x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Cardul de sănătate, situaţii ilare: Euro în cont, bancomate blocate!

Cardul de sănătate, situaţii ilare: Euro în cont, bancomate blocate!

de Dragoş Tănase    |    04 Mai 2015   •   14:41
Cardul de sănătate, situaţii ilare: Euro în cont, bancomate blocate!
Sursa foto: antena3.ro

Cardul de sănătate a devenit obligatoriu, de la 1 mai, doar că, în continuare, peste 800.000 de persoane nu au intrat încă în posesia lui. Vezi cum îl obţii şi ce păţeşti dacă nu îl ai!

Însa, unii pacienţi care l-au recepţionat s-au întrecut în gafe, unele foarte ilare. Astfel, mai multe bănci au anunţat că bancomatele lor au fost blocate cu carduri de sănătate, potrivit ziuanews.ro.

E adevărat că atât cardul bancar cât şi cel de sănătate seamănă izbitor, singura diferenţă fiind banda de siguranţă de pe cel bancar, dar o altă explicaţie ar fi că unii oameni au crezut că pe cardul de sănătate sunt şi bani, chiar circulând zvonul că este livrat cu sume ce variază între 100 şi 500 de euro.

Alţii au vrut sa plătească cu cardul de sănătate in magazine si restaurante, fiind convinsi ca sunt bani in euro pe aceste documente.

In plus, mai circula zvonul ca cu aceste carduri se pot cumpara gratis medicamente din farmacii, dar si obiecte de uz sanitar, sau electrocasnic.

În mai multe zone din ţară, la cozile de la casele de sănătate s-a răspândit şi zvonul că acest card de sănătate este şi unul european (deşi nu e acelaşi lucru) cu care te poti duce oriunde în UE să te operezi pe gratis, oricât de gravă ar fi boala.

Evident, aceste zvonuri au complicat distribuirea cardurilor de sănătate.

×
Subiecte în articol: cardul de sanatate opsnaj casmb sanatate