x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei De ce eu fac şi tu nu faci gripă?

De ce eu fac şi tu nu faci gripă?

de Magda Marincovici    |    08 Noi 2011   •   21:00
De ce eu fac şi tu nu faci gripă?

Potrivit unui studiu publicat recent in revista americana PLoSGenetics, explicatia pentru care unele persoane fac si altele nu fac gripa sezoniera trebuie cautata in gene. Studiul, efectuat de un grup de cercetatori din Statele Unite si din Franta, a avut ca scop sa lamureasca misterul pentru care in fata virusurilor gripale nu suntem toti egali. Si toti am vazut in jurul nostru ca sunt persoane care, imediat cum se raceste vremea, sunt afectate de virusurile gripale circulante, in schimb altele, ce freventeaza acelasi mediu cu primele, fara a lua masuri speciale de protectie, par ocolite de gripa sezoniera.

Pentru a elucida acest mister, cercetatorii americani si francezi au rea­lizat un studiu in care au inclus 17 voluntari. Celor care din start vor sa respinga acest studiu pe motiv ca nu este relevant numarul voluntarilor le recomandam sa ia in calcul faptul ca este foarte dificil de gasit persoane care sa accepte sa li se inoculeze vi­ru­sul gripal. Asa ca acest studiu este doar aparent restrans. Celor 17 vo­lun­tari li s-a inoculat o susa a gripei se­zoniere H3/N2. Bilantul este para­do­xal: 9 persoane au facut gripa in timp ce 8 nu au manifestat nici un simp­tom. Pentru a intelege corect aceste diferente in privinta reactiilor imu­nitare, 16 esantioane au fost prelevate de la fiecare pacient timp de 132 de ore, cat a durat testul.

Dupa ana­liza acestor esantioane, cer­ce­ta­to­rii au pus la punct o schita ama­nun­tita a raspunsului imunitar al pa­cien­tilor infecati, precizeaza Nicolas Dobingeon, co-autor al studiului. Stu­diul demonstreaza ca genele sunt la originea reactiei sau lipsei de reac­tie a sistemului imunitar atunci cand ve­nim in contact cu virusul gripal, ceea ce explica de ce doamna X nu este niciodata gripata si doamna Z este victima sigura a virusurilor gripei se­zoniere. Aceasta descoperire este ex­trem de importanta, deoarece ea ar putea reprezenta un punct bun de plecare pentru noi terapii care sa con­tri­buie la prevenirea gripei.

Astfel, ge­nele ar putea intra in actiune inain­te ca simptomele acute ale gripei sa se manifeste. Vaccinul recomandat de Organizatia Mondiala a Sanatatii, Food and Drug Administration si Centers for Disease Control and Prevention pentru sezonul rece 2011-2012 contine urmatoarele tulpini virale:  A/California/7/2009 (H1N1); A/Perth /16/2009 (H3N2); B/Brisbane/60/2008. Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, anual, in intreaga lume, intre 3 si 5 milioane de oa­meni sufera de cazuri grave de gripa se­zoniera, iar de la 250 la 500 de mii de persoane isi pierd viata din cauza acestei infectii respiratorii.

×
Subiecte în articol: sănătatea familiei