x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Divorţul - moft sau soluţie?

Divorţul - moft sau soluţie?

de Oana Antonescu    |    30 Sep 2008   •   00:00

Sunt implicaţi ani în şir într-o relaţie şi cu greu se decid să o oficializeze. Iar după ce devin soţ şi soţie, o mică neînţelegere este suficientă pentru a ajunge la tribunal.



Sunt implicaţi ani în şir într-o relaţie şi cu greu se decid să o oficializeze. Iar după ce devin soţ şi soţie, o mică neînţelegere este suficientă pentru a ajunge la tribunal. Aceasta este tendinţa cuplurilor moderne, pentru care, susţin la unison psihologii, actul căsătoriei şi-a pierdut semnificaţia. Lejeritatea cu care tinerii renunţă la relaţia de cuplu este o tendinţă a ultimilor ani. Cum a apărut această tendinţă şi ce semnificaţii ascunde ea ne explică psihologul Mirela Zivari, de la Clinica Psihoconsulting.

Motivaţii psihologice

În ultimele două decenii, numărul divorţurilor a crescut considerabil în România, iar majoritatea celor care fac acest pas sunt tineri, mulţi dintre ei căsătoriţi de doar doi-trei ani. La prima vedere, tensiunile de cuplu care culminează cu divorţul ar putea fi date pe seama neajunsurilor materiale cu care mulţi tineri se confruntă. Însă numai la prima vedere, fiindcă în spatele acestei probleme există multe motivaţii psihologice, care duc la destrămarea cuplurilor, ne spune psihologul Mirela Zivari. Dacă am face un clasament al acestor cauze de natură psihologică, pe primul loc s-ar afla distanţarea partenerilor. Interesele lor profesionale şi personale sunt adesea diferite, ceea ce duce inevitabil la apariţia a două lumi diferite în aceeaşi casă şi, implicit, la înstrăinarea celor doi. "Cuplurile tinere nu mai sunt dispuse să dăruiască, fiindcă au tendinţa de a se însingura, de a-şi satisface propriile nevoi, făcând abstracţie de celălalt. Este o psihologie inspirată din maniera de lucru a marilor companii. Instabilitatea locului de muncă şi insecuritatea financiară te obligă să te gândeşti la tine, la propriile nevoi. De altfel, şi filosofiile motivaţionale urmează acceaşi tendinţă. Ele sprijină ideea că tu eşti important, că trebuie să faci pentru tine anumite lucruri. Însă când este vorba despre familie, nu este deloc recomandat să te poziţionezi întotdeauna pe tine în centrul atenţiei. Cuplul înseamnă toleranţă, dăruire, înseamnă să vii în întâmpinarea nevoilor celuilalt", atrage atenţia psihologul Mirela Zivari.

Timpul scurt petrecut în cuplu motivează această îndepărtare a partenerilor. Programul lung de muncă reduce timpul în care cei doi sunt unul lângă celălalt. "Oamenii nu mai au timp pentru mângâieri, sărutări, pentru a-i spune celuilalt cât de important este pentru el. În aceste gesturi stă secretul unei relaţii, ele sunt cel mai important ingredient al vieţii de cuplu", spune psihologul Mirela Zivari. Lipsa comunicării duce inevitabil la o separare a preocupărilor şi a intereselor celor doi, iar de aici nu mai este decât un pas până la divorţ.

Copilul

Conflictele de cuplu se instalează adeseori după apariţia primului copil. "Statisticile din România arată că rata divorţului în rândul cuplurilor care au devenit părinţi a crescut considerabil în ultimii cinci-şase ani. În cele mai multe cazuri, despărţirea nu se produce imediat după naşterea copilului, ci mai târziu cu un an-doi. Una dintre cauzele divorţului este atenţia sporită pe care femeia devenită mamă o acordă nou-născutului. Unii bărbaţi se pot simţi privaţi de tandreţea partenerei şi de tot ceea ce primea înainte de naşterea copilului", susţine psihologul. Pe de altă parte, divorţul poate apărea ca o consecinţă a presiunilor care se răsfrâng asupra femeii: are noi îndatoriri, mai numeroase decât înainte de a deveni mamă, locul de muncă îi este ameninţat, astfel încât este nevoită să vină mai repede la serviciu, dar i se cer standarde de performanţă în creşterea copilului. Toate aceste presiuni pot declanşa reacţii agresive în relaţia cu bărbatul. Ea se poate simţi insuficient susţinută din partea acestuia, iar când încărcătura emoţională a celor doi este puternică, se ajunge la conflict.

Valori morale

"O altă cauză a ruperii căsniciilor este că tânăra generaţie s-a rupt de valorile morale şi religioase care menţineau în trecut multe dintre căsnicii. Decizia de a se căsători este acum strict a celor doi, fără a mai fi însoţită şi de un angajament în faţa familiilor de origine, aşa cum se întâmpla în trecut. În acceaşi manieră, fără a se raporta la cei din jur, se recurge şi la divorţ", este de părere psihologul. Părinţii sunt din ce în ce mai puţin acceptaţi în viaţa de familie a celor doi, astfel încât decizia de a divorţa este rareori influenţată de aceştia. "Persoanele tinere nu mai văd în familie semnificaţii precum liniştea sau împlinirea, ci mai degrabă spaţiul în care îşi petrec câteva ore înainte sau după serviciu, care acum este excesiv valorizat", atrage atenţia psihologul Mirela Zivari. Şi percepţia asupra divorţului s-a schimbat fundamental în ultimii ani. Dacă în trecut el era privit ca inacceptabil, astăzi cuplurile îl consideră o soluţie la situaţia critică instalată în cuplu. Din păcate, adeseori este unica soluţie la care recurg, fără a avea nici o tentativă de a soluţiona criza de cuplu.

ROLUL PĂRINŢILOR.
Familia de origine a cuplului tânăr poate fi un mediator al conflictelor, o supapă de descărcare a tensiunilor celor doi, dar şi un sprijin în creşterea copiilor, este de părere psihologul Mirela Zivari. Din păcate, părinţii fie se află la distanţă mare de tânăra familie, fie sunt implicaţi încă într-o activitate profesională care nu le permite să se implice în creşterea nepoţilor.

COMPETIŢIE.
Schimbarea statutului social şi profesional al femeii, care acum îşi asumă roluri egale cu ale bărbatului, duce deseori la apariţia unei competiţii între cei doi parteneri. Dorinţa fiecăruia de a se afirma poate sta la baza unor tensiuni şi conflicte care uneori îşi găsesc rezolvarea prin divorţ.

Sfatul psihologului


Statisticile sociologice susţin că o căsătorie are toate şansele să se finalizeze cu un divorţ dacă ea a avut loc mai devreme de şase luni de la prima întâlnire sau mai târziu de doi ani. "Dacă tinerii se căsătoresc mai devreme de şase luni, există riscul ca ei să nu se poată cunoaşte suficient, iar dacă amână decizia mai mult de doi ani, acesta poate fi un semnal că între cei doi există nemulţumiri şi aşteptări neîmplinite", atrage atenţia psihologul Mirela Zivari.

×