x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Comă din cauza vaccinului contra H1N1?

Comă din cauza vaccinului contra H1N1?

12 Ian 2010   •   00:00

Conform site-ului stiriprahova.ro, o femeie din localitatea prahoveană Pleaşa se află în comă diabetică la spital după ce s-a vaccinat împotriva gripei AH1N1.

Sursa citată spune că la scurt timp după ce a făcut vaccinul femeia a acuzat dureri de cap şi febră dar şi stări de ameţeală, iar în câteva momente şi-a pierdut cunoştinţa şi a intrat în comă diabetică. Conform corespondentului Antena3 de Prahova, femeia a fost vaccinată în cursul zilei de 11 ianuarie a.c, starea sa de sănătate începând să se degradeze în cursul dimineţii următoare.

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, dr Cristian Vintilescu a declarat că femeia a intrat în comă diabetică şi din punctul său de vedere nu există nicio legătură de cauzalitate între vaccin şi coma femeii.

Într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii se precizează că pacienta, internată în comă diabetică la Spitalul Judeţean Prahova,  este bolnavă cronic, suferind de mai mult timp de diabet, şi că  a fost imunizată împotriva gripei sezoniere în data de 18 noiembrie 2009, între starea sa actuală şi vaccinul antigripal nefiind o legătură directă.

Contactat de Jurnalul Naţional, şeful secţiei ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Prahova, dr. Mihaela Enăchescu,  a declarat că  persoana internată în comă diabetică este un pacient cu o cazuistică clară,  starea în care se găseşte fiind indusă de faptul că  nu şi-a făcut la timp insulina, nefiind pentru prima dată când uită să-şi administreze doza. Totodată, dr. Enăchescu a precizat că pacienta nu a făcut un alt vaccin antrigripal, în afara celui din 18 noiembrie 2009, împotriva gripei sezoniere.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă