x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Ce băuturi refuză gastrita?

Ce băuturi refuză gastrita?

de Florin Condurateanu    |    27 Noi 2009   •   00:00

Se face o exagerare de catalogare drept gastrite a unor neplăceri ale tubului digestiv. Terminaţia cuvântului "ită" consfinţeşte o inflamaţie în învelişul interior al stomacului. În această mucoasă a stomacului se cuibăreşte des şi păcătosul acela de agresor Helicobacter Pylori, cel care aduce ulcer şi favorizează în cel mai mare număr al gastritelor instalarea acestei boli.

Helicobacter Pylori este microbul care s-a adaptat la mediul acid din stomac simţindu-se bine. Am spus că e vorba despre o exagerare de diagnostic, fiindcă sunt numite gastrite şi unele suferinţe digestive provocate însă de lipsa de enzime în organismul unor oameni. De exemplu, lipsa enzimei lactază îl face pe pacient să nu suporte laptele şi celelalte lactate, iar diagnosticul de gastrită în acest caz este o eroare. În cazul gastritelor adevărate, foarte importantă este mâncarea.

Grija omului cu gastrită trebuie să se îndrepte şi spre băuturi. Nu sunt potrivite băuturile carbogazoase care stimulează producerea de prea mult acid în stomac. Mai indicate sunt băuturile necarbogazoase, iar cel mai bine este ca bolnavul de gastrită să bea apă plată. Sunt acceptate de gastroenterologie în situaţiile de gastrite ceaiurile de tei, de muşeţel, de gălbenele şi ceaiul negru. Suferindul de gastrită trebuie să se ferească totuşi de ceaiul de sunătoare care inactivează medicamentele din clasa omez destinate limitării producerii de acid în stomac.

În cazul gastritelor, omul trebuie să se abţină cât mai mult de la vin şi bere. Fac mai puţin rău băuturile tari decât vinul şi berea. Sunt acceptate mai bine 20-30 ml de tării, căci aceste alcooluri mai tari stimulează secreţia de acid, dar stimulează şi secreţia de mucus şi bicarbonat în stomac, aceştia din urmă fiind factori de apărare. Băuturile tari însă nu trebuie consumate pe stomacul gol şi în nici un caz în faza de criză a ulcerului sau gastrite. Bolnavul de gastrită trebuie să se ferească de sosurile cu rântaş şi de ouăle prăjite. Se pot consuma ouăle fierte moi şi ochiurile, aşa-zis româneşti, făcute în apă.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă