x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Bonus de supravieţuire

Bonus de supravieţuire

de Oana Antonescu    |    28 Iul 2008   •   00:00
Bonus de supravieţuire

INIŢIATIVĂ  ●  Pentru fiecare pacient salvat, medicii englezi vor fi plătiţi mai bine
Chirurgii britanici ar putea primi cîte un bonus pentru fiecare bolnav pe care îl salvează. Iniţiativa a stîrnit controverse în rîndul pacienţilor, care se tem că medicii vor refuza operaţiile complicate.



INIŢIATIVĂ  ●  Pentru fiecare pacient salvat, medicii englezi vor fi plătiţi mai bine
Chirurgii britanici ar putea primi cîte un bonus pentru fiecare bolnav pe care îl salvează. Iniţiativa a stîrnit controverse în rîndul pacienţilor, care se tem că medicii vor refuza operaţiile complicate.

Cel mai mare lanţ de spitale din Marea Britanie, Imperial College Healthcare Trust, a propus recompensarea chirurgilor săi pentru fiecare pacient care supravieţuieşte în urma operaţiilor şi care este externat într-o stare bună de sănătate. Managerii trustului au demarat deja un program de evaluare a chirurgilor, în cadrul căruia este apreciat gradul de recuperare a pacientului după operaţie. Bonusurile pe care le vor primi medicii vor ţine seama de rata de mortalitate, riscul de infecţii, dar şi raportul eficienţă-cost al intervenţiilor chirurgicale. "Proiectul se află în dezbatere în acest moment şi vizează doar anumite intervenţii chirurgicale. Este o formă de a recompensa excelenţa", a declarat purtătorul de cuvînt al Imperial College Healthcare Trust.
 
Katherine Murphy, reprezentant al Asociaţiei Pacienţilor, dezaprobă acest proiect pe motiv că medicii ar putea refuza intervenţiile chirurgicale complexe şi pe  pacienţii în vîrstă sau în stare gravă, în cazul cărora rata de supravieţuire este mai mică. "Doctorii au îndatorirea de a oferi îngrijiri de cea mai bună calitate. Medicii buni se vor simţi jigniţi dacă se va crede că îşi dau toată silinţa să exceleze numai fiindcă sînt recompensaţi financiar", apreciază Murphy.

REACŢII. Asociaţia Medicală Britanică (BMA), la rîndul ei, consideră că proiectul este "simplist". "Recuperarea, după o intervenţie chirurgicală, este condiţionată de mai mulţi factori, precum gravitatea bolii şi starea generală de sănătate a pacientului. Şi ceilalţi membri ai echipei medicale care tratează bolnavul sînt importanţi în evoluţia sănătăţii sale", apreciază Jonathan Fielden, preşedintele BMA. Dacă va fi aprobat, proiectul ar putea intra în vigoare chiar de la sfîrşitul acestui an în cele mai mari cinci spitale din Marea Britanie.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă