x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Testul de sarcină. Cum funcționează și când să îl faci?

Testul de sarcină. Cum funcționează și când să îl faci?

de Magda Bucur    |    29 Mar 2017   •   19:40
Testul de sarcină. Cum funcționează și când să îl faci?
Sursa foto: greg801/Getty Images/iStockphoto

Testul de sarcină este un instrument util, atunci când o femeie crede că ar putea fi însărcinată. Deși este relativ simplu de utilizat, e important să cunoaștem câteva aspecte legate de felul în care funcționează, pentru a ne asigura că îl folosim corect și că îi interpretăm cum trebuie rezultatul, atât în cazul în care acesta este pozitiv, cât și în cazul unui rezultat negativ.

Cel mai întâlnit test de sarcină, care poate fi găsit și în farmacii și făcut acasă, este testul de urină. Aceste detectează prezența hormonului sarcinii (hCG) în urină. Acest hormon circulă în sângele femeilor, după ce ovulul fertilizat s-a atașat de peretele uterului. De obicei, hormonul apare la aproximativ șase zile după fertilizare. Potrivit medicilor, nivelurile de hCG se cresc constant, se dublează odată la 2-3 zile și ajung la un maximum într săptămânile 8 și 11 de sarcină. HCG poate fi depistat în urină la aproximativ 12-14 zile de la concepție.

O săptămână de incertitudine

Orice femeie care se află în perioada de maturitate sexuală și care suspectează o sarcină își poate face testul. În special femeile care au făcut sex neprotejat în perioada anterioară trebuie să fie atente la simptome precum: întârzierea ciclului menstrual, sâni măriți, umflați sau dureroși, oboseală, nevoia deasă de a urina, amețeli, vărsături și grețuri.

Cele mai multe teste de sarcină promit rezultate sigure din prima zi de întârziere a ciclului menstrual, însă medicii recomandă să fie făcut la aproximativ o săptămână după acest moment. Asta pentru că în cazul unor femei menstruația poate fi neregulată sau întârziată din cauza unor factori externi. În plus, rezultatul testului mai poate fi influențat și de alți factori, printre care: perioada zilei în care este făcut (mulți medici recomandă urina de dimineață, datorită concentrației mai mare de hCG), timpul scurs de la momentul concepției, momentul în care apare ovulația etc.

Rezultatul – cum îl interpretezi?

Desi pare simplu de interpretat, uneori și testul de sarcină poate induce în eroare. De obicei. Un rezultat pozitiv indică o sarcină, însă există și rezultate fals-pozitive care pot indica: un avort spontan, anumite tumori ovariene, boli ale ficatului sau ale rinichilor sau faptul că testul este expirat. Rezultatul negativ înseamnă, în proporție destul de mare că nu există o sarcină, însă pot apărea și rezultate fals-negative care indică faptul că testul a fost făcut incorect, prea devreme sau urina folosită a fost prea diluată. Un fals-negativ mai apare și atunci când interpretăm prea repede rezultatul testului sau când acesta este expirat.

Medicii recomandă folosirea a două teste eventual de la firme diferite, pentru a confirma rezultatul.

 

×