x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Bacilul Koch e peste tot!

Bacilul Koch e peste tot!

08 Mai 2006   •   00:00

Bacilul Koch poate infecta pe oricine. Se cuibareste in plamani si declanseaza tuberculoza cand sistemul imunitar este slabit.

  • Istoria medicinei - Tuberculoza invinge timpul
    SCULPIES/DREAMSTIME
    Bacilul Koch poate infecta pe oricine. Se cuibareste in plamani si declanseaza tuberculoza cand sistemul imunitar este slabit.

    Totul incepe de la o bacterie. Despre cum se transmite ea si cum produce tuberculoza ne spune asist. univ. dr. Irina Strambu, medic primar pneumolog la Institutul National de Pneumologie "Marius Nasta" din Bucuresti. Bacilul tuberculozei, numit Mycobacterium tuberculosis sau bacilul Koch, dupa numele celui care l-a descoperit, se transmite pe cale aeriana. Un bolnav de tuberculoza pulmonara care nu a inceput inca tratamentul tuseste, stranuta si arunca bacilii in atmosfera, de unde persoanele sanatoase au toate sansele sa ii inhaleze. De la momentul inceperii tratamentului specific, el mai este contagios inca trei saptamani. Cei mai expusi la infectia cu bacilul sunt membrii familiei bolnavului si cei ai comunitatii in care traieste bolnavul cu TBC, dar expertii spun ca aproape toti oamenii au aceasta bacterie in organism in stare latenta. Bacilul Koch se fixeaza de obicei in plamani, dar persoana infectata nu se va imbolnavi de tuberculoza si nici nu va transmite bacilul altor persoane. Sistemul imunitar al organismului blocheaza dezvoltarea bacteriilor, pe care le inveleste in niste formatiuni mici, numite tuberculi.

    Acesti tuberculi, care au forma unor protuberante, sunt vizibili la o radiografie. Sub aceasta forma, bacilii vor ramane in permanenta in plamani in stare latenta. "Pot trece luni sau chiar ani pana cand bacilul se reactiveaza, incepe sa se inmulteasca si produce tuberculoza propriu-zisa", precizeaza dr. Irina Strambu. Este ca o bomba cu efect intarziat. Intervalul dintre momentul infectarii cu bacilul si imbolnavirea propriu-zisa este imposibil de estimat. Iar motivul pentru care dispare bariera de aparare este unul singur: slabirea sistemului imunitar. "Reactivarea bacilului se produce la persoanele care au o stare proasta de nutritie, care consuma alcool, care urmeaza un tratament imunosupresiv. Diabeticii, al caror sistem imunitar este de asemenea slabit, au de doua ori mai multe sanse sa dezvolte tuberculoza daca au intrat in contact cu bacilul", semnaleaza dr. Irina Strambu. O alta cauza a activarii bacilului este infectia HIV, iar incidenta mare a virusului HIV la nivel mondial explica, in parte, recenta crestere a cazurilor de tuberculoza din ultimii ani. Statisticile arata ca aproximativ 10% din cei care au intrat in contact cu bacilul dezvolta TBC de-a lungul vietii. Restul persoanelor raman cu bacilul inactivat in organism.

    Copii si adulti

    Peter Ginter/SCIENCE FACTION/GETTY/GULIVER
    In cazul copiilor, problema infectiei cu bacilul este diferita de a adultilor. De obicei, micutii se imbolnavesc de tuberculoza chiar de la primul contact cu bacilul Koch. Este ceea ce medicii numesc tuberculoza primara. La adulti trece o perioada mai mare sau mai mica pana cand bacilul se reactiveaza, aceasta fiind tuberculoza secundara. Oamenii de stiinta au gasit solutia pentru a descoperi prezenta bacilului Koch in organism. Testarea IDR (intradermoreactia la tuberculina) presupune introducerea in antebrat a unei forme inactive a bacilului. Daca reactia inflamatorie (roseata) care apare in urma testarii are un diametru mai mare de zece milimetri inseamna ca persoana respectiva a venit in contact cu microbul responsabil de TBC. Un IDR pozitiv nu trebuie interpretat ca test pozitiv la tuberculoza, caci boala poate sa nu apara niciodata. Preventiv, persoanele infectate cu bacilul sunt indrumate catre investigatii suplimentare, precum radiografia si examenul de sputa (in cazul celor care tusesc).

    Simptome

    Rolul principal in depistarea cazurilor noi de tuberculoza ii revine medicului de familie. "Principalul simptom al tuberculozei este tusea care persista mai mult de trei saptamani, care se accentueaza si este insotita de expectoratii. Tusea poate fi asociata si cu stari febrile, scaderea poftei de mancare, pierderea in greutate, cu expectoratii cu sange. Astfel, pana la proba contrarie, orice boala care nu se vindeca, care are si un substrat pulmonar poate sa fie tuberculoza. Multe persoane se adreseaza medicului cu intarziere, sperand ca aceste simptome sa dispara. E bine de stiut insa ca in perioada in care predomina aceste simptome bolnavii sunt foarte contagiosi. Cu cat se prezinta mai tarziu la medic, cu atat vor infecta mai multe persoane din jur. La orice suspiciune, medicul de familie recomanda radiografia pulmonara care poate pune in evidenta modificarile date de tuberculoza, si testul IDR", precizeaza conf. dr. Dumitru Matei, seful Catedrei de Medicina de Familie de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila".

    Incidenta

    Tom Grill/AGE PHOTOSTOCK/GULIVER
    In urma cu 6 ani, in tara noastra exista o situatie aproape catastrofala in ceea ce priveste incidenta tuberculozei. Anual se inregistrau in jur de 140-150 de cazuri noi de tuberculoza la 100.000 de locuitori. In total erau consemnate pana la 30.000 de imbolnaviri noi in fiecare an. Prin aplicarea Programului national de lupta impotriva tuberculozei in perioada 2001-2005 s-a reusit scaderea medie a cazurilor de tuberculoza astfel: in 2005 erau 127 de noi imbolnaviri la 100.000 de locuitori, iar in prezent se inregistreaza 123 la 100.000 de locuitori. Specialistii estimeaza o stagnare a numarului de cazuri pana se va reusi iarasi reducerea spectaculoasa a incidentei tuberculozei. Cu toate acestea, Romania se situeaza in continuare pe locuri fruntase in ceea ce priveste incidenta tuberculozei. 80% dintre bolnavii cu tuberculoza din tara noastra provin de medii sarace. Tuberculoza reprezinta o problema majora de sanatate publica, iar scaderea imbolnavirilor la nivel national se realizeaza in timp indelungat, dupa ce se aplica in mod consecvent strategii eficiente de lupta impotriva acestui flagel.

    Ce inseamna actiune eficienta impotriva tuberculozei? Raspunde conf. dr. Constantin Marica, seful Programului National de Lupta impotriva Tuberculozei, medic primar pneumolog la Institutul National de Pneumologie "Marius Nasta". In primul rand, pentru a lupta cu succes impotriva tuberculozei este nevoie de medicamente eficiente. In tara noastra, tratamentul pentru tuberculoza este gratuit. Fiind un tratament de lunga durata, costurile acestuia sunt foarte mari, dar sunt suportate in intregime de asigurarile sociale de sanatate. A doua masura importanta in lupta contra tuberculozei este depistarea precoce a bolnavilor care pot raspandi bacilul Koch in preajma oricaruia dintre noi. Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, cel putin 70% dintre noile cazuri de tuberculoza trebuie sa fie diagnosticate si tratate. In al treilea rand este esential ca acesti bolnavi sa urmeze primele sase saptamani tratamentul in spital, iar dupa aceea sa fie supravegheati pe toata durata tratamentului, care poate ajunge pana la sase luni. Dupa externare, bolnavii se afla sub supravegherea dispensarului teritorial. In fiecare judet se gasesc cel putin patru-cinci dispensare de pneumologie, un spital ori un sanatoriu de specialitate, care asigura activitatea programului national de tuberculoza in teritoriu. Bolnavul isi procura medicatia de la unitatea medicala de care apartine. Daca bolnavul locuieste la o distanta mare de dispensarul de specialitate, medicamentele sunt transferate la dispensarul din sat sau la asistentul medical. Bolnavul, cat si cadrul medical semneaza pentru fiecare doza de medicamente luata. In momentul in care un bolnav refuza continuarea tratamentului, el este candidat sigur la dezvoltarea tuberculozei chimiorezistente si poate imbolnavi celelalte persoane din jur tot cu bacili rezistenti la antibiotice.

    Tuberculoza chimiorezistenta

    Nicola Hristovski/DREAMSTIME
    Pentru a preveni recidivele tuberculozei, OMS a impus inclusiv tarii noastre asa-numita strategie DOTS – tratamentul sub stricta supraveghere. Adica, bolnavul ia zilnic tratamentul sub directa observatie a unui cadru medical. Abandonul tratamentului duce la cronicizarea tuberculozei si la dezvoltarea chimiorezistentei.

    Daca in cazul tuberculozei primare, tratamentul dureaza cel putin sase luni, tuberculoza rezistenta la medicamente este foarte greu de tratat, durata terapiei ajungand la un an si jumatate, doi ani.

