x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Afecțiunea care îți pune în pericol ochii

Afecțiunea care îți pune în pericol ochii

28 Aug 2017   •   11:56
Afecțiunea care îți pune în pericol ochii

O simplă inflamare a ochiului îți poate pune în pericol vederea. Ca orice altă afecțiune este bine să o indentifici din timp pentru a putea să o tratezi corespunzător, scrie clicksanatate.ro.

Partea colorată a ochiului cunoscută sub denumirea de iris poate fi afectată pe parcursul vieții, în momentul în care acesta se inflamează, afectând și structura din interiorul ochiului poartă denumirea de iridociclită.

Din ce cauză apare iridociclita?
De la o simplă infecție la sinusuri sau un abces dentar până la prezența virusurilor virale precum herpes sau zona zoster pot declanșa această afecțiune.

Poate apărea și pe fondul unor afecțiuni precum boala Chron, colită ulcerativă sau afecțiuni autoimune precum spondilita anchilozantă sau boala Behcet.

Deși de cele mai multe ori cauzele nu pot fi identificate, pacientul ajunge la medic datorită ochilor ce devin roșiatici, dureroși și semnalând o slăbă acuitate vizuală.

Dacă te confrunți cu sensibilitate la lumină la unul sau la ambii ochi nu ezita să mergi la medicul specialist, chiar dacă par simptome mici, pot ascunde probleme mari în stadii incipiente.

×
Subiecte în articol: ochi vedere