x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Cum se scapa de alunite

Cum se scapa de alunite

de Florin Condurateanu    |    13 Oct 2006   •   00:00
Cum se scapa de alunite

Vorba care circula cum ca nu e bine sa umbli la alunite este eronata. Alunitele, daca sunt agitate, trebuie scoase pentru a nu degenera in cancer, in temutul melanom. Nevii toti sunt beningni, adica necancerosi, dar cand ei s-au transformat devin melanomi. Alunitele linistite sunt beningne, necanceroase, dar alunitele pot deveni atipice, displazice, agitate, in transformare si trebuie scoase pentru a nu duce la cancere de piele. Scoaterea alunitelor agitate se face fie chirurgical, cu bisturiul, fie cu laser, de regula prin vaporizare cu laser CO2, asta in cazul alunitelor benigne. Alunitele sunt boli genetice. Trebuie scoase si alunitele rau amplasate, fiind supuse traumatismelor constante. Daca o alunita este frecata mereu de marginea sutienului sau de gulerul camasii sau este agresata de lama de ras, este bine ca aceasta sa fie scoasa si ea, pentru a nu o traumatiza zilnic. Oamenii cu multe alunite nu trebuie sa se expuna deloc la soare, ei trebuie sa-si dea cu agenti ecran nu numai la plaja, ci si cand merg prin soare, in oras.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă