x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Carii si parodontoza

Carii si parodontoza

01 Aug 2008   •   00:00
Carii si parodontoza

CAMPANIE ● Cit de sanatos este zimbetul tau?
Control periodic. Educatie sanitara. Incredere in medic. Sint principalele concluzii ale interviului acordat de medicul dentist Roxana Banu in cadrul campaniei "Cit de sanatos este zimbetul tau?", initiata de Clinica stomatologica Velvet Dental si www.sfatulmedicului.ro. Parteneri media in aceasta campanie sint: Jurnalul de sanatate, Jurnalul National, TVR 2, Europa FM si NewsIN.



CAMPANIE ● Cît de sănătos este zîmbetul tău?
Control periodic. Educaţie sanitară. Încredere în medic. Sînt principalele concluzii ale interviului acordat de medicul dentist Roxana Banu în cadrul campaniei "Cît de sănătos este zîmbetul tău?", iniţiată de Clinica stomatologică Velvet Dental şi www.sfatulmedicului.ro. Parteneri media în această campanie sînt: Jurnalul de sănătate, Jurnalul Naţional, TVR 2, Europa FM şi NewsIN.

  • Jurnalul Naţional: Care sînt cele mai frecvente probleme pe care le au pacienţii care vin să se trateze la dumneavoastră?
Medic dentist Roxana Banu: Cele mai frecvente probleme cu care se prezintă pacienţii la cabinet sînt cariile dentare şi parodontopatiile (parodontoza). De multe ori, pacienţii vin cînd nu mai pot suporta durerile şi atunci este de obicei foarte tîrziu.

  • Care sînt cauzele acestor probleme? De ce se ajunge în situaţia aceasta?
Principala problemă este lipsa unei educaţii sanitare. Aceasta ar trebui făcută încă din copilărie, cînd  este foarte uşor să ne însuşim deprinderi noi şi corecte.
De asemenea, un alt factor este teama de medicul stomatolog. Mulţi dintre noi am avut în trecut experienţe neplăcute la dentist şi evităm pe cît posibil orice vizită la un cabinet stomatologic. Această atitudine nu face altceva decît să complice lucrurile, pentru că o carie banală, care se poate rezolva uşor printr-o plombă, se va transforma într-o pulpiţă foarte dureroasă sau într-un abces.

  • Credeţi că pacienţii ţin cont de sfatul medicului stomatolog?
Da, în general pacienţii ţin cont de părerea medicului. De multe ori, se formează o legătură foarte strînsă între medic şi pacient, ceea ce favorizează foarte mult realizarea tratamentelor necesare. Un pacient cooperant este mult mai uşor de tratat decît unul suspicios. De altfel, eu consider că fără încredere în medicul care te tratează nu are rost să continui tratamentul în acel loc.

  • Credeţi că pacienţii români sînt diferiţi de cei străini? Argumentaţi!
Cred că fiecare om este diferit în felul lui. Nu am întîlnit pînă acum doi pacienţi identici. Fiecare persoană are nevoie de o abordare individuală. Între pacienţii români şi cei străini există diferenţe, în special din cauza mediului diferit în care au trăit.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă pacienţii