x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Cum dor pietrele

Cum dor pietrele

27 Mai 2005   •   00:00

Lumea zice, dar confirma si medicii ca durerea pricinuita de pietrele la rinichi este sfasietoare, mai grea decat gheara din infarct si la fel de puternica precum durerile facerii.


  • de FLORIN CONDURATEANU
  • PULSUL MEDICINEI
  • Nespecialistii confunda adesea durerile datorate colicii renale cu durerile localizate tot in zona salelor, cauzate insa de sciatica. Profesorul Ioan Ion Costica, seful Clinicii de nefrologie de la Spitalul Universitar Bucuresti, explica modul cum se manifesta durerile date de pietre. Durerea in colica renala este mai curand o durere in ureter, acest canal se destinde mai sus de locul unde a aparut un spasm datorat pietrei pornite pe ureter. Blocajul provoaca si destinderea bazinetului, si dilatarea structurii rinichiului, de unde si durerile foarte mari. Durerea in colica renala incepe acut si atinge repede maximul, in cateva minute. Durerea se instaleaza intr-o singura parte a spatelui, durerea in colica se simte in zona inalta a salelor. Durerea are tendinta sa iradieze in abdomen si in jos, spre baza pulpei.

    Colica renala dureroasa tine mult, cateva ore, are si intensificari, dar si perioade de acalmie. Apar modificari si in urinare, urina este rosie, cu sange, se reduce eventual si volumul urinei. Urinarea se face cu dificultate, fiind insotita de durere. Apar si semne digestive: greata, varsaturi, balonari, diaree. Suferindul este agitat, cuprins de neliniste. Nu-si gaseste nici o pozitie in care sa-l mai slabeasca durerea. Durerea in spate este accentuata daca se loveste zona spatelui cu muchia palmei sau se exercita o presiune in aceasta regiune. Caldura face bine, caci micsoreaza spasmele. Doua examene stabilesc usor colica renala, examenul urinei evidentiaza sangele si o radiografie pune in evidenta pietrele aparute ca niste opacitati. In colicile renale de folosesc medicamente impotriva durerilor, dar si medicamente antispastice si se apeleaza la procedurile de spargere a pietrelor prin litotritie, endoscopie etc.

    ×
    Subiecte în articol: viaţă sănătoasă durerea