Deprimarea, o stare normală?

Tristeţea, melancolia, starea de deprimare ce apar o dată cu inaintarea in vărstă se incadrează in evoluţia firească a vieţii. La vărstnici apare aşa-numita depresie de involuţie. Din momentul naşterii şi pănă la instalarea vărstei a treia, firul vieţii se desfăşoară pe o pantă ascendentă, după care curba devine descendentă. "Pentru bunicii noştri, cămpul viitorului se ingustează din ce in ce mai mult. Ei işi conştientizează drumul şi realizează că pe măsură ce trece timpul se apropie de finalul vieţii. Or, acest lucru declanşează, in mod firesc, in sufletul fiecăruia momente de tristeţe şi de deprimare", consideră psihologul Ştefania Niţă de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie. Insă vărstnicii care continuă să fie activi - călătoresc, se plimbă, se ocupă de nepoţei, au activităţi socio-culturale - reuşesc să ţină sub control starea de depresie. Cei care işi trăiesc cu seninătate şi demnitate anii bătrăneţii sunt persoane impăcate cu ele insele, care acceptă povara anilor şi finalul vieţii, care nu se impotrivesc acestor etape fireşti.

Vărsta inţelepciunii

Vărsta a treia, pe lăngă aspectele de tristeţe şi melancolie, este şi o perioadă prielnică momentelor de meditare şi de bilanţ. Este vorba despre o stare de deprimare liniştită, care predispune la introspecţie şi cugetare. De aceea se spune că bătrăneţea este vărsta inţelepciunii. Auzim adesea spunăndu-se despre un bunic sau o bunică: "Are o expresie inţeleaptă" sau "Ce vorbă la locul ei spune" sau "Este impăcat cu viaţa şi degajă armonie in jur". Insă la o capacitate superioară de inţelegere şi de judecare a lucrurilor ajung adesea persoane care la 70-80 de ani nu cunosc deteriorări organice majore. Cu alte cuvinte, nu suferă de boli incurabile, chinuitoare. O persoană ţintuită la pat este preocupată de propria suferinţă şi mai puţin de dobăndirea inţelepciunii. De fapt, o dată cu apariţia unei boli incurabile se instalează depresia veritabilă.

Â

Pensionarea

Un moment care poate conduce la depresie este pensionarea. Această etapă a vieţii este trăită in mod dramatic mai ales de persoanele active. Cei care au muncit o viaţă intreagă percep momentul pensionării ca un prim semnal al imbătrănirii. Inactivitatea, scoaterea din circuitul social, trăirea sentimentului de a fi inutil sunt factori ce pot declanşa starea de depresie. Perioada de adaptare la condiţia de pensionar, la rolul de bunic, la starea de pasivitate este o etapă importantă pentru vărstnici. De modul in care reuşesc să depăşească acest prag depinde gradul de deprimare. Starea de deprimare la vărsta a treia poate fi mai accentuată in cazul persoanelor care toată viaţa au avut o predispoziţie depresivă.

INCREDERE. Grija exacerbată faţă de vărstnici nu face decăt să le sporească sentimentul de inutilitate. Dacă bunica sau bunicul vrea să ne ajute este bine să le dăm ocazia să simtă că sunt capabili să facă ceva. A-i gira pe bunici cu increderea noastră că pot face anumite lucruri, chiar dacă sunt in vărstă, este una dintre cele mai adecvate "pastile" pe care le-o putem oferi.

SIMPTOME. Mofturile exagerate, reproşurile, enervarea pe care le manifestă uneori bunicii nu sunt altceva decăt simptome ale stării de depresie. Alte semne ale deprimării sunt dormitul excesiv, lăncezeala in pat, lipsa chefului de viaţă. Plănsul din orice motiv şi iritabilitatea sunt, de asemenea, manifestări ale depresiei. In cazurile extreme, bătrănii deprimaţi ajung chiar să refuze alimentele sau se hrănesc mult mai puţin decăt ar fi necesar.