x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Taţi cu depresie, violenţi cu bebeluşii

Taţi cu depresie, violenţi cu bebeluşii

de Gina Matei    |    14 Mar 2011   •   15:37

De depresie sufera nu numai femeile care abia au nascut, ci si tatii. Spre deosebire de mame, depresia la tati se repercuteaza asupra bebelusului sub forma unor lovituri aplicate acestuia.  Potrivit unui studiu publicat in revista Pediatrics exista un numar surprinzator de tati care isi lovesc bebelusii. In cadrul studiului realizat in perioada 1999-2000, 1.746 de barbati din 16 mari orase americane au fost chestionati cu privire la simptomele depresiei, relatia cu cei mici sI posibilele palme aplicate acestora. 7% dintre tati s-au confruntat cu o depresie majora si aproximativ 40% dintre tatii deprimati au spus ca si-au lovit copilul la aceasta varsta, comparativ cu 13% dintre tatii care nu au fost deprimati. Avand in vedere aceste statistici, Academia Americana de Pediatrie avertizeaza ca bataia dauneaza la orice varsta, dar mai ales la un an, cand copilul este vulnerabil sI nici nu percepe lovitura ca pe o pedeapsa. De asemenea, exista studii care au aratat ca un copil care este agresat risca sa devina el insusi agresiv.

Doctor Neal Davis, autorul studiului spune ca, din pacate, depresia in randul parintilor este mai extinsa astazi pentru ca este strans legata de rata somajului, care este mult mai mare in prezent decat cu un deceniu in urma. 

×