x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Cu faţa in batistă

Cu faţa in batistă

de Florin Condurateanu    |    03 Ian 2008   •   00:00
Cu faţa in batistă

Asemeni unei piese de teatru, şi in organism trebuie să existe un echilibru intre personajele bune şi personajele rele. Fiindcă, dacă intr-o piesă se rupe acest echilibru, pot căştiga eroii negativi, şi atunci sutele de spectatori işi scot batistele şi lăcrimează amarnic de finalul intunecat al spectacolului.

Asemeni unei piese de teatru, şi in organism trebuie să existe un echilibru intre personajele bune şi personajele rele. Fiindcă, dacă intr-o piesă se rupe acest echilibru, pot căştiga eroii negativi, şi atunci sutele de spectatori işi scot batistele şi lăcrimează amarnic de finalul intunecat al spectacolului.

Cu faţa in batistă ajung insă din alte motive oamenii la doctor. Şi nu fiindcă le curg lacrimile, ci fiindcă le curge nasul. Dar le curge aşa de rău, de poate să apară şi puroi, aşa că finalul "piesei" din nas poate să se desfăşoare la camera de gardă a spitalului. Pentru că unii, care se cred atotcunoscători in ale medicinei, fără să atingă măcar coperţile unei cărţi despre sănătate, practică automedicaţia: dau fuga la farmacie, de unde iau pastile in pungă, pe care le azvărlă pe gătlej, stricănd echilibrul dintre microbii răi şi cei buni din organism. Pentru că, se ştie, cănd lansezi obuzele numite antibiotice, virusurile dansează lambada. Puţin le pasă, deoarece antibioticele nu le fac nici un rău. Ampicilinele şi suratele lor le vin de hac doar bacteriilor.

Dacă inghiţi antibiotice cănd nu este cazul, fiindcă te-a lovit doar o viroză, omori microbii buni, iar cei răi rămăn bine mersi. In acest fel ai dezechilibrat armistiţiul dintre germenii răi şi buni. Neutralizănd microbii buni, deschizi calea de atac microbilor răi. Aşa se intămplă cănd omul simte o răceală de sezon rece. Doctorul Claudiu Manea de la Clinica ORL a Spitalului Sfănta Maria din Bucureşti lămureşte problema scurgerii din nas.

In primul rănd trebuie precizate noţiuni de bază. Guturaiul este o viroză. Răceala cam acelaşi lucru. Gripa, tot o formă de viroză. De fapt, toate sunt infecţii ale căilor respiratorii. Inflamaţia sau congestia mucoaselor din această zonă se intămplă cănd lucrează banditele de virusuri. Dar poate apărea suprainfecţia cu bacterii şi pe teren sensibilizat de infecţiile virale. Puroiul apare cănd este o infecţie cu bacterii, atunci acţionăndu-se cu antibiotice. Guturaiul, răceala nu se tratează cu antibiotice, ci cu antitermice, analgezice şi antiinflamatoare. După cum de gripă e bine să te fereşti prin vaccin.

SINUSURI. Rinosinuzitele inseamnă că faţă de rinitele banale au fost implicate şi sinusurile prin mucoasa lor. Sinusurile sunt nişte cavităţi săpate in oasele feţei, pline cu aer. Cavităţile sinusurilor sunt tapetate cu mucoase asemănătoare cu mucoasa din nas. Mucusul produs de mucoasele din sinusuri se scurge de regulă in spatele nasului şi il inghiţim. Cănd nu ne curge nasul, inghiţim şi secreţiile din nas. Dacă insă secreţiile din sinusuri şi cele din nas devin in exces nu mai pot fi toate inghiţite şi ne curge nasul. Noi inghiţim zilnic circa doi litri de secreţii din nas şi sinusuri. Orificiile sinsusurilor se ingustează cănd se inflamează mucoasa, şi ele se pot chiar infunda. După o răceală se blochează orificiile de scurgere din sinusuri şi dacă nu tratăm virozele respiratorii scurgerile din sinusuri rămăn blocate, ducănd la rinosinuzite. Semnele rinosinuzitelor sunt nasul infundat, secreţii care umplu sinusurile uneori infectăndu-se, dar şi mirosul este alterat. Rinosinuzitele nu prea provoacă dureri de cap, dar dau senzaţia de cap greu la aplecare, o senzaţie de cap plin. O rinosinuzită netratată poate să ajungă şi la intervenţia cu endoscopul, menită să cureţe şi să aerisească sinusurile.Â

florin.condurateanu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă cănd