x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Cum prevenim virozele şi gripa

Cum prevenim virozele şi gripa

de Magda Marincovici    |    23 Ian 2014   •   19:05
Cum prevenim virozele şi gripa
Somnul, activitatea fizică şi alimentaţia echilibrată nutritiv sunt mai eficiente ca bulinele în lupta cu virusurile şi bacteriile
Între 13 şi 19 ianuarie, aproape 3.000 de constănţeni au fost diagnosticaţi cu viroze şi pneumonie, numărul acestora fiind în creştere cu 8% comparativ cu săptămâna anterioară, a anunţat Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Constanţa. Medicii avertizează că este posibil să crească numărul persoanelor cu viroze şi pneumonie, chiar cu gripă. Ştim că suntem înconjuraţi de virusuri, bacterii şi alte microorganisme care au devenit din ce în ce mai agresive, mai ales dacă descoperă un organism vulnerabil. Şi aceasta pentru că sistemul nostru imunitar, cel care ar trebui să ţină piept acestor microorganisme, s-a fragilizat. Tocmai aici trebuie intervenit pentru a preveni virozele, gripele şi complicaţiile acestora.

Iată trei modalităţi prin care putem să rezistăm atacului acestor microorganisme mai agresive în sezonul rece.
1. A dormi. Un somn bun, odihnitor permite organismului să se refacă atât fizic cât şi psihic. Persoana care are constant un somn bun reuşeşte să reziste mult mai bine atacului virusurilor, comparativ cu o altă persoană care ignoră importanţa somnului în întărirea sistemului imunitar. Dovezile se bazează pe o serie de studii. Ele arată că a dormi cel puţin opt ore pe noapte reduce aproape de trei ori riscul de a face viroze.

2. Activitate fizică. De asemenea, sunt numeroase studii care au o concluzie comună: activitatea fizică stimulează sistemul imunitar. Cel puţin 30 de minute de mers pe jos, în ritm alert,  zilnic, este o metodă perfectă de a ţine sub control virusurile.

3. Alimentaţie echilibrată nutritiv. Frigul nu trebuie să fie un pretext pentru a mânca mai mult. Totuşi, în acest sezon suntem atraşi mai mult de preparatele consistente, hipercalorice, aburinde. Nu este indicat să ne abţinem, ci să ţinem seama de cantitate. Nutriţioniştii ne recomandă să mâncăm mai puţine dulciuri şi preparate cu multe grăsimi, să înlocuim alimentele din făină albă cu produse din făină integrală, să folosim frecvent uleiul de măsline, să mâncăm multe, multe fructe şi legume. În special varză, brocoli şi ciuperci, ceapă, usturoi, dar şi oregano, curcuma, cimbru. Fructele uscate reprezintă o excelentă sursă de vitamine, fibre şi energie. Ceaiul verde are proprietăţi antivirale, motiv pentru care se recomandă 2-3 ceşti zilnic. Vinul cald poate fi eficient pentru a ridica rapid temperatura corpului. Dar trebuie să ştim că alcoolul prezintă un inconvenient: oboseşte organismul, iar ridicarea temperaturii este de scurtă durată. Motiv pentru care nu este recomandat alcoolul, ci ceaiul şi laptele cald pentru încălzirea corpului.

Atenţie! Acestea sunt metode de prevenţie. Dacă apar simptomele specifice virozelor (febră, dureri de cap, articulaţii şi musculare, tuse seacă sau productivă, scurgeri nazale etc.), dacă ele persistă şi se accentuează trebuie consultat în cel mai scurt timp medicul de familie şi chiar medicul specialist în cazul copiilor, femeilor gravide, bolnavilor cronici şi vârstnicilor pentru a evita complicaţiile. 

×
Subiecte în articol: viroza