x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Cancerul, în lumină fluorescentă

Cancerul, în lumină fluorescentă

de Steluta Indrei    |    13 Mai 2008   •   00:00

O metodă revoluţionară utilizată în diagnosticul cancerului de vezică urinară a fost prezentată recent la un simpozion ştiinţific desfăşurat la San Francisco. Profesorul Thierry Lebret, urolog la Spitalul Foch din Suresnes (regiunea Parisului), expune această metodă într-un interviu acordat prestigioasei publicaţii franceze ParisMatch.

 
Metoda este aplicată cu o oră înainte de efectuarea intervenţiei chirurgicale pentru extirparea tumorii de la nivelul vezicii urinare. "Se injectează în vezică o substanţă fluorescentă, care se întinde pe toată suprafaţa leziunii tumorale, chiar şi în cele mai mici zone. Apoi chirurgul vizualizează vezica, prin intermediul endoscopului, cu lumină albastră. Astfel poate observa întreaga tumoare care devine fluorescentă. Această metodă este într-adevăr revoluţionară, pentru că îi permite chirurgului să detecteze şi să extirpe cu mare precizie tumoarea. Asta înseamnă mai multe şanse de vindecare pentru pacient", explică profesorul Thierry Lebret.

 
"Metoda fluorescentă" pentru depistarea cancerului de vezică urinară a primit deja acordul spre a fi utilizată în 27 de ţări europene. O serie de studii clinice au dovedit eficienţa acesteia. În cele mai agresive forme de cancer, care se vizualizează cu mare dificultate, tumoarea este detectată în proporţie de 50%. În schimb, cu ajutorul substanţei fluorescente tumoarea poate fi depistată în proporţie de 95%. "Utilizînd această nouă metodă, rata de vindecare a cancerului de vezică urinară va creşte, iar numărul recidivelor va scădea în mod semnificativ", a dat asigurări profesorul Lebret.
 

Diagnostic vital

Potrivit urologului francez, şansa de vindecare a cancerului de vezică depinde în mare parte de precocitatea şi calitatea diagnosticului. În prezent, tumorile de la nivelul vezicii urinare sînt operate prin intervenţii endoscopice. Însă, chiar şi cu ajutorul acestor metode moderne, chirurgul nu poate elimina tumoarea decît în proporţie de 70%-80%. "În cazul în care tumoarea este superficială, ea poate fi îndepărtată în mare proporţie. Din păcate, se întîmplă frecvent ca microtumori aproape invizibile să rămînă în peretele vezicii. Aceste tumori trecute cu vederea se dezvoltă şi, în timp, duc la recidiva cancerului. Prognosticul acestui cancer depinde de capacitatea de a scoate tumoarea integral de la prima operaţie. În acest scop a fost creată metoda fluorescentă", arată prof. Lebret.

 

CAUZE. Profesorul Thierry Lebret atrage atenţia că, deşi este o boală ignorată, cancerul de vezică urinară este frecvent atît în rîndul femeilor, cît şi al bărbaţilor. Este a patra formă de cancer la bărbaţi şi a şaptea la femei. Poate părea ciudat, dar tutunul este principala cauză a dezvoltării tumorilor la nivelul vezicii urinare. Acest organ este foarte sensibil la substanţele cancerigene din fumul de ţigară.

 
SIMPTOME. Urinarea cu sînge este de obicei primul simptom care alarmează pacienţii suspecţi de cancer al vezicii urinare. "Numai că această problemă nu este cauzată întotdeauna de o tumoare la nivelul vezicii urinare, ci poate fi şi semnul unei infecţii urinare, al unui calcul sau leziuni renale. În orice caz, important este ca pacientul să consulte un urolog. Alte simptome care ar trebui să trimită pacientul la medic sînt nevoia imperioasă de a urina, micţiunile frecvente, durerile abdominale", precizează urologul francez.

×
Subiecte în articol: oncologie