    "Adevaratul flagel este tuberculoza chimiorezistenta, care are potential malign", avertizeaza conf. dr. Constantin Marica. Tuberculoza chimiorezistenta apare de cele mai multe ori din cauza nerespectarii tratamentului la prima imbolnavire. 2%-3% dintre cazurile de tuberculoza sunt rezistente la tratament. In prezent, in tara noastra sunt inregistrati in jur de 40.000 de bolnavi cu tuberculoza, dintre care 1.000-1.500 au tuberculoza chimiorezistenta. Daca in cazul tuberculozei primare, tratamentul costa pana la 10 milioane de lei pentru un bolnav, in cazul tuberculozei chimiorezistente, costurile tratamentului pe bolnav ajung la 600 de milioane de lei si nu e sigur ca pacientul se vindeca. Toate medicamentele de prima linie sunt produse in Romania, in timp ce medicamentele de linia a II-a, cu care se trateaza tuberculoza chimiorezistenta, sunt fabricate in strainatate si au reactii adverse foarte mari.

    STRATEGIE. Fiecare zi mondiala a tuberculozei are un slogan aparte. Anul acesta, sloganul este "Tuberculoza este undeva. Tuberculoza este pretutindeni". La Institutul "M. Nasta" se va organiza, cu prilejul zilei mondiale a tuberculozei, o reuniune de lucru cu responsabilii care coordoneaza activitatea impotriva tuberculozei la nivel judetean si reprezentantii Ministerului Sanatatii. Se vor prezenta strategiile nationale incluse in noul program de lupta contra tuberculozei 2007-2011, care se va definitiva printr-o hotarare de guvern. Asadar, acest program va capata statut de lege, informeaza conf. dr. Constantin Marica.
    DE LA ANIMALE. Diferite forme ale bacilului tuberculos se intalnesc si la unele specii de animale. Forma cea mai apropiata de bacilul uman se regaseste la bovine si se poate transmite la om. Acesta nu este insa neaparat un dezavantaj. S-a descoperit ca acei copii hraniti cu lapte de la vaci infectate cu bacilul dezvolta o imunitate pentru tuberculoza. La o noua infectie cu o tulpina foarte virulenta, acesti copii trec printr-o forma mult mai usoara de TBC sau nu mai fac deloc boala.


    VULNERABILITATE. Tuberculoza ataca in momentul in care surprinde organismul nepregatit. Aproape toti adultii au bacilul Koch in alveolele pulmonare, dar el ramane acolo foarte tacut. Exista o mare diferenta intre a fi infectat cu bacilul Koch si a face tuberculoza. Numai 10% dintre cei infectati ajung sa se imbolnaveasca de tuberculoza. Bacilul Koch nu se multiplica decat in momentul in care rezistenta organismului scade foarte mult. Avand imunitate scazuta, copiii si batranii sunt cei mai vulnerabili in fata tuberculozei.

    IMUNITATE. Alimentatia dezechilibrata sau curele de slabire drastice, oboseala, stresul, alcoolismul, unele boli (diabetul), infectia HIV, tratamentele pe baza de cortizon scad imunitatea. O data ce "bariera de aparare" a organismului a scazut, bacilul Koch se trezeste, incepe sa se inmulteasca si provoaca tuberculoza. Sistemul imunitar scade si o data cu inaintarea in varsta, imbatranirea afectand deopotriva sistemul cardiovascular, organele interne, dar si sistemul imunitar. Astfel se explica de ce persoanele de varsta a treia sunt mai sensibile in fata tuberculozei.
    IMUNOSTIMULAREA. Cum refacem un sistem imunitar slabit? Prin alimentatie, foarte multe alimente avand proprietati imunostimulatoare si imunomodulatoare (fructele si legumele proaspete, iaurturile imbogatite cu bacterii probiotice, unele plante). Sistemul nostru imunitar se bazeaza foarte mult pe eliberarea de radicali liberi. Globulele albe omoara microbii cu ajutorul radicalilor liberi. Acestia insa trebuie tinuti sub control de antioxidantii din alimente. Atunci cand se produce un dezechilibru intre radicalii liberi si antioxidanti apare stresul oxidativ, cauza celor mai multe boli.

    REALIZARI. In Romania s-a ajuns la o rata de succes in tratarea tuberculozei de 82%-83%. Asadar, 83% dintre cazurile de tuberculoza aflate sub tratament se vindeca. OMS solicita insa peste 85% rata de succes. In cazul recidivelor, rata de vindecare este in jur de 65%-66%, in timp ce OMS recomanda 70%-75%.
    24 MARTIE. OMS a stabilit Ziua Mondiala a Tuberculozei la data de 24 martie. Nu intamplator a fost aleasa aceasta zi, caci la 24 martie 1882, bacteriologul german Robert Koch a anuntat descoperirea bacilului TBC. In fiecare an la aceasta data se organizeaza actiuni de popularizare a cunostintelor despre boala.
  • ×