x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Trei luni stau la mare!

Trei luni stau la mare!

21 Iun 2005   •   00:00

Sanatatea adolescentului

Soare, libertate si petreceri pana dimineata!!! Asa vad tinerii vacanta de vara – prilejul perfect pentru distractie, la mare cu prietenii. Este o lume diferita, unde nu exista constrangerile parintilor sau ale profesorilor, unde sunt liberi sa faca tot ceea ce le trece prin minte fara sa dea nici o explicatie.

Fie ca merg in tabara, fie ca isi organizeaza singuri iesirile la mare, adolescentii considera ca principala conditie pentru o vacanta perfecta este lipsa parintilor. Ei isi creeaza astfel o lume iluzorie, in care este totul permis. Totusi, este o lume plina de riscuri, care le-ar putea pune in pericol sanatatea.

Liber la sex!

"Una dintre libertatile dorite de tineri si la care chiar au acces atunci cand sunt departe de ochii parintilor este libertatea sexuala. De multe ori insa, aceasta libertate duce la accidente, mai ales la boli care apar si se transmit cu succes la mare", atentioneaza Marina Cavassi, psiholog principal in cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu". Camerele de hotel, unde igiena este discutabila, sunt locurile unde multi dintre adolescenti isi incep chiar viata sexuala si unde pot contracta diverse boli cu transmitere sexuala. Asadar, pe langa insolatie, boli de piele, cauzate de lipsa de igiena, tinerii trebuie sa fie foarte atenti cu cine intretin raporturi sexuale si unde. Dar mai ales trebuie sa se protejeze intotdeauna, chiar daca partenerul nu pare sa sufere de vreo boala.

O alta problema serioasa cu care se confrunta mai ales adolescentele o constituie legaturile sentimentale care au loc la mare. Deoarece tinerele lipsite de experienta pot sa isi imagineze ca o relatie de o vara inseamna ceva serios. "Ei bine, pentru baieti, rareori relatiile de o vara inseamna ceva", spune psihologul. "Chiar am intalnit adolescente profund destabilizate dupa ce si-au dat seama, intoarse de la mare, ca tot ceea ce ele si-au inchipuit ca este o relatie minunata in care exista si sentimente nu era de fapt decat o chestiune de sport, de vacanta."

"O data nu strica..."

Un alt risc il reprezinta ispita drogurilor. Sub proasta influenta a grupului pot incepe sa consume alcool si chiar droguri.

De aceea, este indicat ca parintii sa stie cu cine merge la mare copilul lor. Presiunea grupului este foarte importanta, mai ales la varsta adolescentei. Chiar daca tanarul nu este un consumator de alcool sau de droguri, in momentul in care toata lumea din jur o face, e greu pentru el sa nu faca acelasi lucru. "Foarte putini tineri rezista acestor tentatii, nu atat din dorinta de a experimenta, cat din teama de a nu se simti exclusi din grup, marginalizati sau chiar ironizati", avertizeaza psihologul Marina Cavassi.

In plus, deoarece gradul de sugestibilitate este foarte ridicat, iar discernamantul nu este la nivel maxim, adolescentii nu realizeaza ca de fapt remarca "o data nu strica" nu este deloc sanatoasa.

Isi dau seama de acest lucru abia dupa ce au iesit din lumea ideala a marii si au revenit in realitate, cu nevoia de a se droga.

AVENTURA. Adolescenta este varsta la care tinerii vor sa isi petreaca cat mai mult timp liberi, pentru ca ei sunt intr-o continua cautare de aventura si de asumare a riscului. Pe de alta parte insa, ei nu evalueaza intotdeauna corect consecintele si de aceea pot suferi foarte usor. De aceea, parintii trebuie sa controleze oarecum atat viata de zi cu zi, cat si vacantele tinerilor.

FALS. Tinerii care merg la mare pentru a se simti liberi mai sunt expusi la un risc: acela ca ei cred cu tarie in independenta dobandita dincolo de raza de control al parintilor, desi nu merg in vacanta cu banii castigati de ei insisi. Ei isi creeaza astfel o falsa perceptie a realitatii. Adolescentii nu sunt intr-o independenta totala, din moment ce se bazeaza pe banii parintilor. Independenta totala ar putea fi atinsa daca ei s-ar duce cu banii stransi in timpul anului scolar din burse sau din alocatii, daca ar fi foarte constienti de riscurile pe care le presupune aceasta independenta si daca si le-ar asuma cu maturitate. La mare insa, libertatea si independenta sunt totusi relative. Este ceea ce trebuie sa stie de la inceput adolescentii.

EXCESE. Psihologul Marina Cavassi ii sfatuieste pe tineri sa nu se implice foarte mult in relatiile sentimentale de vacanta. Pentru ca, mai ales pentru baieti, performantele sexuale si numarul partenerelor devin, la varsta adolescentei, motive de competitie. Dar este indicat ca nici fetele, nici baietii sa nu profite de lipsa constrangerilor intr-atat incat sa faca excese de orice fel. "Sexualitatea traita de-a valma, consumul de alcool si de droguri, toate acestea combinate reprezinta startul intr-o viata marcata de promiscuitate", arata psihologul.

SFATUL MEDICULUI
"In prezent, intrebarea: «Este bine sau nu sa iti lasi copilul la mare?» nu mai este foarte realista, dupa parerea mea.

Pentru ca din cazurile pe care le-am vazut in ultima vreme imi dau seama ca parintii si-au pierdut aproape complet controlul asupra copiilor lor si nu mai sunt capabili sa impuna limite foarte clare", dezvaluie psihologul Marina Cavassi. Asa ca nu multi parinti au curajul sa isi lase copiii sa plece la mare in conditiile in care exista foarte multe necunoscute: cu cine, unde, cu ce bani, pentru cat timp?, tinerii merg totusi la mare.

Este preferabil ca parinti insa ca parintii sa isi lase copiii in tabere, unde exista un anumit control si un numar minim de informatii. Iar la plecare ei nu trebuie sa ii tina o prelegere, ci sa ii explice adolescentului cu calm si intelegere ca si ei au fost la aceasta varsta si ca au simtit la fel de intens dorinta de libertate si s-au confruntat cu o serie de riscuri peste care orice tanar trebuie sa treaca.
×
Subiecte în articol: sănătatea adolescentului