x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Chibriturile din gleznă

Chibriturile din gleznă

de Florin Condurateanu    |    18 Iul 2007   •   00:00

Puţini sunt oamenii care, măcar o dată in viaţă, să nu-şi fi sucit glezna după ce au călcat greşit intr-o denivelare sau pe o umflătură din pavaj.

Puţini sunt oamenii care, măcar o dată in viaţă, să nu-şi fi sucit glezna după ce au călcat greşit intr-o denivelare sau pe o umflătură din pavaj. Marele necaz al accidentelor la gleznă este faptul că lumea nu dă importanţă acestor rupturi sau intinderi de ligamente, sau fracturi in interiorul gleznei, care se umflă. Suferinzii cred că situaţia se rezolvă cu o pungă de gheaţă pusă pe gleznă. Profesorul Andrei Firică, şeful Clinicii de ortopedie de la Spitalul Colentina, a reuşit o premieră valoroasă in Romănia, prima implantare de proteză la gleznă. De altfel, in timp ce tehnicile chirurgicale şi modelele de proteză s-au dezvoltat in ritm rapid pentru şold, chiar şi pentru genunchi, protezarea gleznei s-a făcut puţin in toată lumea. Glezna este ca o cutie de chibrituri, de dimensiunea aceasta mică, pe care stă toată greutatea corpului. Forţele de compresiune in această situaţie sunt mult mai mari decăt compresiunea dată de greutate, care apasă pe şold sau genunchi, articulaţii ce au suprafeţe mult mai mari decăt glezna.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă