x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Adevărat sau fals

Adevărat sau fals

de Georgeta Licsandru    |    09 Dec 2007   •   00:00

Febra poate semnala infecţii ale organelor interne?

Adevărat. Infecţiile renale, inflamarea ovarelor sau a prostatei pot avea ca simptom creşterea temperaturii corpului pănă la 38-39 de grade Celsius. In aceste cazuri trebuie să aflăm mai intăi cauza infecţiei şi abia după aceea să trecem la tratamentul propriu-zis.

Imbătrănirea pielii este condiţionată genetic?

Adevărat. Se spune că, o dată cu inaintarea in vărstă, femeile seamănă tot mai mult cu mamele lor. Femeile moştenesc pe linie maternă structura şi culoarea pielii. Insă modificările de structură şi de culoare ale pielii sunt determinate nu numai de ereditate, ci şi de stilul de viaţă: consumul de alcool, fumatul, stresul, lipsa somnului, dieta.

Fumatul dăunează sănătăţii ochilor?

Adevărat. Deoarece fumatul distruge unele substanţe care protejează ochiul. Printre acestea se numără luteina, o substanţă cu proprietăţi antioxidante, care neutralizează acţiunea radicalilor liberi şi previne procesul de degenerare maculară. Luteina se găseşte in fructe şi in legume crude (portocale, mango, prune, piersici, spanac, broccoli, mazăre,

fasole verde).

In afecţiunile hepatice trebuie excluse proteinele animale din dietă?

Fals. Prin eliminarea proteinelor animale din dietă sunt reduse rezervele de proteine ale ficatului, ceea ce impiedică regenerarea celulei hepatice. Cea mai bună sursă de proteine in aceste cazuri este carnea albă (pui, peşte).

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă