x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Antibioticele pot provoca tumori

Antibioticele pot provoca tumori

10 Mar 2004   •   00:00

In premiera, utilizarea antibioticelor este asociata cu cresterea riscului cancerului de san. Desi mecanismul nu a fost complet elucidat, totusi, relatia dintre aceste pilule si cea mai raspandita forma de cancer la femei e de natura sa produca fiori.

Asociatia Americana de Medicina a lansat recent o ipoteza alarmanta. Antibioticele ar putea fi vinovate de aparitia cancerului de san. Ipoteza se bazeaza pe concluziile primului studiu de anvergura dedicat legaturii directe dintre antibiotice si cancerul mamar. Studiul privitor la acest subiect a fost efectuat pe un esantion de aproximativ 10.000 de femei din statul Washington, pe o perioada de 19 ani. Astfel, 2.266 de femei bolnave de cancer de san si 7.953 de femei sanatoase au participat la aceasta ampla ancheta. Rezultatele sunt impresionante.

Femeile care au luat antibiotice mai mult de 500 de zile pe parcursul unei perioade medii de 17 ani prezinta un risc dublu de a dezvolta cancer de san, comparativ cu cele care n-au urmat asemenea tratamente. Riscul scade o data cu diminuarea numarului zilelor in care se face tratament cu antibiotice. Autorii studiului au luat in calcul doua aspecte importante: antibioticele sunt cele mai utilizate medicamente si cresterea alarmanta a incidentei cancerului de san.

EXPLICATII. Evident aceasta ipoteza ridica multiple semne de intrebare.

Autorii studiului insa au reusit sa le acopere cu raspunsuri interesante. Astfel, mecanismul prin care antibioticele ar putea declansa cancere de san se explica prin faptul ca aceste medicamente ar putea afecta flora intestinala, ceea ce ar degrada compozitia unor alimente care ne apara de cancer. Antibioticele ar putea diminua, de asemenea, sistemul imunitar si raspunsul fata de inflamari suspecte de transformare in tumori canceroase. Autorii studiului sunt de parere ca bolile infectioase sunt dovada unui sistem imunitar alterat. Iar un sistem imunitar slabit, asociat sau nu cu utilizarea antibioticelor, poate fi el singur la originea unui cancer de san.

Folositi-le cu masura

Prescrise frecvent in tratamentul a numeroase afectiuni, antibioticele sunt nelipsite in cazul virozelor respiratorii, acneei, infectiilor urinare si al multor alte boli. "Aceste rezultate nu semnifica faptul ca femeile trebuie sa renunte la antibiotice pentru tratarea infectiilor bacteriene. Este firesc sa pastram totusi acest beneficiu substantial al antibioticelor." Dar directorul Institutului de Boli Infectioase "Matei Bals", conferentiar doctor Adrian Streinu Cercel, este de parere ca "antibioticele trebuie folosite cu masura si evitata automedicatia
( MAGDA MARINCOVICI )

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă antibioticele