x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Când muşchii se atrofiază

Când muşchii se atrofiază

de Steluta Indrei    |    01 Apr 2008   •   00:00

Muşchii mici ai mâinii încep să se micşoreze. Treptat se reduce masa musculară astfel încât pacientul este ţintuit la pat. Îi paralizează inclusiv limba, buzele, faringele.

Muşchii mici ai mâinii încep să se micşoreze. Treptat se reduce masa musculară astfel încât pacientul este ţintuit la pat. Îi paralizează inclusiv limba, buzele, faringele. Nu mai are nici măcar puterea de a respira, de a mesteca şi de a înghiţi hrana. El rămâne însă lucid până în ultima clipă. Sunt simptome ale unei boli cumplite: scleroza laterală amiotrofică sau boala lui Charcot. Explică această afecţiune colonel doctor Gabriel Boeru, şeful secţiei de neurologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Militar Central.

 

Scleroza laterală amiotrofică este o boală relativ rară a sistemului nervos, caracterizată prin distrugerea neuronilor ce conduc semnale la muşchi. Debutează mai ales la adulţi cu vârsta medie de 40-50 de ani şi evoluează progresiv, fiind o boală degenerativă. Cauza exactă nu este cunoscută. Studiile arată însă că 5% dintre cazuri pot fi ereditare. Potrivit medicului Gabriel Boeru, boala poate apărea la unul din aproximativ 100.000 de oameni.

 

 

“Mână de maimuţă”, paralizie


Boala lui Charcot debutează cu micşorarea progresivă (atrofia) a muşchilor mici ai mâinii, însoţită de contracţii musculare involuntare de mică amplitudine (fasciculaţii). Amiotrofia (diminuarea masei musculare) este tipică: mâna capătă un aspect scheletic, fiind supranumită şi “mână de maimuţă”. La picioare, atrofia musculaturii determină tulburări de mers, în grade variabile.

 

 

“Atrofia afectează şi muşchii feţei, pacientul având mimică plângăreaţă. Treptat se instalează şi paralizia limbii, a buzelor, a faringelui, determinând dificultăţi la înghiţire şi tulburări de fonaţie (voce nazală)”, arată dr Boeru. Sunt prezente şi alte semne ale suferinţei neurologice pe care medicul le poate constata prin teste specifice.

 

Boala este asociată cu slăbirea eviden­tă a pacientului. Funcţiile sale superioare rămân intacte. Pacientul îşi păstrează luciditatea pe toată evoluţia bolii.

 

Incurabilă

Cele mai supărătoare simptome pentru pacient sunt astenia, paralizia, crampele musculare, constipaţia, hipersalivaţia, tulburările respiratorii. De altfel, decesul pacientului survine din cauza imposibilităţii de a mai respira. Ce se poate face în cazul acestei boli?

 

Dr Gabriel Boeru spune că nu există un tratament care să vindece această boală. Există doar medicamente care pot întârzia evoluţia şi pot ameliora unele simptome. De mare ajutor pentru pacienţi sunt masajul şi kinetoterapia.

×
Subiecte în articol: boli rare