x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Cine hotaraste cand vine barza?

Cine hotaraste cand vine barza?

00 0000   •   00:00

Cand ai planificat venirea pe lume a copilasului, un rezultat pozitiv la testul de sarcina nu poate fi decat motiv de bucurie. Dar cand vestea te ia pe neasteptate ajungi inevitabil in situatia de a lua o decizie: pastram sarcina?

 

Cand ai planificat venirea pe lume a copilasului, un rezultat pozitiv la testul de sarcina nu poate fi decat motiv de bucurie. Dar cand vestea te ia pe neasteptate ajungi inevitabil in situatia de a lua o decizie: pastram sarcina? Suntem pregatiti pentru a intemeia o familie? Decizia trebuie sa fie destul de rapida, caci cea de-a doua varianta, intreruperea de sarcina, nu poate astepta mai mult de trei luni. Iar cand cei doi nu cad de acord, relatia sfarseste macinata de neincredere si interminabile conflicte.  

Comunicare. Cine trebuie sa ia decizia de a pastra sau nu copilul? Femeia va duce sarcina mai departe, va suferi mai mult si va avea grija de copil. De aceea, decizia ii apartine. Dar indiferent de decizie, femeia are asteptari de la el, de la partener. Pretinde sprijin total, siguranta si stabilitate.  

"Decizia nu este a ei. Decizia nu este nici a lui. Decizia este a amandurora, de comun acord. Comunicarea este esentiala pentru viitorul unui cuplu. Numai in acest mod partenerii se vor intelege mai bine unul pe celalalt si vor fi capabili sa ia o decizie unilaterala", precizeaza psiholog-psihoterapeut Anca Brasoveanu, de la cabinetul de psihologie al Spitalului Clinic Filantropia, din Bucuresti. Este normal ca partenerii de cuplu sa nu simta acelasi lucru si in acelasi timp in absolut toate situatiile, cu alte cuvinte sa nu fie intotdeauna pe aceeasi lungime de unda. Insa, pentru ca sunt un cuplu, cei doi trebuie sa imparta atat bucuriile, cat si responsabilitatile. Iar deciziile majore, precum pastrarea unei sarcini, revin deopotriva ambilor parteneri. Viitorul lui, viitorul ei si al relatiei celor doi depind de aceste hotarari luate in comun. Psihologul Anca Brasoveanu avertizeaza asupra unui risc la care cei doi se expun in cazul in care decizia nu este de comun acord: mai tarziu pot sa apara reprosuri din partea unuia dintre parteneri. "Eu nu mi-am dorit acest lucru! Doar tu ti l-ai dorit" ar putea fi replica unuia dintre ei. Pentru toate problemele care apar in cuplu poate fi acuzat, pe nedrept, chiar copilul.  

Neincredere. Cele mai multe conflicte in luarea unei decizii apar in cuplurile care au parcurs un timp scurt impreuna. "Deciziile majore sunt mult mai usor de luat in cazul cuplurilor care au petrecut mai mult timp in relatie", ne spune psihologul Anca Brasoveanu. De unde apar neintelegerile? Intr-o relatie de scurta durata, unul dintre parteneri ar putea simti o lipsa de siguranta si de confort. Aceasta se datoreaza unei insuficiente cunoasteri a celuilalt si unei insuficiente comunicari in cuplu. Pentru a se cunoaste mai bine, cei doi au nevoie de o perioada de cunoastere, pentru ca abia mai tarziu sa poata lua decizia daca vor intemeia o familie. Sunt frecvente situatiile in care adolescentele au asteptari nerealiste de la partenerii lor. Refuzul barbatului de a accepta sarcina nu trebuie interpretat ca o rupere a relatiei. Cei doi trebuie sa afle cat de implicati sunt in cuplu, ce-si doresc in prezent si cum se vad in viitor. Abia apoi pot lua o decizie de comun acord in privinta copilului.  

Intr-o relatie stabila, o sarcina neasteptata pune probleme partenerilor. Cel putin unul dintre ei s-ar putea intreba: sunt pregatit pentru un copilas? Un astfel de eveniment neprevazut poate rasturna ordinea in cuplu. Dar ne putem obisnui cu ideea unei sarcini invatand din mers, fara o pregatire prealabila, sustine psihologul Anca Brasoveanu.

"Partenerii fericiti devin, de cele mai multe ori, si parinti fericiti. Decizia de a pastra sau nu un copil va veni intotdeauna de comun acord la aceste cupluri. Ei vor sti cum sa gestioneze o astfel de situatie si cum sa se pregateasca mai bine pentru a-i face fata cu succes."
  • Anca Brasoveanu, psiholog Spitalul Clinic Filantropia
  • IMPLINIRE
    Chiar daca cei doi au avut dificultati in privinta luarii unei decizii, nasterea bebelusului rezolva multe dintre problemele cuplului. "Indiferent ce dubii au avut inainte, marea majoritate a femeilor si barbatilor spun ca se simt impliniti si fericiti cand micutul se naste. Aici, in maternitate, parintii traiesc cele mai fericite clipe din viata", ne spune psihologul Anca Brasoveanu. Implinirea poate veni chiar inainte de momentul nasterii, iar in unele situatii in lunile imediat urmatoare. Ea se datoreaza acceptarii rolului de parinte, ne mai spune psihologul. Exista situatii in care nasterea copilului duce la o mai buna intelegere intre parteneri. Din momentul aparitiei pe lume a micutului, relatiile de cuplu devin, in cele mai multe cazuri, mai frumoase decat in perioada anterioara.
    .
    CONSILIERE
    Pentru a capata incredere in fortele proprii si pentru a face fata schimbarilor survenite o data cu sarcina, cuplul poate merge la un cabinet de consiliere familiala. Psihoterapeutul ii poate ajuta pe cei doi sa ajunga la o decizie comuna in privinta viitorului relatiei. Informarea cu privire la implicatiile unei sarcini este si ea foarte importanta.
    Sfatul medicului
    Femeia trebuie sa faca fata celor mai multe schimbari, dar si barbatul trebuie sa-si asume o serie de responsabilitati o data cu aparitia sarcinii. Rolurile vor fi altele in cuplu: ea va deveni mama, el tata. Dar pentru aceasta, fiecare dintre parteneri va avea nevoie de o pregatire psihologica, avertizeaza psihologul Anca Brasoveanu. Timpul de care avem nevoie depinde de foarte multi factori: de varsta si maturitatea partenerilor, de mediul din care provin si cel in care traiesc, de apartenenta unuia la celalalt, de intensitatea sentimentelor fata de partener. Cand unul dintre cei doi nu se simte pregatit pentru un copil, cel de-al doilea nu trebuie sa se simta jignit sau tradat, sfatuieste psihologul. El trebuie sa afle de ce anume are nevoie partenerul pentru a fi sigur ca isi doreste o familie.

    ×