilului pentru ca aceștia
să aibă mijloacele de a cere și de a primi ajutor la timp?
A.S.: Psihologul ar trebui să dezvolte resursele psihologice ale acestora, în aşa fel încât copiii să ştie cum să ceară ajutorul şi cum să utilizeze cuvântul în aşa fel încât să fie ascultați, înțeleşi, valorizați, dar şi să dezvolte capacitatea de a spune ,,nu” într-un mod nejignitor, atunci când situația o cere.
R . : Po a t e p s i h o l o g u l preveni suicidul? În ce situație?
A.S.: Este un mit că suicidul nu poate fi prevenit. Din contră, psihologul poate interveni. Obiectivul este creşterea rezistenței la frustrare, reducerea vulnerabilităților personale, conştien tizarea resurselor personale, stimularea încrederii în sine şi a stimei de sine, şi formarea deprinderilor de auto-ajutorare.
R.: Ce măsuri pot fi luate în cadrul şcolii pentru a preveni situațiile de bullying, violență şi depresie în rândul elevilor?
A.S.: Se pot organiza activități împreună cu părinții şi se pot elabora programe de formare a cadrelor didactice privind dezvoltarea abilităților de comunicare, promovarea cooperării şi dezvoltarea empatiei.
R.: De ce se tem oamenii să recunoască ca au nevoie de un psiholog?
A.S.: Deşi există părerea că românii nu merg la psiholog, mulți au înțeles deja că psihologul este un profesionist care îi poate ajuta. Sunt şi unii care refuză să meargă din teama de a nu fi etichetați, marginalizați de către ceilalți membri ai familiei sau de grupurile de referință. Există şi teama că ar putea conştientiza că au anumite probleme, ceea ce va determina necesitatea de a vorbi despre ele şi de a se confrunta cu ele.
R.: Cum ar putea un adult să-și dea seama că ar avea nevoie să discute cu un psiholog?
A.S.: În general, cele mai frecvente cauze pentru care un adult solicită şedințe de consiliere sau psihoterapie vizează atacurile de panică, fobiile, insomniile, tulburările depresive, comportamentele adictive (dependența de jocurile de noroc, țigări, alcool), problemele de relaționare (în cuplu sau în familie ). De asemenea, existența unor tensiuni psihice extreme, (accese de furie, impulsivitate accentuată, tristețe profundă fără cauză). E un semnal de alarmă şi situaţia în care persoana care a suferit o pierdere nu poate trece singură peste aceasta, sau nu mai găseşte mulțumire şi satisfacție în ceea ce face.
În foarte multe cazuri, expectanțele clienților sunt nerealiste. Mulți își «aruncă» dilemele în «brațele
psihologului» văzând în acesta un magician care deține secretul rezolvării fiecărei probleme.
Cel puțin în cazul copii l o r, toate tratamentele pentru afecțiunile psihologice și neuropsihologice ar trebui să fie gratuite.
Cu cât se intervine mai precoce, cu atât crește mai mult șansa ca tulburările să fie tratate.
Există încă o reticență în a folosi la maximum resursa psihologilor școlari. În plus, aceștia nu au mecanismele de a interveni prea mult în viața copilului, mai ales în cazul în care părinții sunt plecați din țară – se arată într-un raport al organizației Salvați Copiii .
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, anual aproximativ un milion de persoane decedează ca urmare a actelor suicidare. Factorii de risc sunt depresia, anxietatea, neîncrederea în sine, lipsa suportului social, consumul de substanțe, tulburările psihotice, provenirea din rândul familiilor
dezorganizate, violența domestică.
Un studiu realizat de Salvați Copiii în perioada 2009-2015 pe un număr de 13.126 de copii a evidențiat că 87% dintre copiii cu istoric de violență în familie au primit un diagnostic clinic (depresie, anxietate, tulburare de atașament, ADHD)
