x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Bastonul, urechea, muşchii şi echilibrul stricat

Bastonul, urechea, muşchii şi echilibrul stricat

de Florin Condurateanu    |    05 Ian 2010   •   00:00
Bastonul, urechea, muşchii şi echilibrul stricat
Sursa foto: /STOCKEXPERT

În filmele de epocă, încărcate de parfumul unor vremuri trecute, puteai admira apariţia elegantă a unei doamne cu păr alb, căreia un tânăr dădea fuga să-i ofere braţul pentru a o sprijini la intrarea într-o sală de bal sau de ceremonii rafinate. În imaginile uşor voalate de trecerea vremii se mai putea vedea cum un bărbat impozant şi distins îşi purta eleganţa şi printr-un baston cu un capăt acoperit în argint lucrat de meşteri cunoscuţi.

Bastonul era un simbol de nobleţe şi de poziţie importantă în societate. În spatele notei de eleganţă şi de rafinament, bastonul, ca şi braţul oferit de un tânăr celor mai trecuţi prin viaţă se ascundea nevoia de un sprijin suplimentar pentru omul în vârstă. Fiindcă, vrem nu vrem, una dintre componentele bătrâneţii este şi pierderea siguranţei în mers, ba chiar şi în echilibrul şederii pe loc.

PIERDEREA ECHILIBRULUI
Vârstnicul are o instabilitate provenită din modificări în organism prin trecerea anilor. Medicina a denumit această instabilitate a vârstnicului cu termenul presbiastazie, adică o pierdere a echilibrului, o instabilitate a poziţiei pe loc sau în mers, un dezechilibru în poziţia şi umblatul omului bătrân. Explică acest fenomen important, care marchează sănătatea omului, renumitul profesor doctor Dorin Sarafoleanu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, întemeietor de şcoală şi clinică ORL la Spitalul Sf. Maria din Bucureşti, ales preşedinte al Societăţii Internaţionale ORL din Ţările Latine.

Echilibrul omului este asigurat în principal de trei componente: de ureche, de ochi şi de reacţia muşchilor comandaţi de creier. Cu trecerea anilor, toate aceste trei componente ale stării de echilibru îmbătrânesc.

DUPĂ VÂRSTA DE 60 DE ANI
Să le explicăm pe rând. În primul rând, zona generatoare de echilibru aflată în urechea internă. Labirintul din urechea internă îmbătrâneşte începând cu vârsta de 60-62 de ani. În labirintul urechii interne există un lichid, o limfă de o anumită vâscozitate. În acest lichid plutesc nişte mici cristale, numite otoliţi, care ating crestele ţesutului labirintului, provocând reacţia de redobândire a echilibrului corpului. Ei bine, după vârsta de 60 de ani, celulele cu cili, adică cu acele picioruşe mici existente în labirint, îmbătrânesc.

Aceste celule cu cili sunt cele sensibile la modificările lichidului endolimfă din labirint. Reamintim că acele mici pietricele otoliţi, care plutesc în lichidul din labirint, cad pe zone excitate, tapetate cu celule cu cili şi se restabileşte echilibrul. După 60 de ani, scade numărul celulelor senzoriale, cele care simt în urechea internă starea de dezechilibru, iar apoi restabilesc acest dezechilibru. Cu trecerea anilor mai dispar şi neuroni senzitivo-senzoriali din creier, adică acei neuroni care primesc semnalele din urechea internă.

Cu trecerea anilor, endolimfa, adică lichidul din labirint, este de o calitate mai slabă. Acestui lichid i se modifică în rău şi vâscozitatea. Cu trecerea anilor şi acele pietricele plutitoare, acei otoliţi, nu mai sunt tari ca stânca, devin sfărâmicioşi şi nu mai cad unde trebuie pe culmile labirintului.

VEDEREA
Al doilea element care se strică cu vârsta, aducând dezechilibru, pierderea de stabilitate a vârstnicului, ţine de vedere. Cu vârsta slăbeşte şi vederea, apărând presbiopia. Vederea stricată de aproape, care cere după 40 de ani ochelari cu plus. În sfârşit, a treia zonă care deteriorează stabilitatea bătrânului ţine de sistemul proprioceptiv al muşchilor şi comenzilor primite de aceştia pentru a restabili echilibrul.

Cu trecerea anilor dispar fibre musculare de tip II, acei muşchi însărcinaţi cu reacţia rapidă. În acest fel, când se dezechilibrează un vârstnic, semnalele slabe ajung la labirint, aşa că otoliţii şi senzorii cu cili din urechea internă nu mai trec de partea cealaltă a labirintului pentru a balansa corpul în vederea recâştigării echilibrului. Cu alte cuvinte, muşchii nu mai reacţionează prompt şi când un bătrân este îmbrâncit cade, spre deosebire de tânăr, care prin reacţiile de balans îşi recâştigă echilibrul.

Cu vârsta dispare şi sensibilitatea din talpă, cea care ajută să existe echilibru. Se îngroaşă şi pielea din talpă, care împiedică să pornească informaţii din talpa piciorului şi, astfel, se pierde echilibrul. Din cauza deteriorării acestor trei zone prin îmbătrânire se observă cum vârstnicul are un pas scurt şi rar, fiindcă nu mai are fibre rapide în muşchi, iar el merge aplecat în faţă.

OCHELARI, EXERCIŢII FIZICE
Cum se poate acţiona pentru a-l ajuta pe vârstnic să nu sufere din cauza instabilităţii în mers şi în poziţia în picioare? În primul rând, trebuie să acţionăm ajutând vederea slăbită prin purtarea de ochelari potriviţi. Apoi, vârstnicul trebuie să facă mişcare, să nu rămână în imobilizare, pentru a-şi ţine cât de cât în formă sistemul muşchilor şi al comenzilor către muşchi. Labirintul din urechea medie trebuie pus la treabă pentru a nu îmbătrâni.

Există o serie de programe de recuperare a labirintului, atât pentru vârstnici, cât şi pentru cei în etate care au avut boli de vertije, de exemplu, boala Menier. Când un labirint a fost bolnav trebuie să educăm celălalt labirint de la urechea simetrică pentru a prelua sarcinile. Există metode de reeducare a labirintului urechii. De exemplu, păşirea pe un covor rulant şi un anume mers într-o cameră specială.

Există programe cu mişcări speciale, dar şi cu antrenarea muşchilor gâtului, ai ochilor etc. Prin toate aceste metode de ajutare a sistemelor de echilibru al vârstnicului, bătrânul nu se mai izolează în casă, simte că nu e singur şi că un medic şi o echipă specială îl ajută să-şi amelioreze calitatea vieţii la bătrâneţe.

INSTABILITATE
Tocmai fiindcă echilibrul este dat de labirintul urechii interne, de vedere şi de reacţia promptă a muşchilor, prin deteriorarea acestor mecanisme, bătrânul are următoarele semne ale instabilităţii: se fereşte să meargă în spaţii deschise, el preferă să meargă în spaţii închise, strâmte, să se sprijine de pereţii unui culoar. Bineînţeles, se simte mai în siguranţă cu un baston sau cu sprijinul dat de braţul unui om în putere. Cei cărora le îmbătrâneşte mersul sunt mai ales obezii şi sedentarii.

×
Subiecte în articol: orl