x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Ac de cojocul spatelui

Ac de cojocul spatelui

de Florin Condurateanu    |    26 Ian 2010   •   00:00
Ac de cojocul spatelui
Sursa foto: /STOCKEXPERT

Vrem, nu vrem, cel mai des pacienţii bat la uşa medicilor din pricina durerilor de spate. Superba construcţie a coloanei vertebrale face faţă cât poate apăsării unor forţe uriaşe. Norocul e că între vertebrele de os există discul intervertebral cu acel nucleu pulpos, umed, în stare a dispersa apăsările şi a duce la elasticitate. Explică necazurile şi arhitectura coloanei vertebrale profesorul doctor Andrei Firică, şeful Clinicii de ortopedie de la Spitalul Colentina.

Hernia de disc este suferinţa apărută la discul intervertebral. Unii se nasc cu anomalii, alţii suferă traumatisme, fracturi, entorse şi apar dureri de spate. Şi osteoporoza, acea pierdere de substanţă osoasă la depăşirea unei anumite vârste, de vină fiind adesea menopauza, înseamnă motiv de dureri de spate. Din cauza osteoporozei şi a pierderii de consistenţă a osului, la vertebre se produce fractura la corpul vertebral fără nici un traumatism, doar la o ridicare de borcan cu murături, de exemplu.

Boli reumatismale, inflamatorii, de natură infecţioasă sau neinfecţioasă (poliartrita reumatoidă) duc la dureri de spate. Există sciatica, care-i loveşte pe mulţi. Dar există dureri de spate şi de origine renală. Bolile ginecologice, digestive, vasculare, meningitele pot genera şi ele dureri de spate. În hernia de disc, discul dintre vertebre se fisurează ca o anvelopă ţinută la soare, adică uscată.

Prin aceste fisuri, ies afară fragmente de nucleu pulpos, care apasă pe rădăcinile nervilor. În urma apăsării pe rădăcinile nervoase apar durerile, dar şi posibile fenomene neurologice: pierderea sensibilităţii la picioare până la paralizie. În herniile de disc nu trebuie să se repeadă doctorul la operaţie. Mai întâi trebuie încercate tratamentele nechirurgicale. Dacă după trei luni de terapii nechirurgicale fenomenele nu dispar, ba chiar se intensifică, se recurge la operaţie.

Dintre tratamentele nechirurgicale se menţionează kinetoterapia, fizioterapia, curele în staţiunile balneoclimaterice. Se doarme pe un pat mai tare şi se fac băi, împachetări locale cu parafină. Se recurge şi la electroterapie cu curenţi, la galvanizări, la ozonoterapie şi la laser. Se folosesc medicamente antiinflamatoare, altele împotriva durerii şi medicamente care relaxează musculatura. Se folosesc şi infiltraţii între peretele vertebrelor şi cămaşa ce îmbracă măduva.

×
Subiecte în articol: ortopedie